Cu copilul la birou după pandemie

Deci: pentru că (în pofida tuturor sfaturilor experților) am hotărât să-mi schimb jobul în post-pandemie/rezbel/viitoare criză, mi-am dat seama că aia mică Gropărică n-a fost niciodată la mine la serviciul actual la birou. Never.

Hai să-i ofer o experiență de neuitat, mi-am zis, mai ales că biroul e mai tot timpul gol, deci nu sunt șanse să vadă vreun coleg, bărbat în toată firea, plângâng peste tastatură.

Și o iau vineri de la grădiniță și o aduc la birou.

Fata – perplexă: lift, uși care se retrag când pui badge-ul, geamuri până-n podea, table magnetice de scris (a scris un pic și pe perete, vă rog nu mă pârâți!!!), un mic rai!

Când ne era lumea mai dragă, vine și femeia de la curățenie. Care nu mai era aceeași de dinainte de pandemie: acum avem o doamnă mai modestă… biata, stă cam prost cu dantura: un dinte sus, unul jos și cam atât, poate niște premolari rătăciți, știrbă ca un pieptene vechi (nu contează, în fața lui Dumnezeu toți suntem frumoși!).

– Cum îi spunem la doamna? îi zic eu fetii, să se-nvețe să dea binețe.
– Noapte bună! zice ea, din reflex.
– Bună ziua îi spunem la doamna! o corectez eu.
– Bună ziua… îi spunem la doamna! cade ea de acord cu mine.

Femeia de serviciu, amabilă din cale-afară, dar și sâsâită și fonfănită (tot din cale-afară) din pricină de dentiție:
– Bfună fziua, fvai, fce fetițfă vfvrumoasă!!! Vcum tfe fcheamă fe tine???

Fiică-mea se uită la ea lung… apoi se uită la mine nedumerită și zice:
– TATI, CE ARE DOAMNA ÎN GURĂ, CE MĂNÂNCĂ DOAMNA?!?!?!

Mi-a venit să mă arunc pe geam de rușine.

PS: A plecat apoi să deschidă nu știu ce dulapuri aveam prin birou, cu acte… i-am spus că dacă dulapurile au chei, nu se pot deschide, uite, toate dulapurile au chei, e plin de chei, nu e voie să umblăm!
Și-n troleu, către casă, i-a spus unei bunicuțe cu care s-a împrietenit pe drum și care-a întrebat-o unde-a fost: fost la tati la se’viciu, unde e PLIN, PLIN DE GHEI!!! Și doamna s-a uitat adânc în ochii mei și n-a mai zis nimic tot drumul.

E clar că de acum o mai duc pe asta mică numai la pădure și-n sălbăticie, departe de societatea asta.