Da, acel fost premier prim-ministru (era prin anii 2002…? 2003…? nu mai ştie Groparu, că e bătrân, maică).
Nastase si epilatul
Sursa: site-ul Antenei 3, specialişti în ştiri 

În anii aceia, s-a inaugurat cu mare fast o mega expozitie “Produs în România”. Iniţiativa lăudabilă, de altfel, dar îngropată imediat după ce toţi simadicoşii s-au pozat, cu mare fast şi pompă, lângă afisele alea mari, preocupaţi să se erecteze în impostura de mari salvatori de neam, țară, Oltchim şi CFR Marfă.

In fine, una din fabricile din Sibiu avea acolo stand. Fabrica apartinea unui mafiot local care o cumparase de la FPS (Fondul Proprietăţii de Stat) pe mai nimic, cu împrumut de la stat (adica statul ii daduse bani imprumut ca să îşi cumpere omul fabrica; logic, nu?). Mafiotul ajunsese mare patron pentru ca tac-su, ceva mare goangă pe la Bucureşti, era în clica lui Nastase şi pe vremea aia se cam putea face orice daca aveai relatiile potrivite – nu ca azi, fireşte, nu ca azi, când ca să ajungi sus chiar trebuie să munceşti (sau să te înscrii în PC).

In fine, la RomExpo, standul fabricii din Sibiu a epuizat în primele 2 zile un camion de pliante şi mostre, iar fata din stand a sunat seara disperată la Sibiu: trimiteţi repede alte mostre! Că e nebunie și nu mai am!

La Sibiu au convocat imediat șoferul să facă un drum de București cu Dacia păpuc, pe care au ticsit-o cu produse și pliante. Pentru a se asigura că șoferul ajunge unde trebuie, tatăl patronului, căruia îi vom spune de pe acum Moşu’ (pentru că avea o vârstă venerabilă), s-a oferit să-l aștepte undeva în afara Bucureștiului și să-l conducă el însuși la RomExpo.

Zis și făcut, pe la 7 dimineața șoferul s-a întâlnit cu Moşu’ și au dat gaz prin București, să prindă cât mai mult din ziua de expoziție: Moşu’ cu Passat-ul lui, iar Dacia papuc forja cât se putea, să se țină după el.

La un moment dat, în plin moment schumacherist, Passat-ul a trecut pe galben, iar Dacia pe roșu. În intersecție – polițai, care când a văzut mașină cu număr de cioban de Sibiu n-a mai stat pe gânduri, l-a tras pe dreapta și a și început să scrie amenda: provincial, deci amendă fără parlamentări.

Când a văzut în retrovizoare ce se petrecea, Moșul a pus o frână bruscă, că au scârţâit frânele ca o soprană în călduri, şi mai şi era să se bage în el vreo 3 şoferi. Apoi Moşu’ a mers în marșarier 200 de metri, pe nu știu ce bulevard din ăla cât o ceafă de bulgar din București, a ieșit din mașină și s-a dus către polițai cu mâna ridicată, ca și când ar fi vrut să plesnească un cățelulș neascultător. Până să zică ceva agentul, Moşu’ a zbierat ca locomotiva Electroputere:
– Ce faci, mei nesimțitule? Tu îmi oprești mașina, mei? Adică mă așteaptă Adi Năstase la RomExpo să pornesc expoziția și tu-mi oprești mașina, mei? Nesimțitule! Ia… ia zi-mi, mei, cum te cheamă! Acum! Să-l sun pe șeful tău! Nesimțitule! Nesimțitule!

Și scoate telefonul, să sune pe te miri cine.

Polițaiul s-a fâstâcit, a înghițit în sec, a băgat pixul la loc… a îngăimat un “Să trăiți…” și a plecat cu coada între picioare ca un Golden Retriever – atâta numa’ că Golden Retrieverii sunt  chiar nişte animale drăgălaşe.

Mno: cam așa era pe vremea aceea. Nici nu conta dacă într-adevăr Moșu’ se știa cu Adrian Năstase sau nu, simpla rostire a numelui său, dublată de atitudinea potrivită, făcea minuni.

Ca epilog, mafiotul ajuns peste noapte ditamai patron de intreprindere s-a combinat cu secretara şi și-a lăsat soția cu cei 2 copii; apoi, inteligent fiind, a dus fabrica la faliment, a vândut-o pe mai nimic… și acum are o afacere minusculă cu ciuperci, din care abia trăieşte singur, că secretara, după ce a falimentat, s-a dus după altul cu bani, şi nevastă-sa i-o zis că ea nu mai are nevoie de el, numa’ să facă bine să nu întârzie cu pensia alimentară pentru ăia micii, că e bai.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 19 comments

  1. coke Reply

    Hmm, asta cu imprumut de la stat luat de-un politician parca o mai auzisem pe undeva, si asta acum recent. Hmm, oare unde am auzit-o?

  2. enzo Reply

    O tempora o mores!
    Imi vine in minte conferinta sustinuta la faculta de ilustrul domn Nas’tase… sala ticsita de toata floarea pupincurista + niste studenti mituiti cu te miri ce. Discursul a fost evident o abureala de politician, dar cel putin ne-am ales cu pauza de la restul cursurilor aranjate ‘inteligent’ la ore de baut bere.

  3. coke Reply

    @groparu, sa-nteleg ca fiica domnului presedinte nu-si lua mai deunazi credit pe persoana fizica, care este, fix de la banca statului? Totul rezolvat in doar 10 zile. Acelasi presedinte care si-a facut odrasla Euro Parlamentar. E misto cum ne aducem aminte de lucruri intamplate acum mai bine de 10 ani, si e foarte bine ca se-ntampla asta, si totusi uitam ceea ce s-a intamplat acum nici 2 luni.

  4. Groparu Nemernic Reply

    @ enzo: adevarul e ca eu as fi mers, ca student, sa-l aud pe Bombo si sa-i pun niste intrebari impertinente.
    @ coke: nu-i adevarat! Totul e o masinatiune antenista! Free Gigi!!!!!!!

  5. Cristi Reply

    Bre, ca profesor A. Nastase era cool, mi-au spus-o mai multi fosti studenti de la Drept. 😉

  6. Cristi Reply

    Gropare hai sa-ti dau o veste nasoala, Tucamberg sau cum il cheama pe ala cu feisbucu’ considera blogul tau ca un site periculos. 👿

  7. Cristi Reply

    Nu am facut print screen ca m-am grabit sa-i spun ca a facut o mare eroare si nu e spam. 😥

  8. Honci Baci Reply

    Ca sa nu fim acuzati de afinitati mai mult sau mai putin portocalii, vin si zic : Voiculescu, Dragnea, Şova, Iacob Ridzi, Videanu, Poteraș, Berceanu, Severin, Oltean sau Oprișan …
    Lunga lista da nici pe departe completa …
    Cam asta imi doresc … sa impartaseasca soarta omului care vorbeste ore intregi si nu zice nimic …

    PS : @coke … cazurile nu se prea pupa … acuma vezi ca pe ant1 nu s-a dat o informatie : mama lu nea Ponta a luat 1,3 mil euro (nu stim de ce si cam tot in 10 zile) si pt aia nu s-a facut ancheta parlamentara … vezi vreo discrepanta?!

  9. Marian S Reply

    Un pipi offtopic: site-ul chiar a fost căzut azi pe la prânz. 🙁
    Deci unde trimit print screenul? 💡

  10. ioana Reply

    Acum, ca spune si Cristi, mi-am amintit si eu ca ieri, 06. ianuarie, facebookul ma avertiza ca pagina ta e spam si virus. I-am spus si eu ca nu, drept urmare a ales sa-mi afiseze, totusi pagina. Daaar… cine ne baga pe noi in seama?! 😈 Baga banul, tata ! ( ca bine ca am inteles acu’ la ce se referea avertismentul. Cu mana pe inima iti spun ca m-am temut. Daaar… am riscat, brother, ca tu esti doar unul! )

  11. monturi crap Reply

    Nastase ca profesor era foarte misto pentru ca e mega diplomat. Asta n-ai ce sa-i reprosezi. E genu ala care te face cu zambetul pe bune si ii mai dai si ziua buna la plecare.

Leave a Reply to Cristi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *