Delta Dunării 2017, partea I
Plecarea de la Cluj: coropișnițe și râmă neagră în niște cutii, lipitori, râme roșii, viermuși, orice altă lighioană scârboasă de pe lume, boabe și arome, plus rucsac împăiat cu de toate, bețe de pescuit și scaun rabatabil… listă lungă!
Ultimul de pe listă – ăla cu Omega 3, Omega 6 – e specific ardelenesco-românesc, pentru că otomani
Și dă-i bice! Până-n Sibiu, la reîntâlnirea emoționantă cu sibienii, apoi până-n Brașov, la reîntâlnirea emoționantă cu medieșenii (sunteți gata, băi vacilor?), și apoi am purces mai departe în aventura anului.
Cu o mașină ticsită, dar plini de voie bună, că eram veseli ca rațele.
Pe drum, Dobrogea ne-a întâmpinat cu o vreme de basm.
Și cu un pic de vânt. Vă rog mult să rețineți acest aspect, pentru că va deveni esențial în întreaga aventură.
Și ajungem la port, ne descărcăm tot calabalâcul pe barcă și purcedem, cu niște beri reci strânse strâns și prietenește în mână.
Sfat de aur: dacă nu vă grăbiți pe baltă, luați ce ambarcațiune vrea tendoanele voastre. Noi ne grăbeam și nu ne-am gândit bine, am luat un barcaz puturos cu care am făcut 6 (!) ore până-n zona Sulina (cu una mai rapidă am fi fost acolo în 2 ore, și ne-ar fi costat cam 40 de lei în plus de persoană), și abia am reușit să ajungem, să ne instalăm corturile și să aruncăm bețele de crap și somn, și deja noaptea a venit călare pe noi, nici n-am mai apucat să facem grătar.
Nu e stres, că l-am făcut a doua zi. Noi nu iertăm grătarele.
Frumos: grătare, stuf, Deltă, hin la bucătărie, fund de pescar în fundal, ne cerem scuze…
Înainte de asta, dis-de-dimineață am dat și o tură cu barca pe Roșuleț, pe o vreme de s-o sorbi cu lingura.
Selfie înainte de a ne face bărbile de patriarhi Kirili în vizită pe tărâmul sfânt românesc
Nu era foarte vânt, da? Sper c-ați reținut într-adevăr acest aspect.
Pe Roșuleț, unde am luat primele 6 știuci ale expediției, dar numai 4 punctabile, celelalte de grădiniță, deci eliberate. Și atâta eram de încrezători în potența noastră viagrantă de pescari, că nici măcar nu le-am fotografiat! Dar vă rog să mă credeți pe cuvânt că aveau cel puțin 1 metru lungime; sau posibil numa’ vreun kil și ceva.
Plus că eram și cu mânurile un pic congelate, că se făcuse un pic de rece rusesc. Și se pornise și un vânt rusesc. Sigur ați reținut acest aspect?
Ziua a trecut cu un asfințit frumos, de revistă germană care vinde asfințite sau asfințituri, sau ceva.
Copyright (c) – Sulina, soarele și apa, frunzele și iarba
Crap – încă nimic, zici că nu era, deși sonarul ne arăta promisiuni horny.
Și UN SINGUR caras, deși pe același braț luam 10-12 bucăți de juma’ de kil pe zi.
Ce să fie, ce să fie…? Păi, despre asta, în partea a doua, că doară n-or intrat zilele-n sac!
PS: Mâine seară vorbim despre vânt și ce poate face dânsul cu peștii.
Frumos, frumos! Si peisajele, si actiunea in sine (expeditia voastra de pescuit). Tinand cont ca n-am mai apucat de vreo 2 ani sa merg la vreo balta, mi se cam scurge o picatura de saliva pe la coltul gurii gandindu-ma la sunete de clopotei, carait de piedici de mulineta, fire intinse si plute bagate sub apa. Asteptam partea a doua 🙂
@ Eugen: Îmi va lua vreo 3 ore s-o scriu cu totul, dar lasă-mă mai întâi să vărs o lacrimă sinceră pentru abstinența ta…
Palpitant! O muscat sau nu? Suspansul se adanceste.
@mac gregor: Toate acestea, precum și multe alte întrebări pe care sigur nu le aveți, își vor primi răspunsul în postarea de mâine! 😀
anu’ asta am fost de cateva ori la pescuit (sunt din Tulcea), ultimele dati n-am mai luat ustensilele cu noi, si-am prins la fel de mult peste ca-n primele; da’ aer curat, prieteni, sprit …
@ Valentina: Să-nțeleg că nu sunt singurul nefericit cu noroc nechior la pești?