Asta cu Australia trebe pusă în perspectivă. Care, perspectivă, începe culmea!, cu stimatul domn Gropar, unde cu umilință blogărim.

Eram la casa de la țară a lu’ părinții a lu’ Groparu, că serbam ceva zile de naștere, parcă (Gropare, help, era cam de ziua ta, așa-i?). Eram doar eu, frumoasa soție fiind hăt și taman în Australia. Asta prin 2006.

Bem, chefuim, ne uităm cu jind la gagicile altora, cam ce facem noi, ficiorii, de obicei, când deodată sună telefonul cu număr necunoscut de Australia: nevasta. No, povestim una-alta, etc, etc, apoi dracu’ o pune pe asta că m-o agățat unu’ la ceva magazin. Io, tăcere. Scurtă de altfel: si cum arată nenea ăla? Nevasta, șăgalnică, păi era mulatru, arăta bine, frumușel, alea-alea. Io, alt prost, le-am zis la ăștia de pe lângă mine (Țâganu’, Groparu, carele mai erea pe acolo) bă, o agățat-o ceva mulatru pe nevastă. Ăștia deja se crăcănau de râs. Io nu. Și sfaturi din fundal: bă, întreab-o dacă mere la sală mulatru’. Coprică, ăla ești, dacă mere și la sală, că sigur îi mai ficior ca tine (e treaba asta cu negrii și mulatrii de care ni-i frică nouă, albilor), apăi ești mâncat.

No, tu, da’ cum te-o agățat? Apăi cum să încerce și ăla s-o agațe, exact ca orice cretin, că păpușa ești frumoasă, că hai să te fac un film la mol, că uite, îți iau lănțuc de aur. Așa îmi dau io seama cum am reușit noi albii să distrugem o planetă întreagă, până n-am civilizat noi, albii, toate continentele, nu aveau ăștia negri și mulatri nevoie de prostii de-astea să agațe femei albe – rămâneau ei mulatri musculoși si treaba era oablă, cum zicem noi p’acilea, prin ogradă. Așa, i-o dat nevasta cu tifla lu’ ăla, o râs de mine cât o vrut și suntem în continuare împreună. Plus doi prunci între timp.

Sărind un pic în timp, prin 2007, vine șefa la mine că uite, meri tu în Australia, io am fost, colegu’ o fost, acuma meri tu, mai ales că e nevastă-ta acolo (era altă delegație, n-o stat un an de nebună, pe-acolo), mai vizitați și voi un muzeul țăranului australian, ceva.

Toate bune și frumoase, atâta că am ajuns iar pe “Hidrău”, unde mi-am dat seama că englejii e tot proști ca și noi:  long-haul flight-urile (zborurile într-atâta de lungi că îți vine să-ți rogi moartea, se numesc long-haul flight, da?) le mutaseră pe minunatul terminal 5, parcă, dacă nu era chiar 4, terminal care evident, încă era în construcție. Zici că era după bombă terminalul vieții, atârnau tot felul de fire din tavan, o trebuit să facem slalom să ajungem la porțile de îmbarcare.

Plus nenea colegi de zbor, ingliși rangă de beți, care fix când am ajuns la autobuz (ne-o dus cu autobuzul între terminale, că era departe să mergem pe jos) s-or apucat iar de fumat (pe vremea aia încă se fuma pe Heathrow, ajungem iar la asta, mai încolo) fix lângă autobuz. No, pe când să ne urcăm în autobuz, i-or confiscat poliția pe tovarășii ăștia rangă. Și cum l-am văzut pe unul dintre polițai care părea mai amabil, l-am întrebat da’ ăștia cu ce or păcătuit, că or fumat lângă avion? La care nenea, genial, nu bă, dar țigările sunt suspecte, s-ar putea să fie marihuana. Habar n-am ce-or fost în țigările alea, cert e că i-or lăsat pe ăia să vină înapoi la autobuz, cam după o oră, mai puțin unul dintre ei. Ca să vă dați seama ce bine i-am primit înapoi pe tovarăși, să vă gândiți că era luna lui Cuptor a lui 2007, unul din cei mai secetoși și mai fierbinți ani din câți or fost. Și noi am stat o oră în autobuz.

No, revenind, decolăm încolo, cătră Australia – prima dată când zburam cu mega-măgăoaie, cum i se zice în latinește la jumbo-jet (adicătelea la Boeing 747 ăla). Bă, jos pălăria pentru ăia de la Qantas, sau cum îi cheamă pe TAROM-ul australian. Papa din belșug, beuturică să tot fie, snacks-uri, deci era de trăit. Am halit ceva, am cerut o berică, am mai cerut una că erau de-alea mici, apoi ce să fac, hai să mă uit la un film – n-am reușit, m-o ajutat un nenea vecin de scaun, un moș cumsecade din Noua Zeelandă, că io habar nu aveam să umblu cu prostia aia de telecomandă. Un film o fost ok, un alt film o fost ok, la un moment dat am început să mă foiesc pe scaun (chiar bă, voi ați văzut că în absolut toate reclamele de companii aeriene apar numa’ ăia de la bișniț class? Care fac nani în avion de parcă e patul lor de acasă? No, vă zic io sigur că nu îi așa la economici, unde zburăm noi ăștialalți, 99,999%), am mai băgat o tură, la un moment dat nu mai aveam stare. Ce să facem, ce să facem, hai că băgăm un nani și noi. No, aici o mică problemă – nu știam că avioanele au așa, ca un suport de cap, să încerci măcar să stai cât de cât comod (alea cu care m-am dus în Malaezia nu aveau, de exemplu). Ăsta avea suport de-ăla de cap – am tot încercat să mi-l aranjez, puteam doar să-l glisez în sus și în jos, mai multe nu știam face cu el. Încurajat și de bericile alea beute, atâta am tras de el și l-am zăpăcit până o făcut trosc, și gata, am rezolvat de un scaun de trimis la reparat. Moșulică ăla simpatic, din Noua Zeelandă, se uită așa, cu milă, la mine, n-ai mai zburat cu avionul, așa-i? Ba da, zic io, da’ nu cu modelu’ ăsta, de-aia nu știu ce și cum cu scaunul. No bine, zice el, acuma ce faci?  Păi ce draci să fac, nani pe ăsta clar că nu pot, mă mai uit la un film, mă mai învârt pe aici să mă dezmorțesc, cumva o să treacă vremea.

Și nenea o decis că îmi ține companie, era curios probabil dacă toți românii îs ca mine – și am stat de povești cale de câteva berici, când zice ăsta bă, cam doarme lumea, oare nu ne dă un vizichi mic? Aveau Chivas, 15 anișori pe etichetă și 2 picături în pahar. Ne-o dat. Ne-o dat și supliment. Și încă un supliment. La un moment dat (era cam 2 noaptea ora UK-ului) zice steward-ul, ficior fain și de treabă de altfel, bă, ia gata, nu mă mai deranjați cu vizichiul vostru. Aici găsiți ce vă trebe, vă descurcați.

Și ne-am descurcat până aproape de Singapore, unde aveam escală. Am topit cu moșul cam ce era într-o sticlă de vizichi, probabil toate nucile caju din avion (am căutat peste tot și nu am mai găsit), plus ceva porumb cu arome, ciucalată și ce am mai găsit prin cămara aia sau ce era. O venit steward-ul că bă, mic dejun vreți? Să nu vi se facă rău de la atâta beutură. Nici io, nici moșul nu vroiam, nu băuserăm cât credea ăsta. Cafei vreți? Nu acuma, mai încolo, încă e prea noapte de cafei. La care steward-ul, sec, sper că nu trebe să vă duc în spate din avion, măcar un cafei luați.

N-o trebuit să ne ducă în spate, am aterizat cu bine în Singapore, unde am servit din nou o cafeluță și am pipat o țigară la fumoar, care de fapt era ditai grădina botanică, mai mare decât aia din Cluj.

Despre Australia, plus nevasta, data viitoare.

Guest post de Crocodile Nârţoagă zis Pârţoagă

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. neuron de konskriptor Reply

    Alune şi uischi?!
    Mo, ştiuşi că pleci la drum lung şi nu-ţi luaşi în paporniţă cele trebuincioase: neşte pălincă, o ţâră de brănză de oaie, ceva ceapă,chită şi slană?!

  2. Suminona Reply

    Daaaa… Stewardesele … sanatate lor , copchile faine ce erau 🙂
    Prind si io o delegatie prin jermanica (2 ore maxim de zbor) , in primele serii , de la scarbici , si ma duc cu un coleg mai dus cu pluta (era prima data cand zburam cu avionul) . Cu o seara inainte , bineinteles cu pretini la un paharel , ca doara urma sa lipsesc 5 zile din natie si era problema ca ma uitau astia de la bodega de la colt … si dam noi asa pana la 4 dimineata , la 11:40 era avionu de pe Cluj . Buun totu era inregula , rotulele tineau , nu aveau jocuri inca , nu nimic … Si ma sui cu colegu la low cost , ne plasam la locurile noastre , mai in spate , catre zona toaletei :)) sa fie aproape “in caz de” . Si trece stewardesa , o copchiluta blonda pe la vre-o 2o si ceva de ani , 50 kile si cam 1:80 inaltime , de te facea sa uiti de toate iubitele si sotiile … Si se uita fatuca cam ciudat la mine , nu zice nimic , si se intoarce dupa vre-o 2 min cu 1 sticluta de vin , de aia mica de 200 ml , “ca m-o vazut ca nu ma simt bine, ca sunt putin cam palid ” … io fac pe prostu , o iau , vreau sa i platesc si , fatuca refuza , zice ca i din partea companiei 🙂 . Bun , atata i-o trebuit la colegu , asta facea pe mortu langa mine , asteapta sa mai treaca putin timp , decoleaza avionu , si il vad ca porneste , catre fatuca , susoteste putin cu ea , si poi vine zambind inapoi . Dupa nici 30 de secunde , vine iar blonduta , si ne vara 4 sticlute , mie si la colegu … si repeta ritualu cam de 4 ori pana ajungem la destinatie 🙂 .. deja dupa a 3 tura io cu un rosulet frumos pe la urechi si obrajori (cred ca mai mult de rusine de cum ne dadea ea de baut pe gratis , decat de bautura) , oricum cred ca fata o fost foarte multumita de rezultat ca ne-o condus cu drag cand am plecat din avion …

Leave a Reply to Belle d”Imagination Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *