E greu să-ți păstrezi luciditatea în fizic în condițiile în care veștile despre coronavirus te ajung până și-n cea mai ascunsă peșteră din Apuseni; și atâta tam-tam e pe subiect, că până și ardelenii s-au sesizat, și asta nu e mare lucru.

În timp ce mă uitam azi la știri, m-a lovit un flashback: în vremurile mele de glorie ca traducător traduceam contracte peste contracte, era perioada pre-aderare a anilor 2000 și un pic, veneau investitori gârlă în România, toți angajau, închiriau, cumpărau în draci.

Și toate contractele pe care le traduceam se încheiau cu aceleași clauze: soluționarea litigiilor se va face mai întâi pe cale amiabilă, iar mai apoi în instanță (<insert instanță name aici>), și clauza de forță majoră. Act of God, cum ziceau uneori mai ales contractele americanilor: dacă vine un cutremur, inundație, război, ciumă roșie, ‘nfine, ce naiba mai vine pe planetă dacă Dumnezeu se satură de noi, n-ai ce face, nu mai poți să-ți chemi partenerul în instanță dacă nu livrează conform contractului.

E pur ghinion, cum ar spune însuși domnul președinte.


Care urmărește întreaga coronacriză cu atenție și îngrijorare, poate va și comunica ceva pe subect până prin 2025

Cum vă poate izbi actualmente direct în figură clauza de forță majoră? Păi, mai mult ca sigur că existența voastră este guvernată, la ora actuală, de un asemenea contract. Poate aveți o mașină în leasing, o hală de producție închiriată, rate la casă, contract de prestări servicii sau de muncă.

Dacă nu aveți rate la casă, sunteți magistrat de 23 de ani și v-ați pensionat cu ordonanța sau dacă sunteți Ivanka Trup, vă puteți opri aici din citit, mai bine faceți ceva cu adevărat util cu timpul dvs., gen să mai comandați o sută de grame de cafea scumpă scoasă prin clismă dintre bucile unui kopi luwak.

Dacă sunteți săraki și contractul nu este dintre voi și un luzăr, ci dintre voi și o instituție financiară sau a fost supervizat de un avocat, atunci citiți mai departe.

Știți ce contracte mai conțin clauza asta de forță majoră? Păi, cam toate. În primul rând alea de ipotecă și de asigurare la ipotecă. Adică alea pe care nu le-ați citit înainte să le semnați, că nici o bancă nu vi le dă la studiat, că nu au ele chef să mergeți la un avocat să vânați clauzele ilegale din document. Și totul este bine elaborat, pentru că la cumpărarea unui imobil, prima dată banca te pun să alergi după acte ca bezmeticul preț de vreo 2 săptămâni în timp ce promitentul vânzător pufnește că de ce nu-i intră odată banii, apoi mergi la notar să semnezi, apoi ești invitat la sediu, unde primești o cafea ieftină și un contract de 34 de pagini scrise mărunt cu rugămintea de a semna repede, pentru că ghișeița trebuie să plece undeva în 10 minute și tu n-ai ce-i zice, doar o stat cu tine 2 ore la notar.

Și semnezi.

Cu tot cu clauza aia de forță majoră. La urma urmei, de războaie ne apără NATO, cutremur n-a mai fost din ’77, inundație nu vine în centrul orașului, iar de molimă, s-avem pardon, ne apără Arafat.

Și apoi afli că faimosul coronavirus nu este deloc mofturos dacă o ajuns și-n estul sălbatic al Europei, și dintr-o dată devii extrem de religios și te rogi să nu degenereze epidemia asta în pandemie. Pentru că dacă nu mori de la virus, rămâi în fundul gol dacă firma la care lucrezi se închide, iar asigurarea aia la ipotecă, asigurare care poate acoperă și eventualul tău șomaj, cade pe motiv de Act of God.

Mă rog, forță majoră.

Mori tu și rămâne soția? Păi, asigurarea de deces a soțului nu compensează soldul creditului din același motiv. Soția se trezește unică plătitoare la un ditamai creditul rămas dintr-o dată fără aportul salariului soțului: aceeași poveste.

Să aprindem o lumânare la Vii, zic. Oricum biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești, nu le zice lor un guvern când să se închidă că poate murim drequ’, da?

PS: Contractele de căsătorie nu au clauză de forță majoră. Tot ce ține de căsătorie ți-ai făcut tu cu mâna ta, menuț, nu-l băga pe Dumnezeu la înaintare.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. andu YY Reply

    Te cam ia cu fiori aburul ăla care iese din scrisul mărunțel din contracte.
    Dar dacă ar fi ȘI la contractul de căsătorie clauză de forță majoră, cum ar putea să arate aburul ăsta?

  2. Remus Reply

    :))))
    mi-a luat 4 ani sa fac casa. fara CREDITE!
    Dar nu m-am facut iobag!
    Si uite asa sunt un om liber (de credite), adica un ioscot.

  3. Gupi Reply

    Da’ tehnic vorbind, nu e asigurare de moarte ?
    La fel cum e asigurarea de cutremur, inundatie, accident ?

  4. Adi Reply

    Da’ cu cafeaua kopi luwak ce ai?? Doar nu era sa ma intorc din vacanta de revelion din Bali si sa nu vin si eu cu o punguta de 100 g….

      • Zev

        Am baut si eu in Bali. Pe mine nu m-a impresionat, dar nici nu sunt mare bautor de cafea. A fost interesant cand ne-au plimbat prin jur si ne-aratat procesul de, hm, fabricatie. Nu mi-a placut ca mutzunachii procesori erau inchisi in custi mult prea mici, chit ca bastinasul ne spunea ca oricum nu fac mare lucru, dorm mai tot timpul, si in natura si in captivitate. In schimb, am cumparat de la ei niste ceaiuri absolut dementiale.

  5. Zev Reply

    Gro, banuiesc ca depinde si de unde si cum iti iei asigurarea. Daca o iei, in contextul ipotecii, de la lenderu’ care iti avanseaza lozul, watch out. Cand am luat ipoteca, lenderul a incercat sa ma tenteze si pe mine, ca e bine sa tii toate chestiile la un loc, ca iti dam un discount, la di dah. I-am pus pe masa polita privata, i-am aratat cu destul ca suma cu care sunt asigurat depaseste cu mult suma ipotecii, si asta a fost. M-ai facut curios si am verificat – nu am nici o clauza de Act of God. Indiferent cum mor, baietii marca banul. Sa fiu optimist? E inervant cand pari sa valorezi mai mult mort decat viu. E ca si cum universul incearca sa te mituiasca, sa-ti zica bah, eu ca univers m-am saturat de tine, ia niste bani via asigurare, si mori in plm odata 🙂

      • Zev

        Gro, nu cred ca opereaza in Ro. Sunt RAC (life protect). Daca te intereseaza totusi, pot sa-ti pun pe mail product disclosure statement-ul, care listeaza situatiile in care nu platesc. Interesant – daca ai baut ca dementul sau ai fumat iarba si de-aia si ai dat coltul, sa fii iubit, ti-ai facut-o singur.

Leave a Comment

Your email address will not be published.