Când are prietenă, fiecare mascul turbează de 8 Martie: îi cumpără fetei cele mai frumoase şi alese cadouri, o îngroapă în perne în formă de inimioară, arestează toţi ursuleţii de pluş scăpaţi neasasinaţi de Sf. Valentin, eventual sacrifică bursa sau salariul pe ceva foarte scump – gen telefon Samsung cu clapetă sau chiar factura la Orange.

Înainte de căsătorie, deja cuplul se emancipează: la tot vagonul de atenţii de mai sus se adaugă neapărat o cină romantică într-un local cu chelneri sclifosiţi şi simandicoşi, în care musai să încerci ceva exotic italian sau francez 100% original (marcă proprie Metro sau Selgros), cum ar fi miel neozeelandez all blacks şi trufe sahariene.

După căsătorie, lucrurile devin atât mai aşezate, cât şi mai scumpe: deja se discută despre nopţi romantice în hotele de 4-5 stele, cu jacuzzi plin de şampanie şi petale de flori tibetane, eventual un city break în Veneţia sau Dubai. Sau măcar să faci pe dracu-n patru să procuri nişte amărâte de lalele olandeze, care sunt mai rare la început de martie ca heroina în perioada de criză a macului afghan.

Apoi apare pruncul, iar cel mai frumos şi mai apreciat cadou pe care-l poţi adăuga celor de mai sus este să te scoli tu înaintea muierii, să îl iei pe ăla micu şi să îi dai jos pempărşii ăia plini de un caca verzui şi intoxicant, biohazard adevărat (mâncase spanac, no!), apoi să-i speli temeinic la fundic şi să-l schimbi.

Da, da, s-a întâmplat fix acum 34 de minute.

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. scorpio Reply

    😆 Neahhh…cel mai frumos cadou pentru o mamica,de 8 martie..este ca dupa ce speli pruncul de cacarica, il pui in patut, alergi faci cafeaua si micul dejun, il duci la pat, fugi sa speli vasele repede, te intorci la prunc si ii dai sa pape-biberon sau cu castronelul, la alegere..il schimbi din nou, apoi te apuci sa faci de mancare, in timp ce cu o mana ii intinzi sotiei din nou o cafea,prajitura,bere,ziar,etc.
    Ai terminat mancarea? Ok.. pui masa, strangi masa, iei pruncul sa il culci. ea pleaca la coafor, diseara are program cu fetele in oras. Tu trebuie sa zambesti mereu..Si tot asa…pana trece ziua.
    Ce ai zis tu cu schimbatul pemparsului e fix un fass 😀

  2. gabi Reply

    Foarte adevarat ceea ce ai scris , asta o spune o mama de doi baieti ( acum destul de mari , baietii ). Si stii care-i urmatoarea faza ( asa dupa vreo zece , cinspe ani ) ?? Ce apreciaza o femeie muuult ? O baie linistita, fierbinte , in care sa nu bata nici unul din cei trei , la usa , sa nu fie intrebata de matematica, romana, mancare, unde-s hainele si cate si mai cate le trazneste prin cap exact in momentele de imbaiere si relaxare .

  3. Groparu Reply

    @ Lilisor: multimim frumos, doamna draga, asijderea si dumneavoastra!
    @ scorpio: aia urma! Da’ s-o trezit. Si nu o fost fass, da? Ca din cauza a ce-o avut ala micu’ in chiloti or murit oameni la Hiroshima!
    @ gabi: tu esti cumva soru-mea care comenteaza aici cu pseudonim?

  4. boemul Reply

    de… dacă eşti prea zgârcit (sau înţelept?) s-o trimiţi la striptease masculin… 🙂

  5. Suminona Reply

    Oh da, si io care credeam ca daca i spal masina cu burta expusa , doar in slip la -8 grade cu ea inuntru , la caldura , cu o piesa romantica in boxe , si cu un zambet dragalas , la modalitatile mele de a dezlipi pielea de pe tabla inghetata … credeam ca o sa scap usor … probabil o sa mai si bage in viteza … find ca merit 🙂 . Totusi am sa caut macar o lalea, poate imi mai iarta din pacate 🙂

  6. Malpraxis Reply

    Pai si daca nu ai copil ce schimbi? 😛 Mie mi s-a luat de perioada Sf Valentin – 8 Martie. Tot nu inteleg de ce trebuie sa-i cumperi cadou intr-o anumita zi. Daca tii la cineva (iubita, logodnica, sora, mama) poti sa ii iei cadou intr-o zi banala si asa o surprinzi si mai mult. Oricum de tinut minte cand o sa am copil de 8 Martie sa-l schimb 😆

  7. cartus Reply

    Eu am trecut de faza cu pampersii, suntem la scoala acum, dimineata le-am lasat pe fete sa doarma mai mult si am facut eu pachetele si toate pregatirile pentru scoala si serviciu, inclusiv curatat cizme. 😉 😀

  8. Ion a lu' Ion Reply

    Domnul meu, adevaratul cadou este daca incepand cu 8 martie vei face acelasi lucru pana cand ajungeti la olitza :mrgreen:

  9. Groparu Reply

    @ boemul: da’ di ce s-o trimet la striptis! Sa imi vina dupa aia de acolo cu idei?
    @ Sumimona: aia-i. Laleaoa.
    @ Belle: …e mai simplu decat crezi, sa stii! Mult-mult-mult mai simplu.

  10. Groparu Reply

    @ malpraxis: las’ ca vezi tu postarea mea de maine…
    @ cartus: ai inceput ziua bine. Sclavule ce esti. Sclavilor ce suntem!
    @ Ion: pleaaaaase… asa cum am mai zis, Groparelu’ deja face la toaleta in timp ce citeste Revista Biz.

  11. alunelu Reply

    Articol publicat la 9.36, combinat cu “s-a întâmplat fix acum 34 de minute”, rezulta ca te-ai trezit la 9.02. Domnie, frate! Si te mai plangi ca e greu sa ai copil mic. Si ca la servici e ca pe plantatie.

Leave a Reply to cartus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *