Așa cum v-am mai zis, la final de luna august cooperativa m-a trimis în Praga, să vedem dacă nu cumva și Șkoda sunt implicați în scandalul cu poluțiile Volkswagen.

Glumeam, eram la ceva conferință.

Băi, Praga asta e faină! Faină-faină. Plină de turnuri, creneluri, străzi înguste, piețe și turle și palate.
praga
Și lacăte de la centurile de castitate

Și la conferință, într-o pauză, o rog pe chelneriță să-mi desfacă o apă milenară. Care era numai la sticlă de sticlă, nu la plastic de plastic.

Și chelnerița asta era de o frumusețe răvășitoare, pentru că băăăi, au cehii ăștia niște femei incredibile! Vă rog să mă credeți pe cuvânt.

praga 2
Oare de unde și-o fi cumpărat excursionistul din imagine ruscacul ăla roșu?

Și chelnerița asta poseda cu mândrie un decolteu extrem de mărinimos și pe deasupra și o dexteritate ieșită din comun la desfăcut de dopuri, așa cum mi-a și arătat în 3 secunde (secretul e în încheietură, băbăieți).

Și mai avea ceva de luat de pe masă, și nu știa ce să facă cu dopul, că urma să aibă ambele mâini ocupate.

Și, fratele meu, ia fata dopul și și-l pune în decolteu, mă. Pe țiți ei alea catifelate ale ei (presupun).

Și pleacă cu farfuriile în mâini și cu dopul de pe țiți către bar, să-și facă meseria mai departe.

Mi-a rămas mandibula divorțată de maxilarul de sus preț de câteva minute!

Praga 2 (2)

Din cauza peisajului rămăsesem așa, firește, pentru că de când m-am însurat mă uit la femei așa, cu detașare; ca la niște fiice mă uit la ele.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. Groparu Nemernic Reply

    @ Abc: eu nu sunt din ăla care se uită la tzitzi reale prin ecran de telefon.
    Ăăăă… nu că m-aș uita la ele, să ne-nțelegem! Decât așa, cu detașare, ca la niște tzitzi de fiică.

  2. Cad Reply

    Spune drept, ai frecat statuia din bronz a sfantului Nepomuk dupa ce s-a aplecat turistul cu rucsac rosu?

  3. Nemultumitu' Reply

    Băi nene, lasă-l naiba de rucsac, mai da-l în spumele mării, dar uita-te ce adidaşi are tanti aia de lângă el. Eh, ce zici ?

  4. Nemultumitu' Reply

    Na, cu ochii la rucsacul lu’ nenea uitai ce voiam să spun. Referitor la dop vreau să zic, să fi rămas dopul agăţat de sfârc precum o pălărie în cuier. Oare ?

  5. Mihai Reply

    Gropare….ca un cetatean model ce sunt; locuind aici de cativa ani, nu pot decat sa confirm cele spuse de tine….zi de zi

  6. c.daniel Reply

    Bai nene, unde naiba vedeti voi rucsaci, si adidasi, ca eu de juma de ora ma “uit”, si nu vad nimic, decat o pereche faina de craci si un inceput de ….(completati singuri cu cuvinte de peste 18 ani).

  7. derBeste Reply

    Da’ sacosa cu tricolor nu o vede nimeni??? Dansa, posesoarea de craci, e clar de-a nostra nu de-a lor :))

  8. tudor Reply

    Bai, jur c-am dat click pe poza aia cu rucsacul rosu sa fac zoom, sa vad vreo indicatie ceva.
    Dar nu se poate face zoom!

Leave a Comment

Your email address will not be published.