Bărbatul la 20 de ani, bărbatul la 40+ de ani
La 20 de ani, am mers într-o sâmbătă să-i fac mormântul unchiului Nelu; că murise de curând, bietul, și trebuia făcut cavou; asta însemna
- ”împrumutat” nisip din Șteaza,
- dus cu remorca în cimitir,
- transportat pe brațe saci de ciment,
- lucrat la betoniera din aia mică o zi întreagă,
- găleți,
- ciment,
- cofrage etc.
Am tras la lopată ca un câne până seara, am ajuns acasă, am făcut un duș, am luat de la tata 50.000 lei (cam 50 de lei în ziua de azi) cu care am plecat cu tovarășii taman până-n faimoasa comună Șeica Mare unde
- am băut două beri,
- am agățat 4 gagici
și - m-am bătut cu 6 bătăuși locali.
Apoi,
- am ajuns dimineața la 6 acasă,
- am dormit până la 9,
- m-am trezit,
- am luat micul dejun,
apoi - am mers la orele de engleză cu misionarii ăia de care v-am mai zis, cu care am stat până seara,
iar - seara m-a scos prietenul Niață să facem jogging vreo 6-7 km asezonat cu ce mai fac tinerii – flotări, abdomene, tracțiuni la poligonul militar, box cu umbra șamd.
Cam din astea făceam și nici măcar nu le mai scriam pe blog, că erau toate naturale ca conservele Bonduel.
La 40+ de ani: păi, m-a trezit fie-mea pe la 5 dimineața, pe la 6 am adormit-o, și când m-am pus și eu la somn, pe o rână, mi-am pus o pernă între picioare: așa mi-a zis mie ortopedul, cică face bine la spate.
Și mi-a atârnat preț de vreo oră laba piciorului un pic în jos, pe pernă, și m-am trezit cu așa o drăguță de entorsă, că două săptămâni am mers șontâc-șontâc ca un cocor.
Nimic nu îi stă în cale bărbatului de 40+, feriți-vă de mine, sunt fffff periculos.
Dar ficatul, el ce zice?
A, dă din picioare. Nu iartă!
Prima entorsa aparuta dupa ce ti-a atarnat piciorul peste o perna. Eu zic ca e o performanta care le bate pe alea de la 20 de ani. La 50 se pregateste prima fractura de antebrat dupa ce ti-ai spijinit capul 😉
Aaaarghhh… shiet.
Încep să mă pregătesc.
Stai să vezi ce interesant devine la +50 : )))
Uuu, de-abia aștept!
Te-ai batut, cu 6 ?
V-ati batut in anagrame ? diftongi ? Sah viteza ?
Be more specific, hombre !!
Sa avem un weekend splendid, zic !
Nu mai știu cu ce ne-am bătut! Posibil cu nimic! Sau cu alea două beri!
Să avem, zic!
In sabii sa ne luptam sau in sosete sa ne mirosim?
Groparu: -Si eu care tocmai am facut dus…
Si eu ma apropii de 40 si da la 20 de ani ceva de genul era. Acum mai mult in casa, facut curatenie, povestit etc…