Astă primăvară am dat o tură în miezul județului de unde vin 99.9% din toți clujenii născuți și crescuți aici în Cluj: Bistrița-Năsăud, firește. Mai exact, chiar în Năsăud, poarta Rondei.

Nu ne-am putut abține să nu dăm o tură sus-sus-sus, la munte, sus, că ar fi fost păcat să nu facem nițică mișcare ca să eliberăm niște spațiu prin burdihane; mai ales că aveam un război în desfășutare cu ceva bidoane de vin și niște animale moarte transformate în tochituri și hălci de grătar și sarmale și Doamne feri ce mai aveam.

Și, după o zi de urcat și coborât, ajungem la o păstrăvărie, lihniți; nici copiii nu erau mai sătui, că toată ziua numa’ or zburdat pe la narcise, p-acolo.

Și-am intrat direct în păstrăvărie (n-aș ști să vă spun care era, că-s vreo 5 prin zonă, și când sunt în natură cam uit de telefon), ne-am pus direct la masă și am cerut un meniu.
– Avem doar păstrăv prăjit la grătar cu mămăliguță sau cartofi prăjiți; cu sau fără mujdei; cu sau fără murături; cu sau fără vin alb, ne-a zis doamna chelneriță.

Noi eram vreo 13 indivizi; și am optat fiecare pentru un tip de garnitură, și vă jur că, deși era aglomerație de Rusalii, în 10 minute am primit fiecare păstrăvul aburind, proaspăt prăjit! Și în circa 25 de minute halisem toți ce avusesem de halit și eram gata-gata de plecare, dar ne-am oprit un pic și la struți, să-i hrănim cu niște păpădii delicioase.

Și asta a fost tot. Ordonat, civilizat, curățel și fără fasoane de așteptat după nievasta aia care doar ea a cerut pectorali de păstrăvi în sos Chateaubriand cu bame și sufleu de răsufleu. Oamenii aveau un singur fel de mâncare și ăla-l serveau.

Rapid ca la Mac.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 1 comments

Leave a Reply to Shoric Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *