Eram, aşa cum vă spuneam, cu nievasta şi pruncul în spital. Fusesem acasă după nişte jucării pentru nievasta şi nişte demachiant pentru bebel.

Când revin, deja era ora 19:00, iar intrarea în spital era blocată de – fireşte – cerberul badigard de serviciu: portarul Ghiţă.

– Bună seara, zic.

Parte a strategiei sale personale de negociere, portarul nu schiţează nici un semn şi rămâne impasibil ca un dulap. Trag aer în piept şi îi spun cu cel mai firesc aer pe care şi-l poate cineva achiziţiona de pe e-bay:

– Mă duc până la etajul 1, să-i duc astea (şi-i arăt cu dispreţ pungile cu un miliard de catrafuse) soţiei şi lu’ ăla micu, că azi i-am internat aici la dumneavoastră.
– Nu se poate, scuipă el cuvintele plictisit ca Mărgelatu.
– Ha? întreb. Amu o oră am plecat de aici şi v-am zis că revin!
– S-a schimbat tura, aţi vorbit cu colegu’, o întoarce el.
– Păi da, zic, cu dânsul.

Nu era cazul să mă apuc să mă contrazic cu el. Atâta fusesem cu mintea plină de vrăbii la plecare, că am făcut o poză cu telefonul la un tablou electric, ca să ştiu să cobor la etajul la care erau amândoi internaţi, altfel nu aş fi ţinut minte.

– Acum nu se mai poate intra, zice el.
– De ce? întreb, niţel obraznic.

Avusesem o zi destul de naşpa, după cum v-aţi dat, probabil, seama.

– A fost mai devreme un ţigan care şi-o internat familia, şi o făcut tărăboi pe hol, s-o legat de asistente, abia l-am scos afară; şi m-o sunat şefa de secţie şi m-o certat, şi mi-o zis că să nu mai las pe nimeni în seara asta.

Deci complicaţie. Asta în condiţiile în care eu nu prea dau şpagă.

– Şefu’, îi zic. Musai să urc sus să-i dau la nievastă astea, altfel ce-o făcut ţiganu’ de mai devreme o să pară emisiunea “Tezaur folcloric”. O să muşte din asistente, o să-i scoată şefei de secţie hemoroizii prin urechi, iar doctorului de gardă îi va aplica cu consistenţă bobârnace peste blogurile oculare până îl omoară hemoragia blenoragică! Serios, zic, nu ştii ce urât poate face ea seara dacă nu-şi ia aspirina.

Portarul tace.

– Hai, zic, numai las astea şi cobor. 1 minut durează.
– 1 minut? ridică el sprâncenele.
– 1 minut, zic eu cu o figură aşa de serioasă de parcă-l ceream în căsătorie.
– 1 minut, zâmbeşte el, cunoscător.

Cred că auzise fraza asta de un catraliard de ori.

– 1 minut, zic eu, şi o şparlesc către etajul cu panoul electric fotogenic.

Am coborât o oră jumate mai târziu, l-am salutat călduros şi am plecat în treaba mea.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. gabi Reply

    @Florine, la cati dau, ce mai conteaza unul 😀 e belea cu tot ce tine de spitalele din Romania. De la poarta, saloane, doctori, asistente, etc.

  2. Turambar Reply

    Nu i-ai dat shpaga! Nu i-ai dat shpaga! O sa te bata Dumnazeu cu 28 de fulgere! Huoo! De-aia nu merg lucrurile cum trebuie in tara asta, ca n-aveti grija de oamenii obisnuiti. Huooo! Capitalistilor verosi! Oameni fara suflet, care nu dati spaga la oamenii muncii… 🙁

  3. Scandal Reply

    Bre’ Gropare…..dar chiar asa? O ora jumate mai tarziu….nu mai puteai sa stai si tu cu familia cateva ore in plus….ntz…ntz…ntz

  4. dongabone Reply

    Gropare, dupa ce ai patit tu si ne-ai impartasit si noua in ultimele doua postari am ajuns la concluzia ca Indiana Jones e un amator, nenica. Astea aventuri! Sa-ti fie rusine, Steven Spielberg !!! ❗

Leave a Reply to boemul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *