Cică vine vampirul dracului la Mina şi începe să o sugă de sânge! Toţi oamenii sunt disperaţi, mai cu seamă Jonathan Harker, logodnicul ei.

Pentru că nu aveau alte soluţii, familia trimite după Van Helsing. Van Helsing, care era intim cu vârcolaci, vârtopeni şi vampiri, petrece vreo două zile încuiat cu Mina în cameră, o dă cu usturoi, cu apă sfinţită, o pune să înghită un crucifix dat cu usturoi şi apă sfinţită, degeaba! Fecioara se ofilea văzînd cu ochii!

– Această provocare depăşeşte cu mult modestele mele cunoştinţe în ale tenebrelor, mărturisi Van Helsing; trebuie să chemăm în ajutor o gaşcă de albanezi, ăştia sunt învăţaţi foarte bine cu vampirii ăştia balcanici!
– Sunt de acord, zise Jonathan Harker, facem orice pentru a o salva pe draga mea, iubita mea Mina cea cu urechi mari!

După 6 zile, Harker îl întreabă:
– No? Ce au făcut experţii albanezi?
– Tinere, situaţia este disperată, a venit o întreagă divizie antivampirească de la Tirana, vreo 10 experţi, au stat ăştia noapte de noapte la căpătâiul ei, au citit rugăciuni albaneze, degeaba! Oroare, Mina se ofileşte, o suge vampirul ca pe un bob de strugure!
– Ce ne facem, Van Helsing, ce ne facem?
– Cum ce ne facem? Chemăm experţii bulgari, ăştia sunt încă şi mai şcoliţi în ale moroilor şi strigoilor!

După o săptămână, Harker, disperat:
– Van Helsing, ce au reuşit experţii noştri bulgari cei pricepuţi în ale moroilor şi strigoilor?
– E dezastru, floarea experţilor bulgari anti-vampireici de la Nisipurile de Aur a stat zi şi noapte de veghe în iatacul Minei, au făcut magie albă, au ars pene de păsărică bulgărească, au rostit incantaţii şi au înălţat psalmii! Şi e în zadar, uite-o cum moare sub ochii noştri, e străvezie toată!
– Vai mie, vai mie! Ce ne facem, ce e de făcut?
– Îţi spun eu, spuse Van Helsing; se pare că ultima noastră şansă este să-i chemăm pe români, ăştia sunt cei mai buni la combătut vampiri! Că la ce clasă politică au, uite că supravieţuiesc mii de ani fără să dispară!
– Să nu pregetăm atunci! Adu-mi-i pe cei mai buni experţi români să o salvăm pe iubita mea Mina din ghearele vampirului, nu contează cât costă, le plătesc cash, le dau şi bunuri de masă!

După numai o noapte, Van Helsing dă buzna în dormitorul lui Jonathan Harker şi îl trezeşte, cu figura desfigurată:
– Stăpâne! Stăpâne, scoală, stăpâne!
– Ce s-a întâmplat? Ai veşti? S-a întâmplat ceva, s-a schimbat ceva?
– Păi au venit experţi români, au rămas la Mina în cameră o noapte întreagă…
– Şi? Au reuşit într-o singură noapte ce nu au făcut ceilalţi în atâtea şi-atâtea zile? Răspunde-mi, doctore, răspunde-mi, nu mă tortura!!!
– Au venit experţii români ieri, au examinat cazul cu mare atenţie, s-au sfătuit câteva minute… apoi au cerut să fie lăsaţi 10 minute singuri la Mina în iatac!
– Şi? Şi? Ce au făcut?
– Păi au fugit cu toată mobila din dormitor.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 19 comments

  1. neuron de konskriptor Reply

    @Dongabone: da! 😆
    On topic: le-au făcut un bine, îs aproape sigur că din cauza mobilei se întâmplau nenorocirile, nicidecum din cauză de sugaci vampiroalchidic.

  2. Toto Reply

    Ce greu se citeste blogul pe Opera Mini 4, nokia c2-00. Era mai fain sa vad doar textul nu tema.CITESC CAND AJUNG ACASA.

  3. Anonymous Reply

    … iar biata Mina fâlfâia din urechi prin camera nemobilată, ca un fluture supt, în agonie … (scuzați, mă trecea o continuare 😳 )

  4. mixy Reply

    … iar biata Mina fâlfâia din urechi prin camera nemobilată, ca un fluture supt, în agonie … (scuzați, mă trecea o continuare 😳 )

  5. Groparu Reply

    @ mixy: esti bine, draga?
    @ flobits: ce sa facem, tot e bine ca ai ras, ca daca nu radeai deloc te pomeni ca ma dadeai in judecata.

  6. Grig Reply

    Păi şi nu s-a vindecat Mina care suspina de ciudă c-au preţuit romanasii mai mult mobila ?

  7. Kiss Alexandru Reply

    Erau nepotii adevaratei mama omida. In mod cert moroii erau ascunsi in dulapuri. Nu ai scris, familia avea si masina de cusut, Singer, sau macar Kaiser?

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *