Doamnelor și domnilor, așa NU se face o declarație de dragoste
Dacă nu ai program și nici cadou de Sfântul Valentin, atunci mergi la Flanco până pe 11 februarie 2015, fă o declarație de dragoste pentru jumătatea ta în fața boss-ului de magazin (care te va filma) și poți câștiga cadouri și chiar marele premiu – o excursie la Roma, la cetatea eternă, pentru iubirea ta eternă!
Finaliștii vor fi aleși prin tragere la sorți, iar marele premiu se va acorda în urma unei competiții pe 13 februarie 2015, între orele 18-21.00, în magazinul Flanco Promenada din București, în prezența Radio 21. Până atunci, concentrează-te să faci o declarație de dragoste adevărată – cei de la Flanco m-au rugat să vă arăt cum NU se face:
PS: Dacă luați voi marele premiu, o să vă îndrum chiar la terasa de lângă Fontana di Trevi unde Groparu era s-o ceară pe nievastă-sa de nievastă, da’ când să scoată inelul nievasta s-o enervat pe unu’ de cânta la acordeon, că o greșit un semiton, și era să-l ia la bătaie; și atunci eu am luat asta ca un semn ceresc și atunci am cerut-o frumos de nevastă mai târziu, într-un cadru romantic, în Florești, când mi-o revenit curajul.
nu ma bag la concurs, dar de terasa chiar as vrea sa stiu ca merg in primavara la roma 😛
mai bine bag-o pe aia filmata cu camera ascunsa, cand ii sopteai ceva roxanei ionescu 😈
😆 😈 Am ras de am inundat calc si s-a gripat.Gripa lui o iubeste pe gripa mea si……
Domnu` gropar, e luna dragostei şi a înţelegerii (sperăm s-o facă şi Putin cu Poroshenco, mai vedem). ❗
Acuma, na, ca cetăţean simplu care este eu, sper din toată inima să nu se certe prin trebunale Antrefrig cu Flanco, pe motiv de furat idei.
Tocmai de-aia le dau eu idee împăciuitoare, că tot vine Paştele: să se adune omii la cântat în faţa camerei de luat vederea iar ei să dea premii babane, constând în frigidere de la Flanco pline cu cărniţă de miel, porc şi alte chestii de băgat în frig. De la Antrefrig. 🙄
Iar de va reuşi cineva să fure ideea asta, îi informez că mă mulţumesc şi cu o lumânare aprinsă la biserică, deşi frigiderul meu e un brav Arctic din 1990, dar un pic cam sexy, adică gol. 😯
PS: excursie la Roma nu vreau, n-am cu cine. 😳
Io zic să încerci și la concursul meu, ai șanse mari de câștig 😀 .Multă sănătate
Un …S ..mare pe piept si erai superman
😈 😈 daca ma inspir de la tine când ma duc sa ma filmez are ceva?:)) nu de alta dar mi-a plăcut. Si chiar nu ma pricep sa fac declarații :p sper sa fim noi norocosii excursiei 🙂
Da’ soția ta ce a zis? 😆 🙄
Ceva deosebit.. 😎 Poate ma duc si eu sa fac un filmulet 😀
Declaratia – basma de vis – desfa-o in versuri – propriu-zis.
Oricum e luna falimentarii la barbati: Valentine`s Day, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie ;))) Saracutii!