Pe principiul ”numa’ ieri am aflat”, vă prezint această gemă rară, prețioasă și muzicală a uneia dintre puținele ramuri profesionale care se se umple de bucurie atunci când, mă iertați, i se fâlfâie.

Țin minte momentele de glorie ale blogging-ului românesc de prin 2007, când mă uitam cu jind la cifrele aberante de trafic ale primului blog de columbofili din România, ce engagement scoteau, frate, ce comunitate, ce trafic…!

Nu uit nici duba aia care m-o luat la ocazie, când eram student, erau ceva domni în toată firea care mergeau la ceva întrunire a columbofililor, la fiecare 20 km ne opream să verifice păsările, că li se părea că parcă gângurise vreo porumbiță mai aiurea și se temeau să nu le-o fecundeze ceva Romeo înaripat, nu știau cum să-și mai alinte păsăretul, să vedeți ce tonalități scoteau din gură, cred că nici la nepoțelele lor nu erau așa grijulii, oameni în toată firea și ar fi ucis sate întregi numai să le fie bine păsărilor, grea boală și asta, zici că erau pescari! Și tot drumul numai de încrucișări și hibridizări și alte sexuri între păsări am auzit, berlinezul nu merge cu rasa berberă, să știți și voi, și nu amestecați creții maghiari cu curunculatul de Oradea (io i-am certat că de ce vorbesc urât), și cât de greu se cresc bagdetul de Nurnberg, blondineții, pe când capucinii sunt mai puțin pretențioși; ce mai, o nebunie.

Când am ajuns la Sibiu, i-am întrebat direct dacă nu au rase din alea franțuzești de mâncat, de cresc cât o găină, și m-au dat jos în secunda doi – dar ei s-au țăpit, că nici măcar nu mi-au mai cerut bani, ceea ce pentru un student era motiv de beatitudine, Doamne, proslăvit fie-le numele, că bună bere am băut de banii ăia, trăiască-le pasiunea aia a lor găinățătoare!

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. ioana Reply

    Măi, ce amintiri mi-ai trezit! Când eram copilă și petreceam 3 vacanțe pe an în Arad, la întoarcere luau ai mei un porumbel până în Mediaș și-l eliberau. Apoi se puneau pe telefoane să aflăm în cât timp s-a întors acasă. 🙃😀

    • neamtzschantz Reply

      ceva dreptate ai. ii indoapa cu vitamine si steroizi si diverse chestii dubioase. cei de la protectia animalelor sint foarte impotriva “columbofililor”, nu numai pentru dopaj, dar la un concurs fiecare participant pierde multe zeci de porumbei, mai ales morti datorita epuizarii.

  2. Zev Reply

    Ce-ai bah cu pasaroiubitorii? Ca si ei e oameni, deasemenea! Se face si la case mult mai mari, uite His Imperial Highness Printul Hitachi (nu e gluma proasta, asa il chema) a facut prin anii nouazeci tarzii o vizita la Romanica. E, vizita a fost nu ca dominata, dar influentata de dragostea Printului de pasaret. Ne-am tavalit de ras cand un nene gradu’ de la SPP a racnit la baieti prin statie sa tina ochiul pe obiectul pazei, baietii erau umpic distrasi in sensul ca ii aratau Printului diverse aripate prin copaci. Si vezi, pasiunea omului pentru pasari a facut din ce te-ai astepta sa fie o experienta rece si protocolara un moment uman. God bless HIH Hitachi, in ce rai Shinto va fi fiind.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *