Update, 19.05.2016: și-au cerut scuze.

Ați citit titlul? Păi, să mai facem și niște meta, pentru SEO: nu mergeţi la frizerie sau coafor la salon Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1.
IMG_0608
Adică acest salon, la parter de bloc.

Dupa peripeţiile de la Sibiu, am ajuns la Cluj cu bine şi am început, a doua zi devreme, să împachetăm, că plecăm la mare! Grecia, Grecia, ţipa Gropărelu’, de zici că era înalt comisar de la FMI trimis să recupereze datoriile.

Tu muiere! îi zic. Hai să merg cu băietu’ la tuns, că o să behăie de cald acolo, în Elada! Că ăia nu mai au bani să-şi cumpere răcoare; şi tu, mai adaug eu ca un laş, tu împachetezi liniştită pentru toţi.

Şi ne-am tirat.

Şi-am trăit cel mai naşpa moment al concediului – unde altundeva decât la frizerie sau coafor la salon Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1.

Era ora 10:40 când doamna coafrizeriță tocmai îşi usca unghiile, iar eu cu Gropărelu’ intram în bârlogul ei. Se poate la frizerie? o-ntreb. Da, zice.

Şi ne-ntoarce spatele. Și-și flutură mai departe mâinile ca să i se usuce unghiile.

Fiu-meu se uită la mine întrebător la mine. Copile, zic, hopa sus pe scaunul lu’ tanti! Pot să mă aşez? zic, dacă nu sunt invitat.

Da, zice doamna (dacă i-aş spune lu’ soacră-mea că vreau să-i mănânc ultima bucată de ciocolată lăsată pentru nevastă-mea, tot ar fi fost mai amabilă).

Şi îi pune cearșaful ăla la gât și începe să-l tundă.

Şi îi moare aparatul de tuns în 2 minute. Se întoarce către mine:
– Vai, am uitat să-l încarc.

Înfige cablul în maşină:
– Dar o să-l fac pe băiat în timp ce se încarcă maşina.

Surpriză: maşina de tuns nu funcţionează în timp ce se încarcă.

Şi stăm acolo 50 de minute în care fiu-meu, care deja se bâţâia pe scaun (în viaţa lui nu a stat aşa de mult într-un loc, nici dacă doarme), este tuns la fiecare 2-3 minute. Maşina, care merge ca un muribund, îi prinde la un moment dat părul.
– Au!
– Las’ că nu te doare, zice doamna.

Ridic sprânceana. Doamna, încercînd să mai liniștească spiritele, produce o bombonică pentru moştenitor. I-o dă cu un aer marțial, rece, arogant. Sau sunt eu oare prea subiectiv? Nu, nu sunt, că am recitit.
– Doamnă! zic. Mă duc până la Profi, că deja nu mai am timp, îmi pleacă avionul în 3 ore. Revin în 20 de minute.
– Bine, zice doamna.

Mă duc la Profi, revin cu plasa plină (loţiune de soare, ceva de ronţăit… mărunţişuri din astea de mers în Grecia), copilul – tot cu jumate de păr tuns, numai.
– Uitaţi! zic. Mă duc până la Polus, iau băiatul cu mine; revenim în 40 de minute, poate se reîncarcă aparatul. OK?
– Bine, zice ea.

Îi plătesc, cinsit, îi las și 2 lei ciubuc. Clocoteam, dar mi-am zis: sunt în concediu, sunt mai predispus să mă enerveze orice rahat, hai să mă liniştesc! Cer şi bonul, pe care altfel nu l-aş fi pupat, după aerul de surprindere al doamnei.

Mergem la Polus, îi iau Gropărelului ochelari de soare de copii şi mască şi tub de snorkeling pentru copii, de la Decathlon, şi revenim. Gropărelu’ se aşează la loc pe scaun… şi, după 4 minute, maşina de tuns îşi dă obştescul sfârşit din nou. Iar atitudinea doamnei era de un jemanfichism de manual. Îmi dreg vocea:
– Altă maşină de tuns nu aveţi?
– Nu, e singura.
– Nu e riscant, aşa? Că uite, păţiţi din astea…
– Nu, e bine.
– Nu aţi sunat-o pe patroană? Să vă aducă o altă maşină de tuns?
– Nu, nu e nevoie.

2 minute mai târziu zice:
– E gata.

Mă uit la fiu-meu şi mă pufneşte râsul:
– Da’ ce-i cu găurile astea din părul lui?

Copilul era clar neterminat, treaba era fuşerită, făcută în grabă. Doamna nici măcar n-a clipit când mi-a zis:
– Aşa e băiatul, are găuri în cap în care nu are păr.

Vizibil iritat, îmi iau copilul şi plec. Nici măcar un “ne cerem scuze pentru ce s-a întâmplat”, nici nimic. După 2 ore şi ceva, că am plecat de acasă la 10:30 şi am ajuns înapoi pe la 13.

No; şi acum să trimitem noi textul ăsta la doamna patroană, să vadă şi dânsa ce oameni o fac pe la spate. Iar dacă am avut onoarea să fim tunși exact de patroană, draci cititori, vă recomand să evitați salonul.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 42 comments

  1. Razvan Reply

    Sunteti mici Groparei! … Eu, nu mai departe de voi, dar tot pe strada Fantanele, am intrat in frizerie acum 4-5 ani sa ma tund. Am dat peste un batranel … care cel mai probabil nici nu vedea bine, dar nici nu auzea … cand i-am zis a 4-a oara mai scurt, s-a enervat si mi-a zis ca el nu tunde de 2 ori aceasi persoana in aceasi zi … la care eu: nu de 2 ori, dar o data GRATIS … si m-am ridicat si-am plecat … cum am scris, gratis! … probabil strada are ceva in istoric cu frizerii :))
    ps: in drum spre o alta frizerie, ma tot uitam in geamurile la masini sa vad cum is … pana la urma am ajuns la frizer numai dupa 2 saptamanii … era ok tunsul … dar nu indeajuns de scurt 😀

  2. Liviu Reply

    Fii antenă! Data aviatoare mergi 300 de metri spre Profi, de la tanti asta. Pe aceeași parte, e o frizerie cu un nene. Cred că-i bunu-său lui Superman sau ceva de genul, pentru că în maxim în 5 minute mă ridic de pe scaun. Inclusiv când am fițe și trebuie să mi le tundă și pe alea. În plus e haios tovarășu`.

  3. Raul Reply

    Adică ne spui să NU mergem la frizerie sau coafor la salon Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1. Grr

  4. GabeLBz Reply

    Liviu si Razvan vorbesc de aceeasi frizerie sau doar eu vad comicul in situatia asta?
    In alta ordine de idei, Evitati salonul Pretty Women din Grigorescu, str. Fantanele 34-36, bloc P3, sc. 1 ?

  5. Liviu Badea Reply

    Asta-i atitudinea pe care un patron(daca era) o are fata de clienti. Stai linstit, mi s-a intamplat si mie un asemenea incident, bine ca eram intr-un hipermarket si nu am ramas si eu cu ceva gauri in cap, desi cred ca probabil as fi preferat.. la propriu, sa le am, la ce atitudinea avea acea tipa.

  6. Bula Reply

    Asta se intampla cand dispar MESERIASII, iar locul lor este “preluat” de unii care au terminat doar cursuri de manele pe Fb ! Un frizer meserias stie sa tunda si doar cu foarfeca – asta stiu sigur (bunicul a fost mester frizer, membru recunoscut ai breslei). Cine nu stie bazele meseriei, sa nici nu stea de vorba cu clienti, fiindca poate da de dracul care-i cere ca despagubire inclusiv lenjeria intima !
    . . .
    Intr-o alta ordine de idei:
    Eu cred ca ai avut de a face cu MISOGINISM inversat !
    N-ai priceput ca, firma se numeste “pretty WOMAN” ?
    :O

  7. Marian S Reply

    Ce bine de mitici!!! Altminteri ajungeau si ei la: frizerie sau coafor la salon Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1.
    PS: Sper ca lumea sa retina ca e vorba de womEn, nu womAn, deci e mai grav;
    PS2: Sper ca te-a crezut si nefasta, :mrgreen:

  8. ady Reply

    @Bula, chiar stateam si ma intrebam daca nu mai exista foarfeci pe lume.

  9. dede cati Reply

    Si daca nu avea curent ce facea ,nu stia sa tunda si din foarfeca ???? Mai bine plecai si nu_l mai chinuiai pe Groparel…

  10. alunelu Reply

    Experiența horror la frizerie in Sibiu, vizavi de Piața Rahova: era o doamnă mai în vârstă care ghici ce folosea ca sa dea jos părul de pe tine? Nu o perie, nu un uscător de păr, ci aerul din plămânii proprii. Da, dom’le, sufla la tine în cap cu toată puterea, și uneori mai primeai la pachet și de particule de salivă. Grrr, mă bucur că n-am făcut hepatită.

  11. Andrei Reply

    Deci tu zici sa nu mergem la frizerie coafor Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1.

    Am inteles , la frizerie coafor Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1. nu o sa merg pentru ca e personal zevzec .

    Sa stie toata lumea : evitati frizerie coafor Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1.

  12. alunelu Reply

    Si cica Pretty Women fac si cursuri de coafor:www.cursuricoafor.ro

  13. nicolae Reply

    Tocmai vin în vacanta pe acolo, din cate am înțeles trebuie sa evit salon Pretty Women din Grigorescu, str. Fântânele 34-36, bloc P3, sc. 1, ap. 1., Nu?

  14. cora_ Reply

    Eu locuiesc in Canada, dar daca ajung vreodata acolo, voi evita cu siguranta salonul Pretty Women din Grigorescu, str. Fantanele 34-36, bloc P3, sc. 1.

    Si-o sa le spun si prietenilor mei din ro sa evite pe cat pot salonul Pretty Women din Grigorescu, str. Fantanele 34-36, bloc P3, sc. 1.
    Auzi, da’ pe FB ai scris? Pe un “carton” de-ala. Poti sa pui alaturi ca fiind un citat din nenea ala pe care-l citeste toata lumea, cum naibii il cheama?… 🙂
    Poti sa scrii asa: Evitati salonul Pretty Women din Grigorescu, str. Fantanele 34-36, bloc P3, sc. 1!

  15. Flo Reply

    da’ in la tine in resedinta nu ai incercat? Stiu eu ca ai frizerie buna acolo. Campion parca

  16. Mihai Reply

    Nici nu trebuia sa ii mai platesti, trebuia sa ii zici ca ramane si ea cu “gauri” in buget!!

  17. Camelia Reply

    Si eu am facut cursul de coafor acolo si mare lucru nu nea învățat , cand i-am dat telefon sa îmi mai arate ceva nou mia zis ca ma mai costa 600 RON in plus . Bine-nțeles ca am refuzat dar am rămas cu o idee proasta despre aceasta persoana .

  18. gheorghe vintila Reply

    Ca sa completez de fapt balariile scrise cu maxima iresponsabilitate si total neadevarate va spun o “poezie”care se potriveste stilului si rea vointei celui care a scris despre aceasta firma : “[sters de groparu pentru ca gheorghe vintila este spurcat la gura].

  19. Nelu Inocan Reply

    Vreau sa ne vedem mai “groparule” dat fiind ca stai in Grigorescu ca si eu tot pe acolo bantui . Sa-mi dai o veste cand ne putem intalni . Numarul de telefon 0733404026.
    Astept sa ma lovesti .

  20. GRIGORAS Reply

    Baiete, nu stiu cine esti, dar eu ma tund acolo de multi ani si totul e ok. Nu este nici un batranel care tunde sau altceva, sunt doar niste fete care tund bine. Din punctul meu de vedere, sunt niste oameni onesti care traiesc din aceste servicii bune. Nu stiu cum ai ajuns tu la concluzia asta, poate nici nu ai fost acolo. ori confunzi, ori ai lipsa de informatii. Prin ceea ce faci, esti detectabil si o sa vorbesc cu oamenii in cauza sa te gaseasca si sa te cerceteze penal. Gunoaie de genul asta sunt peste tot in libertate.

  21. Groparu Nemernic Reply

    @ Grigoraș: chiar te rog! Radu Valentin Băzăvan mă numesc, caută-mă pe Facebook și-ți voi da eu datele la care să mă contactezi, n-are rost să-ți pui avocatul să facă pe detectivul.
    Am și adresă de mail de contact (groparu.ro [la] gmail.com), dacă imi scrii un mail îți dau eu toate datele personale pentru un proces penal (chiar penal, pe bune).
    Să lăsăm justiția să-și facă treaba!

  22. pseudogroparul Reply

    Bazavane , nu pot intelege de ce atata indarjire ca sa faci rau cuiva despre care sigur cunosti foarte putine lucruri .
    Oare castigi ceva ?

  23. Groparu Nemernic Reply

    @ preudogropare anonim, când citești pe net review-uri cu ”nu vă cumpărați modelul ăsta de telefon, e scump și prost!”, parcă nu gândești așa!

  24. pseudogroparul Reply

    Groparule ce esti exemplul tau nu este nici pe departe concludent , tu vrei doar sa arati cat esti de carcotas ca daca ar mai fi “nemultumiti” ca tine ar iesi in fata .Pe viitor alegeti multinationale in vizor (daca ai sange in instalatii) si lasa firmele de cartier in pace pentru ca rau este foarte usor sa facem .

  25. Groparu Nemernic Reply

    @ pseudogroparul: la multinationale foarte, foarte rar (de fapt, nu-mi pot aminti cand s-a intamplat) sa fiu tratat cu asemenea sictir. Pentru ca angajatii sunt opăriți la fundic că dacă le face unul ca mine plângere, s-ar putea lăsa cu lucruri nașpa pentru cariera lor.

  26. pseudogroparul Reply

    Mai “unu ca mine” asculti si manele ? esti o personalitate si eu n-am auzit ? chiar cine speri sau crezi ca esti?

  27. pseudogroparul Reply

    La acel salon lucreaza mai multe femei . Daca ai ceva cu o persoana din acel colectiv este normal sa-ti spui nemultumirea unde doresti tu .Aici denigrezi o firma intreaga dupa cum se poate vedea in titlul care apare imediat ce cauti pe internet aceasta societate . Nu este normal sa faci publicitate negativa tuturor . Eu asa cred .

  28. Groparu Nemernic Reply

    @ pseudogroparul: dacă acel salon mai are puțintel respect de sine, mi-ar trânti aici un mega mesaj de scuze. Au buctat-o serios și sever și nu au fost în stare să-și ia curajul în dinți timp de un an de zile să-mi spună că regretă, că comportamentul doamnei nu reflectă politica salonului și să mă invite să mă conving că am avut parte de ghinion, pur și simplu. Le-aș fi publicat mesajul aici – deși nu există vreo deontologie de blogger care să mă oblige să fac asta.
    În schimb, am avut parte de amenințări și mesaje de rahat de la indivizi care, ca și tine, nu au cojones să-mi spună cum îi cheamă și cine sunt, și de la adăpostul anonimatului scuipă cu otravă.
    Și salonul, sau patronii, tot nu vor face nimic. Și, dacă tot veni vorba, prima dată în viața mea când am vrut să mă tund la ei m-au refuzat cu atâta sictir, că mă mir că nu am scris atunci despre ei (pe vremea aia, acum vreo 7-8 ani, erau numai salon de coafură, nu și frizerie). Deci nu sunt la prima aroganță de acest fel.
    Iar tu, prietene pseudogropar cu tonul pe jumătate amenințător, pe jumătate împăciuitor, nu faci absolut nimic pentru a-i salva din rahatul în care se afundă din ce în ce mai tare!

  29. pseudogroparul Reply

    Ipocrizie …bla , bla, bla si se pare , nu , este clar ca doar tu esti cel care se afunda in rahat . Salonul prospera pentru ca acolo sunt persoane care isi fac meseria asa cum trebuie .

  30. pseudogroparul Reply

    Multumesc , cu asemenea “lovituri” Bazavane nu-ti prevad un viitor pre stralucit cu blogul tau cu tot .

  31. Inculpata Reply

    Stimate domn “blogger”,

    Nu m-am asteptat ca dupa atata timp, intamplarea din salon sa ia o asemenea intorsatura. Cu totii putem gresi cateodata indiferent de cauze – “cine nu lucreaza nu greseste” spune o vorba din popor. Eu imi cer scuze inca odata ca si la momentul respectiv cand s-a produs incidentul nefericit. Referitor la relatarile scrise de dumneavoastra, atat pot adauga ca Cel de sus ne vegheaza si ne judeca dupa faptele fiecaruia iar noi “radem si glumim” de adevar.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  32. Arthur Reply

    Ah, dar stai!!!! Zici sa nu vizitez salonul Pretty Women din Grigorescu, str. Fantanele 34-36, bloc P3, sc. 1??? Gata, se rezolva. Referitor la atitudinea lor de mai sus din comentarii, e una de toata jena si mizeria.

  33. ioexist Reply

    de abea dupa un an au dat un google dupa numele firmei…
    si cand or vazut locul 3 cu ‘nu mergeti ca e naspa’ or inceput sa injure si sa ameninte? Sincer as pune un banner cu linkul catre postare fix vis-a-vis de tutungerie….sau frizerie 🙂

  34. Groparu Reply

    @ ioexist: nu am pretentii de mari PR-isti, e totusi o frizerie de cartier.
    Nu-mi doresc sa-i infund mai tare decat am facut-o deja. Le ajunge 🙂 sper sa-si fi invatat lectia.

Leave a Reply to miha. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *