Amintiri: prima zi de școală

În prima zi de școală din clasa a cincea, ne-au dat drumul acasă mai repede și am mers direct acasă la colegul Cătă și am ars hârtii pe balcon preț de 4 ore. Am plecat când rămăsese toată casa fără hârtie de ars.
Eram tare săraci.

În prima zi de școală din clasa a șasea, l-am adus pe Cătă la mine acasă și am petrecut amiaza aruncând apă din balcon în capul trecătorilor. Aruncam cu ibricul sau cana și ne ascundeam. Ne amuzam copios, era cald afară și o duduie s-a oprit după colț să-și stoarcă rochița. Am devenit un mini-erou printre vecinii de vârsta mea, care mă urmăreau de la balcoanele lor (nu vă gândiți la prostii pls).

În noaptea de dinainte de prima zi de școală din clasa a șaptea, m-am refugiat cu prietenul Bog în grădina școlii și am spart geamurile de la laboratorul de fizică-chimie. Cu praștia. Geamurile se spărgeau frumos, rotund, curat, fără zgomot. Pentru că-mi dădeam cu praștia peste degete (îndemânatic de mic!), când a venit rândul meu am luat un bolochetroi (bolovan mai chetroi, așa), am așteptat cu răbdare de vânător siberian până a trecut autobuzul 11 (care trecea din jumate-n juma’ de oră) și am aruncat într-o fereastră până am spart-o aproape complet: dacă ne prindea nu era frumos să-l pedepsească numai pe Bog. A căzut jumătate de sticlă, noroc că nu m-a decapitat, am fugit râzând ca-n Matrix.
Nu s-au mai făcut ore în laboratorul de fizică-chimie un an întreg, nu erau parale de înlocuit geamuri și oricum nu aveau reactivi.

Înainte de clasa a opta n-am mai făcut nimic, deja se împuțea treaba și urma admiterea, ar fi fost stupid să nu dăm examen la liceu pentru niște geamuri sparte. Dar am umblat tot cu Bog să-i spargem geamurile profei de chimie care ne lăsase corigenți, dar locuia undeva la et. V și nu eram foarte siguri în ce parte avea ferestrele, așa că am renunțat, spumegând.
Am aflat apoi că nu ne lăsase corijenți.

Trec anii și Groparu ajunge diriginte. În ziua deschiderii școlii, Groparu își asumă o morgă din aia patriotică în pieptul îmbrăcat cu helancă și sacou, trage aer adânc în plămâni și le livrează copiilor și părinților un discurs atâta de pasional despre misiunea sfântă de a fi cuminți și de a învăța, că m-au aplaudat părinții până-n semestrul II; o bunicuță chiar a leșinat, iar un părinte a vrut să mă pupe direct pe gură, abia l-am oprit.

PS: Bog e acum profesor și are trei copii absolut superbi.