O grămadă, d-aia blogu mi s-o cam lasat pe tânjală, şi bine-o făcut!Printre altele, fusai ieri la lansarea aripelor germane, sau cum ‘mniezau se traduce numele la firma aia de-i zice Germanwings, care s-or lansat cu trasee Cluj-Koln, finca or auzit si ei ca romanii is traseisti, si iei chiar ie!

Si la conferinţa de presă (scrisă, nu de ulei), discursu’ strainez l-o tinut un Frantz Dietrich destul de neamţ, care ii ceva mare goangă pe la iei pe la ferma de avioane low-cost. Şi care nenea o făcut tot ce o putut ca să iasă prezentarea ştaif, şi o eschivat cu dibăcie întrebarea unui jurnalist că ce părere are el că s-o mutat Nokia din Germania în Cluj, şi alte şele. Şi o mai zis că numele Germanwings vine că s-or gândit ei, nemţii, la o bere ieftină (nemţii îz ueber-zgârciţi) că dacă fondează o companie de zboruri aeriene, ce nume sa-i puie? Pai să îi zică aripe, de la wings, si German, ca sa inspire calitate. Am vrut sa il intreb daca se gandea la calitatea masinii germane zisa Trabant (maşina aia din cartoane presate, cartoane d-elea de se acoperă homleşii când e răcoare afară), da’ nu am mai apucat.

Ce vroiam io numa sa va zic: nenea o tot incercat sa iasa cum trebe prezentarea, o şi băgat un spirit de glumă care uneori i-o ieşit (alteori i-o intrat), da’ totu’ s-o cam dus pe apa sâmbetei când – oroare! – în prezentarea PowerPoint cu harta României, proaspăt conectată la reţeaua de zboruri internaţionale Germanwings, oraşul Cluj-Napoca apărea hăpt prin întorsura Buzăului. Claro că toţi clujenii care erau şi prezenţi, şi ziarişti (care, între noi fie vorba, cred că tărie că Dubaiul e o copie în miniatură a oraşului de pe Someş River, şi că Shenzen e un soi de Mănăştur mai modest), or început să vocifereze!!! Vaaai, să nu ştii tu, ditamai neamţu, că Cluju, mah, Cluuuuju, ii aţă-n partea de centru nord jos stanga est a Ardealului! Şi ca lucrurile să meargă nemţeşte, la următorul slaid de PowerPoint, Cluj-Napoca o apărut, măi frate, aţă lângă Burgas!!! Burgas care, ultima dată când am verificat, era fix, da’ fix la graniţa cu Marea Neagră!

Atâtea behăieli de protest nu am auzit nici când am mers beat in cancelarie si le-am propus la diriga mea şi la profa de franceză să se sărute pasional – nu mai ştiu în ce clasă sau în ce vis eram.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 17 comments

  1. ametzitul Reply

    ce faci mah, te balbai? sau n-ai apucat sa editezi? 🙂
    shi eu mai scriu posturi acsa shi le pun la job, shi mai greshesc la copiere…

  2. Flavius Reply

    Desteptule, schimba pluralul din “Nascut din spermatozoizi campioni”! Ovulul in majoritatea cazurilor este fecundat de un singur spermatozoid. Google it!

  3. Flamându' Reply

    Io numa ontrebare vreau sa pui. Mai ezista in Sibiu rotiseria aia de la podu’ mincinosilor?

  4. Groparu Reply

    Hmmm… mo, deci in ce parte a Podului? Unde e crama lu Titi si Mielu Alb, sau pe partea cu Casa Luxemburg? Sau zici de elelalte doua, una de langa Muzeu’ Farmaciei si cealalta langa fosta redactie Evenimentul Sibian (unde am prestat si eu, cu oroare)?

  5. Turambar Reply

    Stai asha, sa intzeleg: concluzia emisiunii este ca Sibiul este in Cluj, langa Intorsura Buzaului, cu iesire la mare, in Bulgaria. Si are un pod al mincinosilor. In portul Manastur, presupun.

    Aha. Gata. Am intzeles. Saptamana viitoare vin la Cluj, si vroiam sa stiu daca-mi iau colacu cu mine. O Ardeeeeaaaal, O Ardeeeeeaaal, tuuuuuu poooort iubiiiit. Tu Ardeeaaaaal Tu Ardeaaaal Pamant bulgariiiiitttt….

    :p

  6. nenea cosmos Reply

    deci nemtalaii au probleme cu hartile. de aici trag concluzia ca ei au supraestimat costurile unei calatorii koln – cluj dat fiind ca clujul pe care il stiu ei e pe la dunare, deci in realitate se va ieftini si mai tare biletul ieftin la cursele ieftine. norocosilor, o sa mergeti la koln cu banii de gogosi. iar nemtii o sa vina in cluj in slapi si slip si o sa caute litoralul. ii intimpinati la aeroport cu aloha si ii dati cu pluta pe somes pina se satura.

    ieftine rau cursele alea…

  7. Turambar Reply

    Sambata si duminica viitoare. Vin sa fac niste focus grupuri si sa va izbavesc de iluzii. Ne auzim sapt viitoare, sa vedem cum dam unul de altul si unde si cat bem 🙂

  8. IepurasulAtomic Reply

    Stiti ce-am observat eu azi, c-am schimbat prefixu’ si-s in drum spre Bucale?Ca astazi(sau ieri, dak tineti musai sa fiti tipicari),prins in propriile probleme si atentia exagerata ce-am primit-o,deci io caine marsav si aproape iepure, n-am apucat sa vizitez saitu’ cel mai de cultura si mai favorit in toate:groparu.ro. Acu’ c-am remediat greseala vreu sa-ti spun Gropare(si tie Turambare) ca va ganditi numa’ la alcoale si sa va fie rusine si sa va tina Dumnezau naravu’.Groparule,de nemtzai tai nu spun nika, ca’s pe tren in conditii europene,insa exagerat de scumpe.Si articolu’ tau numa mi-o amintit ca-s asa de tantalau incat in loc sa zbor 45 de min cu avionu’,am ales sa merg 9 ore cu trenu pentru aceiasi bani.Ave Iepurasu, ca pute prostia in el ca si gangu’ din gara.

  9. Brigitte Reply

    poi mai gropare nu mi te lauzi ca organizezi chefuri babane pt omuleti dragi…de voie de nevoie? ;;)

  10. danezia Reply

    Unde nu or rataci nemtalaii cluju pe la moldova, ce numai ardealul sa se bucure de zboruri ieftine…?

    ahh… da… de fapt nu prea au unde sa aterizeze baietii, poate pe camp, prin porumb!

  11. Flamandu' Reply

    Deci cum veneai de sub pod, era in stanga. Daca veneai din ai mare peatsa, era in dreapta. Si la doi pui primeai o butelie de vin. 16 tsatse. Pe Titi si pe Mielu nu’i stiu, is beutori? Ca rotisatii aia i’am mancat can eream tiner, prin 95-96. De atunci numa la tv am mai vazut sibiu. Da smor io daca nu can aud de sibiu numa la pui si 16 tsatse ma gandesc.

Leave a Comment

Your email address will not be published.