Articol publicitar marcat cu (P).

Pentru neclujeni (îmi pare sincer rău că sunteţi aşa, nu e vina voastră, e vina naturii): Floreşti e o comună pe lângă Cluj, foarte lipită de el – un soi de Bragadiru.

Deci: acum chiar e timpul să vă luaţi apartament în Floreşti.

În Floreşti preţurile au scăzut ridicol de mult: cu sub 30.000 un apartament de 2 camere de 52 mp este croit să vă satisfacă cele mai exigente dorinţe; la 40.000 deja puteţi spera la 3 camere – 64-70 mp, iar cu 50.000 4 camere cu peste 100 mp vă vor oferi cele mai bune condiţiuni pentru a creşte o familie numeroasă şi pentru a vă caza prietenii care vin mereu la Cluj – mai la un spital, la o admitere sau la un doctorat.

Finisajele se pot negocia cu dezvoltatorul, care în ultima vreme a devenit execrabil de politicos şi de amabil cu potenţialii clienţi.

Locuri de parcare sunt berechet, şi numeni nu va sta să vă pândească pe geam să nu le ocupaţi garajul: toţi oamenii stau înăuntru, relaxaţi în apartamentele lor.

Pădurea este la maxim 2-3 kilometri.

În Floreşti nu a ajuns norul de cenuşă al vulcanului islandez R%TJ!@GHIUJN=)&¤¤#%¤.

În Floreşti nu sunt ţânţari, deloc nu sunt.

Norul de praf din Sahara care face deja prăpăd în România va ocoli Floreştiul.

Totul se datorează, bine-nţeles, putorii de căcăreze de la firma de pui din imediata apropiere.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 32 comments

  1. Joaninha Reply

    Atunci mi se pare un loc minunat in care sa-ti iei un apartament si sa dezvolti o afacere : o terasa, o piscina in aer liber … ;;)

  2. funny pranks Reply

    =)) mdea la noi la tara e 30 mii euroi un ap mi se pare genial … e oricum preturi mai decente decat in alte zone mega din tarisoara noastra draca si necivilizata …

  3. parlitul Reply

    Nimic nu se compara cu mirosul de cacareze dimineata cand deschizi geamul sa aerisesti .. mie mi se pare o afacere buna.. zau.

  4. angeloasa Reply

    ce bine ca nu-s tzantzari …neeeehhh …..delooccc nu sunt .
    io am auzit ca in “Florentza ” voastra o cazut unu’ cu cada de baie la vecinu de sub el . Ca era bloc facut “sa reziste , sa reziste ….” , dar nu la o cada umpluta cu apa . hihihiihiihi

  5. Jack Kerouak Reply

    Că cum să reuşească vreodată intelectualitatea de la Cluj să construiască blocuri? Asta ie pentru retardaţii care muncesc săracii pe la saudiţi şi fac proiecte trainice, şi se chinuie şi dezbat calcule cu americanii la Pentagon, etc. Bag samă că turnul de fildeş de la Cluj face aroganţe la fratele lui acultural de la Pisa =))

  6. de veghe Reply

    mai gropare
    acum sincer: apartamentele alea costa atat nu doar din cauza crizei, ci tocmai pentru ca e ferma prin zona
    m-am mai certat cu unii care cereau demolarea: blocurile s-au facut dupa; scurt
    clujenii mutati acolo si-au asumat riscuri, asta e
    cu 50.000 iti iei si in cluj ceva cu deasupra capului, dar daca vor 100 mp, vor burghezie etc…….

  7. Dan Ciulea Reply

    si sa nu uitam ca in Floresti, fiecare cm a fost fructificat, in cazul in care ai o amanta in blocu vecin, nu e problema, treci de pe balconu’ tau pe balconu ei … e foarte simplu … nu mai dureaza mult, si vor fi facute blocuri peste cimitir (cine stie cunoaste)… drumurile, canalizarea si intensitatea curentului sunt …aaa… cum sa va spun … de neimaginat!

  8. Mary Jane Reply

    Stiu si eu pe cineva care statea acolo (statea, nu mai sta). In afara de faptul ca era la capatul civilizatiei, la capatul a orice era cunoscut de om, e bariera cu pe aici nu se trece sau mereti pe propriul vostru risc, in rest e ok totul. E o liniste de iti vine sa iti dai in cap singur (dar macar nu auzi manelele taranilor) si vorba cuiva de mai sus: poti sari de pe un bloc pe altul. Si iti trebuie 4×4 netasitache. Dar mirosul nu l-am simtit niciodata

  9. Ady R Reply

    Asa-i. Florestiul e un fel de ghetou urat mirositor pe alocuri. Eu trebuie sa ma mut saptamana care vine 😀
    Am avut inspiratia totusi sa nu-mi iau apartamentul nici in ghetou si nici prin apropierea fermei de pui. In ultimele 2-3 luni de cand tot umblu pe acolo o singura data am prins mirosul ala. In vreo 15 minute s-a dus. Acuma inca mai astept gazul si curentul 😕

  10. je Reply

    cea mai najpa reclama ever 😀 nici macat cu sexulet nu e…

  11. AdyK666 Reply

    Baciu nu-i mai fain? Blocurile alea in care ai si apa, si nu tre’ sa cari cu galeata. 👿
    Am lucrat vreo luna pe langa ferma aia din Floresti, cateodata era chiar horror mirosu ala 😕 imi pierea chefu de legat fier…

  12. Cata Reply

    cam tot asa se simt si astia prin bucuresti, de si-au luat apartamente in complexul ala de langa Protan. numa ca pute a hoit, nu a cacareze de galinacee 😐

  13. Cristina Reply

    Am citit plina de admiratie, pe parcurs, si imi ziceam: Ia uite ma, ca s-a mutat omu cu nevasta, se gandesc sa faca si ei un bebeshel, doi, trei, iar la final, intrucat mancam, m-am inecat cu o maslina. =))

  14. Radu Reply

    ai doua avantaje: gasesti carne de pui proaspata aproape
    si ingrasamant natural si mai aproape :))

  15. Tudor Reply

    Deci ? Cand ne intalnim pe la birturile din sat la un tweetmeetfloresti ? 😎

  16. Quadratus Reply

    Noooah ce bine ca nu stau in Cluuuj, ca numa` de Florestiu` ala as fi avut bani la o adica. Tot mai bine-n Balgradu` meu, ca nu avem ferma de pui, asa-i?

  17. Mary Jane Reply

    @licitatii online: nu m-am ratoit 😀 Doar mi-am spus parerea. Nu sfatuiesc pe nimeni sa se mute acolo. Cunostiinta mea s-a trezit noaptea la doua cu cineva din scara de langa sa-i intrebe ca de ce spala haine la ora aia din noapte ca se aude la ei masina de spalat :)) Eu prezentam avantaje si dezavantaje. Dar partea cu mirosul mi se pare o exagerare

  18. Ciupanezul Reply

    E bun ca seful meu si-a luat apartament la Floresti acum vreo 3 ani. De-acum cred ca investitia facuta a fost proasta 😐

  19. Ovi Reply

    Lume-lume!! Va dau un sfat gratis> sa nu va mance’ pielea la careva sa va luati coliba in Floresti ca ati pus-o! cea mai mare greseala a vietii voastre (si asa e scurta!) Semneaza: proaspat taran de floresti…. 🙁

  20. cartita Reply

    salut!oameni buni .eu stau de 2 luni in floresti chiar in zona cimitirului.si nu e asa rau pe cat spuneti.
    nici clujul nu e rai,asa ca.plus la banii astia ce va asteptati!
    cu aceeasi bani luam o amarata de garsoniera de 16 m patrati din 1960.

Leave a Reply to falvorotarybids Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *