Colegul Adi s-a trezit cu maşina (mă rog, Loganul) şifonată în parcarea din cartierul său foarte frumos pe nume Mănăştur, panseluţa Ardealului, orhideea României, cartier curat ca o fabrică de medicamente şi locuit numai şi numai de doctoranzi, medici şi cetăţeni elveţieni.

După ce a săpat puţin, a aflat că de vină era un TIR din judeţul Dihor care aducea marfă la Kaufland: când a ieşit din hipermarşeu, l-a agăţat puţin, după care a luat-o spre mini-autostrada noastră de buzunar, ca un tirist laş şi iresponsabil ce era.

Colegul Adi este perseverent şi perspicac ca comisarul Moldovan; aşa că a făcut rost de la Kaufland de numărul de telefon al şoferului, l-a sunat şi l-a luat de guler prin telefon.

– Da, domnu’, a trebuit să plec de la locul accidentului, că io am program, nu pot sta, că-mi pierd locul de muncă!
– Bă, da’ vii să rezolvăm cu asigurarea?
– Vin, domnule, vin. Orice copil are-o mamă.

Trece o zi, trec două. Adi îl sună iarăşi:
– Bă, nu ziceai că vii?
– Ba da, domnule, dar am primit o altă comandă pe Satu Mare, am mai amânat drumul la Cluj.
– Păi şi când vii?
– Săptămâna viitoare vin negreşit să rezolvăm cu actele. Fiecare copil are-o mamă!

Mai trece un weekend. Colegul Adi îl sună, cu pleoapa dreaptă tremurândă şi vena umflată:
– Bă, e gata! Ţi-am făcut plângere la Poliţie!
– Nu e stress, că io vin săptămâna care vine şi o puteţi retrage, scap fără amendă!
– Bă, trebuie să vii!
– Vin, dară, să rezolvăm! Orice copil are-o mamă!

– Bă, io nu mai suport, zice Adi. Nu mi-i că mă tot amână, că dacă trebuie îmi fac maşina pe CASCO; nici că mă tot minte de 10 zile, de zici că-i deputat în campania electorală; da’ nu mai suport, mă exasperează cu faza aia cu “orice copil are-o mamă!” Ce dracu’ vrea să zică cu asta? Ce, Gropare, ce? Zi tu, că tu ai terminat Litere!!!
– Bă, zic, habar n-am, dar aflu io: o întreb pe nevastă-mea.
– Da’ de ce? Nevastă-ta e din zona Oradea? Ştie vorba asta? O foloseşte?
– Ei, aş! zic. Nievastă-mea nu e din zonă, nici nu ştie vorba asta şi nici n-o foloseşte.
– Păi şi-atunci de unde crezi tu că ştie ce vrea să zică ăsta?
– Nievastă-mea ştie tot, mă.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 29 comments

  1. Oveed Reply

    Daca articolul este cat se poate de adevarat soferul tirului nu numai ca ar merita sa isi piarda locul de munca… Chestia cu “ori ce copil are o mama” cred ca el este copilu si ori bate apropo sa o lasi pe masa in pace ori iti da verde ca sa o … pe masa.
    Ma bucur gropare ca nevasta ta stie tot, la fel stie si femeia mea. Oare o fi vreo coincidenta?

  2. diana Reply

    no binieeeeeeeeee…. da ne lasi cu oachii -n soare? apu ce nu scrisasi ce zasa nievasta 😯 ?
    – esti de groza- mi-o placut tare – io in fiecare sara ii fac la barbatu-meu lectura de la tine de pe blog- ne placi tare desi daca sed amu si dupa vreo 2 saptamani mi-am dat seama ca faza” scrie cu pipi pe zid”e cam misogina 😈

  3. Iasmina Reply

    Femeile au un răspuns la toate, întotdeauna.
    Ştiţi cum cântă Para:
    “Viaţa-i mai fu..tă ca o mamă de poliţist
    Să spui ce gândeşti e un factor de risc…”

    Dar concluzia mea e că ăştia care-şi iau logan, parcă-şi iau ghinion pe cap, zău aşa. Numai căc.turi pătzăsc… ❓ ❗

  4. dorina Reply

    diana asa e! ne discrimineaza Groparu….dar, las ne razbuna pe toate doamna Groparu!!

  5. july_nine Reply

    Tir-istul asta mi-a amintit de un banc…
    Vine un american în România să-şi pornească o mică afacere, o fabrică. Găseşte un ţăran care avea de vânzare ceva pământ, se înţelege la preţ cu acesta şi rămâne să îl cumpere cu condiţia ca ţăranul să-şi ia stupii care-i avea pe un colţişor al terenului că albinele înţeapă şi îi dau bătaie de cap. Ţăranul încearcă să-l convingă că nu înţeapă şi să le lase acolo pentru că nu ocupă loc mult dar americanul tot nu vrea. Atunci ţăranul îi spune:
    – Mă americanule! Eu te leg gol puşcă de un copac o noapte întreagă şi dacă se atinge o albină de tine îţi dau tot pământul pe gratis!
    Americanului îi surâde ideea preferând să-l înţepe o albinuţă pentru deluşoarele de pământ pe care le avea în faţa ochilor şi acceptă.
    Vine a doua zi ţăranul; îl găseşte pe acesta tot supt, sfrijit, dacă mai avea vreo 5 kg pe el…
    – Ce-ai păţit mă? S-a atins vreo albina de tine?
    – Nu… mă ţărane… Dar viţelul ăsta n-are mamă?!

  6. alice Reply

    e ca in bancul ala: anunt la mica publicitate”vand colectia Enciclopedia Britanica, 22 volume, legate in piele de Cordoba, intretinute f bine, pret foarte bun……mi-am luat nevasta si nevasta’mea stie tot”

  7. Belle d”Imagination Reply

    Amu-s muiere şi nievastă (soon to be not) şi eu. Şi parol că nu le ştiu pe tăte chit că-mi începe cnp-ul cu 2.

    Probabil că vorba asta vine de la :
    – mamelor din lumea-ntreagă/ eu vă dau un singur sfat/ nu lăsaţi copiii pe stradă / din cauza-unui bărbat.
    sau
    – ”tu-ţi copchilu” mă-tii!

  8. Alin Reply

    Io-s din Oradie dar aici pruncii nu prea au mame ca ii abandoneaza la maternitate… 🙂

    Deci probabil soferul de Tir a fost un copil abandonat de ma-sa cand o fo’ mic si acuma vazand ca in Cluj copiii au mame tot o repeta ca i-o ramas pa creier 😉
    Zua buna sa ai!

  9. Greuceanu Reply

    sotie = un fel de om dar este atot stiutor;
    soacra= o sotie mult mai inzestrata;

  10. Belle d”Imagination Reply

    @Greuceanul

    Greucene draghe, soacra mare sau soacra mică e soţia cea mai înzestrată?

  11. JEBI Reply

    Fiecare copil trebuie privit ca o persoana aparte….fiecare mama trebuie privita ca …..un copil aparte

  12. mihai Reply

    groparule… bineînțeles că nevastă-ta știe, că doar și ea are un copil care are-o mamă!
    dacă stăm să ne gândim bine, are chiar doi! :mrgreen:

  13. mary Reply

    poate s-a gandit ca adi e orfan de mama 🙄 sau sa nu moara mama lui adi de inima rea il minte ca-i repara masina.stii cum sunt mamelele 😆

  14. viermar Reply

    “Orice copil are o mamă” se traduce : “Mă doare în cur de loganu tău”, eu așa cred, da’ nuștiu precis…

  15. Ovidiu Reply

    Groapstăre, io am cetit asa:
    “Ce-mi zici mie, n-ai părinți?”
    …dar n-am ochelarii șterși, și poa` n-am cetit bine.

  16. RaduP Reply

    cre`ca mama soferului era din Cj si ii sugera ca oricum vine pe acolo sa o viziteze, asa ca nu trebuie sa se ingrijoreze domnu` Adi

  17. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    Este stereotipia lui verbala universal aplicabila si echivalenta cu :
    -La orice problema gasim o solutie.
    -Cum e peticul, asa si sacul.
    -Noa las’ca ne-om impaca noi, ca doar oameni suntem, nu tzâgani…
    -Da’mai da-l in fenea..n-am alta treaba?
    -Plange-te la muma-ta….

  18. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    -Un caine da tarcoale o data…de doua ori, de trei ori…de patru ori, apoi nu mai da tarcoale…
    -De ce?
    -I s-au terminat tarcoalele….
    Cand i se vor termina tarcoalele acestuia se va ajunge direct la tinta tarcolita: injuratura clasica de mama si originile copilului ce se plange…

  19. oana () Reply

    daca ar fi o parabola pentru expresia foarte uzitata si uzata de “du-te-n ….” (ma intelegi) dupa cum mi-a sarit in ochi imediat cred ca ar fi cel mai poet si mai abstract dintre tiristi. Si m-am gandit la asta pentru ca si eu in general cand vreau sa iau pe cineva la trimiteri din acestea o iau pe departe “asa, si cum e vremea la patarlagele? apropo, mama ta stie nu stiu ce? nu te duci sa o intrebi? si daca tot o intrebi, nu te duci putin si in…” deci ar putea lua in calcul si varianta asta, daca ala a fost atat de nesimtit sa dispara, de ce nu/
    Si btw, poate era bine sa il reclame de la nceput, asta cu facerea de bine..revenim la mamele noastre….
    Patit, lovit, mers la politie, lovitoru’ nu avea nusc ce act, politistu amanat procesu verbal, eu pierdut 3! zile pe drumuri intre doo orase si lipsa de la serviciu sa il ajutam pe ala care lovise sa nu-si piarda serviciu…

  20. Moldoveanca Reply

    Sa-ti spuna moldoveanca cum se traduce asta cu “fiecare copil are o mama”: vrea sa spuna ca decat sa planga ma-sa, mai bine sa planga ma-ta

  21. ikinga Reply

    Bine, bine si… cum a rezolvat cu omu? O venit pana la urma?
    Mah, io cred ca o vrut sa zic sa-l lase in pace ca de nu o cauta pe ma-sa. Raspunsul potrivit e cu aceeasi vorba: “Vezi ba…. ca de nu vi, orice copil are o mama, mai ales tu!”

  22. Marius Reply

    Doamne, ce vorba tampita…Cred ca-i spuneam 2-3, pana la urma ce sa-i ceri unui tirist, sigur nu are mai mult de 8 clase!

Leave a Reply to Ovidiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *