Și eu, și nievasta o ardem hipsterește în IT, că am ratat cu brio joburile de bugetar; iar de intrat în politică și furat bani de la copii săraci nu ne ține.

Și, pentru că fiu-meu mai degrabă ar sta pe tabletă pe Minecraft decât să citească o carte, deci e clar că va fi mai degrabă inginer decât literat (ca taică-su), l-am dat la un curs de calculatoare pentru copii – pe care vi-l recomand cu drag, Kids Go Tech. Și dacă iese IT-ist, asta e!


Și-a lua o gajică din aia tocilară și-or scrie la cod amândoi și s-or iubi și ăsta le-o fi destinul

Și schema era că eu trebuia să-l las la curs, care se ține la bibliotecă, apoi să dau fuga-fuguța la muncă ca să-mi termin treaba; iar onorata nievastă trebuia să vină să-l ia peste o oră și să-l ducă acasă, unde acasă Gropărelu’ avea program de sărit pe canapele și împuiat capul părinților să-i dăm ceva dulce – ca-n fiecare seară, de altfel.

Las copilul la bibliotecă, apoi îi trimit nievestei un mesaj cât se poate de explicit și de util pentru circumstanțele actuale:

Intri înăuntru în bibliotecă și dai binețe la lume, că așa-i frumos, deși e plin acolo de tocilari care nu-ți răspund; penetrezi către fundul sălii, unde după 32 de pași vezi o ușă la stânga; o deschizi, faci patru pași în față, apoi faci dreapta 9 pași și dai de fiu-tău la calculator! Îl preiei și mergeți acasă fără să te enervezi în trafic, pa, xoxo.

Ajung acasă și o-ntreb din prima:
– No, te-ai descurcat cu indicațiile mele detailate?
– Da, zice nievasta, l-am întrebat pe portar și imediat mi-o zis.

Tăt-tăt-tăt m-am enervat!
– Păi tu muiere! Prima dată se citește bine documentația, abia apoi se sună la Support!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. Sinziana Reply

    Nu-i mai da cu “as per process” ca asta se cheama “workaround”, nu support 🙂 .

  2. mihai Reply

    Tu waterfall, mujer AGILE.
    Documentatia a fost incompleta, si axata doar pe “happy path” – faci 32 de pasi….cum ii faci? Inainte, in succesiune ? O suma de 32 de pasi? 16 inainte si 16 inapoi ? 4 inainte, 4 inapoi, 4 la stanga, 4 la dreapta ?

    Poanta asta, la mine in organizatie e foarte populara (si reprezentativa).
    A QA engineer walks into a bar. Orders a beer. Orders 0 beers. Orders 99999999999 beers. Orders a lizard. Orders -1 beers. Orders a ueicbksjdhd.

    First real customer walks in and asks where the bathroom is. The bar bursts into flames, killing everyone.

  3. Atti Reply

    Gropare, eu zic să nu te legi de nevastă – că ne lași pe noi de la Support fără treabă, apoi ce ne facem, murim de plictiseală curățând pornachele și pozele de nuntă de pe laptopurile diverșilor menejări, asta când nu e clan wars pe WOT/WOWS 😀

    @mihai: apoi na. fuzzingul in faci mai mult la unit testing, QA ar trebui să fie mai mult pe real-world. Dar să știi că la un moment dat, sunt martor la o discuție între doi testări: băi, ai verificat aia? Vine răspunsul: nu, că oricum dăm vina pe indieni 😀

    @Val Vesa: mai am și eu câte un client din ăsta. Vine cu o problemă. Na, mă apuc de lins documentația și inevitabil, ascuns în grămada aia de inutilități, apare și informația necesară, chiar dacă așa, mai obfuscat oarecum. Rezolv problema, vine clientul, mă întreabă cum am rezolvat, îi răspund că doar am citit documentația. Să vezi mutre acre la plata facturii. Nu le vine cumva să plătească “doar” pentru că eu am citi manpageurile și ei nu 😛

    • mac gregor Reply

      Nu-i bine. Abureste-i si tu ca e o eroare specifica xyzkama si te-ai lovit de ea mai demult.

      Ca sa revina bucurosi si data viitoare.

  4. sda Reply

    o mama disperata ca baiatu’ ei nu-i place tehnica, IT, chestii de viitor, ci vrea sa faca psihologie. i-am adus argumente ca vine oricum inteligenta artificiala, bagi date si iese programul automat, IT-isti pe drumuri, alcoolici, atunci mare nevoie de psihologi… am lasat-o si mai disperata

    • Groparu Reply

      Păi s-o ajute fiul să treacă peste acest moment dificil ai vieții sale! Că dacă ar fi IT-ist, ar asculta nonșalant gândindu-se la clase și proceduri, și n-ar fi bine.

  5. neamtzschantz Reply

    banc de programatori.
    – dragul meu, nu mai avem piine. du-te te rog la chioscul de la colt si cumpara piine. daca au oua atunci cumpara 6 bucati.
    dupa 20 de minute se intoarce omu cu 6 piini.
    – de ce ai cumparat 6 piini.
    – aveau oua.

  6. neamtzschantz Reply

    gropare, toata copilaria si adolescenta mea am facut zeci de chestii, de care m-am entuziasmat pe rind.
    in ’90 am ajuns in germania si m-am inscris la informatica fara sa fi vazut vreun computer altfel decit la televizor sau in poze. si de atunci si pina acum asta am facut toata viata.
    nu fiecare pirtz pe care il trage copilu tau e o posibila cariera, dar sint convins ca are toate premisele sa fac una stralucita oricare ar fi aia.

Leave a Reply to Atti Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *