1. Depui o moțiune într-un cârnat lung de 25 de pagini fără puncte, fără liniuțe, fără liste, fără caractere bolduite, fără tabele, fără poze, ci numai vomă de text imposibil de citit fără să dai în narcolepsie cronică;
  2. Fără negocieri prealabile cu cei care ar fi putut înclina balanța, adică cu UDMR. O depui de capul tău și speri să fie votată…
  3. …fără să fi vorbit nici cu preşedintele României (care, bietul, abia a terminat de citit coperta motivaţiei CCR-ului), să facă şi el ceva…
  4. …şi nu negociezi nimic în prealabil cu nemuţumiţii din PSD…
  5. …ci urli în gura mare că înaintezi moțiunea tocmai ca să scoţi PSD-ul de la guvernare, deși ești clar în minoritate; deci clar că nici un PSD-ist nu va vota cu moţiunea, pentru că asta va însemna, conform spuselor tale, că vor pierde puterea…
  6. …în condițiile în care TU ÎNCĂ NU AI un program de guvernare publicat de luni de zile pe site;
  7. Te surprinde badigardul de la Parlament cu singurul tricou fără penali pe care-l aveai şi nu te lasă să intri cu el în sală, în loc să intri şi să-l pui pe tine înăuntru.
  8. Citești discursul de pe foaie (chiar dacă mai bine ca Veorica), dar cu intonaţie zero şi fără nici măcar o glumiţă memorabilă (Varujan, în schimb, a fost parcă desprins din manualul de retorică).
  9. Îl înfierezi pe Ponta (adică arăţi că eşti blocat cu 3-4 ani în urmă), în condiţiile în care Ponta este de partea ta!
  10. Transformi întregul discurs într-o acuză perpetuă la PSD, când nu PSD-ul era judecat azi! Ci, aşa cum bine a văzut bătrânul băsist, se judecau farmecele îndoielnice ale Veoricăi de a guverna!
  11. Îţi explici motivarea cu aceleaşi argumente cu ceilalţi (o şedinţă prealabilă cu ceilalţi membri ai opoziţiei era imperios necesară, nu să se repete mereu aceleaşi argumente);
  12. Ajungi la vot fără să te fi asigurat că toţi membrii din partidele de partea ta sunt la datorie, în sală, şi vor vota (ai avut vreo 20 de absenţi de la vot)-

Aceasta, dragii mei, nu a fost o moţiune de cenzură, ci o moRţiune, să mă iertaţi, pentru că era moartă din faşă. Poate aşa s-a dorit, ce ştiu eu.

Iar biata Veorica… Doamne, apără şi păzeşte, România a trebuit să-și închidă granițele la câți vânători de perle se înghesuie la frontiere de fiecare dată când deschide gura.


Mehehe

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. catalin.b Reply

    Re:Sorim.
    Exprimarea melteanului.Nu cred ca poti mai mult decat Veorica si restul asa ca nu cer.
    Vedem la iarna cand se termina banii..

  2. Gyn odiosul Reply

    Se numeste vot de incredere pentru PSD. Vor avea si mai mult aplomb la emis ordonante…

  3. Nemultumitu' Reply

    Operația reușită, pacientul mort ! Cam așa au fost cei de la PNL cu ocazia moțiunii. Băi nene, nu-i înțeleg pe oamenii ăștia, zău, le ridică psd & Veorica niște mingi la fileu de se minunează și Ponta cu grupul de la Cluj. Ei nimic. Zero absolut, amatori 100% ! Zici că sunt o adunătură încropită pentru o miuța, ceva. Genul ăla de amical cu o echipa de ospătari. Cum să nu fi în stare să-ți calculezi niște pași și să ai o moțiune beton, cu date și cifre la milimetru, cu voturi negociate și numărate bob cu bob. Ăștia ar fi trebuit să aibă miniștri înșirați pe sârmă, cu program de guvernare, cu măsuri, tot, tot, tot…
    S-au mai apucat și de șueta aia din piață, că altceva n-a fost. Oare nu le-a spus nimeni că vor intra cu capul în zid înaintea psd-ului ?
    Așa că hai USR & RO 100.

  4. mac gregor Reply

    PNL face cel mai pueril joc de blat ever, Doamne Apara si pazeste. Nu de ieri, de ani de zile incearca sa ne convinga ca sunt mai copii la minte decat Mircea Badea El Insusi. Io nu cred ca e posibil asa ceva, presupun blat.

  5. Atti Reply

    Ma bag doar la punctul doi: in conditiile in care era nevoie de 80 de voturi iar UDMR aduce la masa cam 30, de data asta nu ei faceau diferenta.

    In orice caz, slab blatul din partea PNL.

  6. Madalin Reply

    De fapt nu-ti trebuie 12 pasi, e dejuns unul, sa fii acoolic notoriu, tot timpul in ceata bahica, si sa te crezi Cezar Imperator!

  7. Tom Reply

    Eu inca mai citesc pct. 3
    La pct. 6 opinia mea este ca nu avem pe nimeni in stare sa scrie …….. un program de guvernare.
    Din nici o parte.

  8. krossfire Reply

    13. Asteapta cuminte până când toată populația care ți-ar putea susține partidul a emigrat 😛

Leave a Reply to Madalin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *