Fraților, a fost groasă, am ajuns la etapa la care zic că fiu-meu a fost mult mai cumințel decât fie-mea, și ăsta nu e lucru de șagă!

Așadar: aveam avion către greci la ora 6, deci la 3:20 ne-am trezit buiaci de capete.

Am trezit și fata, așteptându-ne să doarmă tot drumul.

A dormit tun, dar fix numai până am băgat-o în taxi, când s-a trezit și a-nceput să se uite pe geam și să exclame semne de întrebare, ce căuta ea acolo? Ce e cu ora aia? Și de ce ne hurducăie mașina la fiecare gură de canal, orașul de 5 stele încă nu a învățat să toarne asfalt cum trebuie nici acum, în 2021?

Am intrat în aeroport și a-nceput distracția: alergat peste tot, pus mâna pe bagajele altora, pus mâna pe copiii altora, furat jucăriile copiilor altora, lins jucăriile furate, apoi abandonat jucăriile furate ale copiilor altora.

Își pierde răbdarea fix când lăsăm bagajele și vrea să se târască după valizele noastre care porniseră către cala avionului, o opresc în ultima secundă.

Își pierde răbdarea fix când ajungem la verificarea bagajelor de mână și vrea să intre în mașinăria cu raze X.

Devine de-a dreptul isterică la poliția de frontieră.

Intrăm, într-un final, în sala de așteptare. Aia mică de pe care pleacă 5 avioane dimineața.

Absolut toți copiii de până la 2 ani sunt adormiți sau somnolenți în cărucioare, numai a mea zici că e posedată de un demon cu insomnii.

Vrea să dărâme anunțul ăsta tradus superb, o opresc în ultima secundă și evit să fie arestată pentru terorism.

Se învârte fără oprire peste tot. La un moment dat, dă peste o familie care mâncau cipsuri. Doamna îi oferă și ei și a mea revine victorioasă cu mica pradă.

Mai umblă nițel și cerșetorește la o altă familie care deschidea un pachet de biscuiți Milka. Primește și de acolo tainul și vine înspre mine ronțăind.

Eu nu prididesc cu mulțumirile și scuzele către ceilalți cetățeni părinți, dar nu apuc să-mi duc propoziția la bun sfârșit că deja trebuie să o îndepărtez de magazinul de suveniruri și pălincă Dracula, apoi să o scot din magazinul de parfumuri, apoi de la cafenea, apoi…

…ajungem la căruciorul unde o fetiță mică-mică avea o girafă curcubeu (deci gay) de pluș.

A mea, învățată cu primitul, întinde mâna către girafă, se joacă cu ea… și nu pricepe că girafa e numai de împrumut, că doar tot ce primise în aeroport fusese cadou!
– Unde mergeți? mă întreabă doamna mămică.
– Creta, zic. Dvs?
– Paris! zice doamna.
– A, ce fain!

Apoi mă întorc către aia mică:
– Iubită mică, fă bine și dă-i fetiței girafa gay înapoi, altfel doamna va vorbi cu tine franțuzește, și crede-mă că nu vrei asta!

Râd singur, doamna se încruntă, nu gustă gluma… o iau cu forța și cu zbieretele răgite de copil turbat de nesomn și ajung la timp ca să intrăm în buzul care ne duce la avion.

Lăsăm căruciorul la scara avionului, intrăm, legăm fata și o oprim tocmai când voia să-l lingă pe pasagerul din față pe chelia lui lucioasă.

Apoi începe să dea cu piciorul în spătarul de la scaun, eu îmi cer imediat scuze fierbinți de la domnul turist, omul extrem de înțelegător zice că nu e absolut nici un fel de problemă, și el a avut copii mici! Și ne-a tot liniștit fără întrerupere, dar numai la primele 485 de picioare primite în spătar; și eu deja nu mai știam ce să-i zic, îmi venea să sun la Frăsinei și să cer o exorcizare prin telefon.

Și am legat-o pe aia mică de nievastă cu hamul ăla special de copii, și de trei ori aproape că a ieșit zbierând din ham, și mare noroc am avut că a ațipit într-un final la 20 min înainte de aterizare!

Când a trebuit s-o trezim din nou, că doar trebuia să intrăm în Elada.

Și apăi acolo, ce să vă mai zic… toată ziua n-o stat o clipă locului, numa’ s-o plimbat pe plajă ca apucata și și-o însușit toate jucăriile pe care le-o găsit, c-am ajuns să învăț să zic scuze în 14 limbi plus lituaniană, n-o stat și ea măcar la un mic dejun măcar creștinește la masă, că toată ziua alerga după mâțele din sala de mese să le chinuie și să le miaune la cap și să se frece de ele…

…și când obosea și ea un pic picuț de tot, atunci nu rata ocazia să lingă podeaua aia și să se mai infecteze cu ceva, doar ce concediu e ăla dacă nu-ți fac copiii diaree? Ha?!?!?!

Va urma, vă mulțumesc că mă ascultați, sunteți mult mai ieftini decât psihoterapeutul.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Attila Reply

    Ascultă de la un seminarist, Gropare, lasă tu psihoterapeutul, soluția cost effective este la popă, chiar și acolo, până nu l-ai făcut pe popă să fugă din confesional, n-ai trăit 😀

      • Attila

        Pfuai Gropare, stai să îi luam la rând: știu unul reformat deschis la minte, care când eu eram la fiică-sa, el era în vizită la mama / unul catolic, care zice că el a jurat că nu se căsătorește, de restul se descurcă cu Doamne-Doamne când o să fie cazul / un unitarian care zice că Satana e cel mai bun partener, că îi furnizează clientelă. La care te trimit? Cu de-ai tăi de descurci tu, they’re no fun 😀

      • Pricinosu'

        Atty, sper ca preotului catolic ii plac femeile, si se multumeste cu cele deja dezvirginate de altii!

      • Attila

        @Pricinosu, gagicar clar nenea parinte – cat despre nou sau second-hand, n-am stat sa intreb 😀

  2. zidanne Reply

    Mah Gropare, pe asta micu al meu l-am dus la norgevieni la 3 luni… cu escala in Amsterdam… La 6 luni l-am adus la la Bucuresti cu escala de 2 zile in Paris.
    Am o singura observatie: “decrizeaza-te” daca vrei sa o vezi mireasa 😉

    • Groparu Nemernic Reply

      Zidanne, ăla marele la 3 luni în burtică vedea Roma, la 5 luni în burtică vedea Tenerife, la 6 luni de la naștere se înțărca în Germania la soru-mea și la 11 luni făcea pipi în Mallorca! Dar ce să faci dacă peste asta mică o dat pandemia.

  3. Abi Reply

    Cred ca fac asa din cauza caldurii :))) si tind sa cred ca e obligatoriu sa treaca prin etapa asta.
    Al meu (1.9 ani), era cumintel asa pana de curand..intelegea. eh…de la o vreme, nu-l mai recunosc. Daca plecam, ue uee..daca opresc masina “nuu, paa paaa brum brum” 🤦 si vrea sa faca el tot. Chemat lift, apasat pe butoane, descuiat usa “tu, tu, tu” si incepe sa tipe 🤦🤦🤦🤦🤦🤦🤦🤦

Leave a Reply to zidanne Cancel reply

Your email address will not be published.