Pentru sfaturi despre protecție sexuală, căutați alte bloguri (câte or mai fi rămas), aici vorbim despre lucruri serioase – nu râdem, nu glumim decât în incintă.

Așadar: în curte se strânge un ditamai mormanul de crengi tăiate în decursul anilor.

Crengile îmi fac cu ochiul, așa că fac rost de un tocător de crengi. Makita, profi, treabă serioasă.

Îmi iau pe mine pantalonii de lucru (scurți, normal, altfel cum vrei să te zgârii în ramurile de trandafiri?), mănuși și ochelari de protecție și încep să le toc. Ca o nievastă făcea mașinăria: toca-toca, toca-toca.

Peste week-end a plouat la Cluj ca-n pădurea tropicală. Pentru că Dumnezeu are o relație cu mine, ploaie începea doar când mă apucam eu de tocat.

Tocătura, firește, o foloseam la straturile de roșii pe post de mulci. Despre strategia asta de permacultură, sau cum i-o zice, vom mai discuta doar dacă anul ăsta am roșii mari și faine; dacă nu, o să vă spun că doar din 2023 mă apuc de agricultură.


Una din cele 15 de roabe de mulci

Spre sâmbătă seară, ies din casă în grabă într-o fereastră de neplouat și continui să toc crengi ca apucatul. Eram spre final.

Acuma… mașinăria mergea de rupea (toca-toca!), dar eu îmi uitasem ochelarii de protecție în casă.

N-am ce păți! mi-am zis, în timp ce hrăneam bestia japoneză cu materie lemnoasă mai ceva ca Schweighofer.

Și, într-un moment de neatenție, o creangă mai lungă s-a răsucit în tocător și m-a plesnit direct peste globul ocular stâng. A șfichiuit ca zbiciul lui Iancu Jianu Pintea Viteazu.

N-am dat prea mare atenție evenimentului, mai ales că sunt însurat și obișnuit cu violența; plus că mai aveam vreo 60 mc de masă lemnoasă de tocat, așa că mi-am văzut de treabă – gospodar harnic, ce mai.

Seara am adormit cizmă în fața televizorului; dar m-am trezit pe la 4 dimineața cu ochiul lăcrimând ca după un film indian. Mai mult, nu-l puteam ține deschis.

Am mai stat ce-am mai stat cu ochii închiși până m-a furat somnul pe la 5; și m-am trezit dimineața și apoi iar am mai băgat un somnic tocmai la emisiunea lui Dan Păvăloiu de pe TVR2, emisiune pe care n-o ratez decât dacă mă lovesc la ochi și mă pălește somnul.

Nievasta a venit cu niște descântece oșenești din MacBeth și o soluție farmaceutică de lacrimi false (vor fi trei ochelariști în casă, așa că arsenalul de leacuri de ochi e peste tot).

Mi-am revenit ca prin minune: pesemne descântecul oșenesc își făcuse efectul.

Și acum sunt bine. Din fericire s-a rezolvat, semn că Dumnezeu ține cu voi; că nici nu vreau să mă gândesc ce postări de toată jena aș mai fi scris cu un singur ochi!!!

Așadar, nu uitați: purtați protecție când aveți treabă. Pentru sfaturi despre protecție sexuală, căutați alte bloguri (câte or mai fi rămas, firește, parcă v-am mai zis asta).

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 6 comments

  1. Atti Reply

    Gropare, chiar mă gândeam și eu la o sculă de genul – cât o fost, cât de gros toacă?

  2. Gingko Reply

    Si eu am una identica si la fel si pot confirma pozitiv ca face treaba. Merita toti banii.
    Eu am purtat ochelari si cu toate acestea s-a gasit o ramurica sa ma plezneasca peste fata de am vazut stele verzi.

  3. Eugen Reply

    Buna treaba! Eu am un Hecht 6285 XL, achizitionat in dancilescul an 2020. E de mare ajutor in gospodarie. Sa-l folosesti sanatos (cu echipament de protectie adecvat) si sa te tina cat mai mult!

    • Groparu Nemernic Reply

      ‘mneajută!
      Al meu e de împrumut pe bani, că nu am buget pentru așa ceva. Nu când eu încă nu am barcă serioasă de pescuit!

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *