Am făcut un pic de COVID
Deci după ce am reușit să montez la loc prizele alea de Ethernet și cablu TV exact cum erau, dar mult mai șubrede și mai mișcătoare acum, am simțit că mă ia, așa, o slăbiciune la lingurea; și m-am dus direct la toaleta din camera Gropărelului, să fac un pipilică.
Și pe capacul de la toaletă, ce văd? O scamă maro.
Trebuie să vă spun de pe acuma: dacă mâncați, mai bine săriți direct la partea de mai jos, unde vă scriu cum a fost când am aflat că am făcut COVID.
=================================
///Urmează partea cu scama maro!!!
Ce ar putea căuta o scamă maro pe colacul de la toaletă? Oare n-ar trebui să acționăm cu prudență? Doară nu e ca și cum scamele maro zboară în aer și se așază ele singure pe capace de toaletă! Cum ar veni, acapacetează (v-ați prins? aselenizează? amartizează? acapacetează?) – ați zice voi; și ați zice bine.
Eu n-am zis așa; și, încă afectat de incidentul Prizele despre care vă ziceam, dau cu mânuța să șterg scama.
Și scama… ei bine, scama se dovedește a nu fi chiar scamă, ci mai degrabă un oareșce de o nedorită consistență solid-cleioasă: genul de lucru care iese dintr-un cur de copil.
GROPĂRELEEEEE!!!! MĂI FICIOOOOR!!!!
Teorie, dojenit copilul, dat teme în plus la mate, îți bați joc de igiena vieții tale și de degetele lu’ tac-tu… cum, mă, să lași pufuletele de kk pe colac? El – n-am văzut, promit! Eu: MĂ!!!!
‘nfine.
Gata partea cu scama maro!!!///
=================================
Și pentru că nu mă lăsa
Slăbiciunea la lingurea
Eu nievestei mele i-am zis așea:
– Tu nievastă, mă duc să-mi iau un test de la farmacie, că tare mă tem că nu-i a bună cu actualul tău soț, dintr-o dată, simt că nu mai îs tăt, așa mahmureală de la nimic n-am mai pățit! Da’ înainte sfădește-mă un pic, să-mi treacă somnolența.
– Nu vrei să merg eu la farmacie? zice ea.
– Nu, lasă așa, că dacă am COVID și mai pățești și tu ceva cu mașina o să fim doi incapacitați, lasă că mă sacrific eu.
A NU SE ÎNȚELEGE CĂ N-AM ÎNCREDERE ÎN CUM CONDUCE NIEVASTA! PENTRU CĂ AM! Uneori și când parchează paralel am.
Mă duc la farmacie, iau 7 teste (eu nu mă joc când fac COVID!), vin acasă, bag un bețigaș din ăla în nas până am simțit că mai degrabă aș prefera niște bambus sub unghii într-un lagăr vietnamez… adaug reactivul, torn peste prostia aia de indicator și aștept.
– Hai să-l facem și pe ăla cu scuipați, zic.
Scuip ca birjarul în eprubeta aia, mai facem un test… și stăăăăăm… și ta-daaaa! Frumusețe de virus arătat negreșit de teste. Ambele.
Eu deja purtam mască de când luasem kk copilului pe unghii (ooops! Scuze dacă n-ați citit partea cu scama maro: era kk, să știți!), așa că… am refăcut testele și celorlalți trei gropari, testele au ieșit negative.
Și-acum stau închis în cușca… ăăă, ăsta, camera copilului, că am propria mea budă aici, și de aici dormitez, și scriu, și apoi dorm și halesc ca la hotel de 5 stele: și nevastă-mea gătește toată ziua, săraca, face orice să supraviețuiesc, că dacă rămâne singură pe lume cu ăștia doi prunci, ăștia o mănâncă de vie cu fițele lor, țucu-i tata, că nu mai e voie să-i bați, cum nu-i bați, așa-i ai.
Revin zilele următoare cu informații direct din COVID City, vă las cu aceasă poză în care port mască singur în cameră pentru efect dramatic crescut, rugați-vă să nu pățesc nimic mai ales dacă o faceți cu un păhărel de ceva în mână – eu n-am voie să închin, nu mă lasă nievasta, că ăștia doi prunci o mănâncă de vie cu fițele lor – țucu-i tata, că nu mai e voie să-i bați.
Sănătate multă!
Mulțumesc!
Gropare, de e nevoie să ducem beutură la geam, dă de veste.
Bem după! 😀
Multă sănătate și răbdare să ai!
Pwp clanul Monet!++++++++++++++++
2 sau 3 saptamani dureaza? Dupa ii ridici statuie nevestei ca nu e usor cu 2 copii si inca unul mai mare!!
Nu i-a fost foarte greu, așa cum urmează să vedeți!
Sănătate multă! Ai mai mult timp de blog acu. 🙂
Timp, da! Da’ poftă?
Sanatate !
Mulțumesc!
No, sănătate să ai, că noroc ți-o asigurat Gropărelul. 🤗
De unde se vede treabă că problema este când îl faci nu dacă-l faci.
Hai să fiți iar toti sanatosi cat mai curând
Problema e că îl faci și fără mască, dar și cu mască (chirurgicală sau nu). Dar fița e să-l faci după vaccinare, nu ca mine, meltean răgățean, care l-am făcut în Valul II după Wuhan, când nu apăruse vaccinul.
Să fim sănătoși cu toțiii!
Sanatate.Anunta medicul de familie si fa testarea “oferita” de statul roman.
Done! https://groparu.ro/experienta-noastra-cu-covid/
Sănătate Gropare !
Si ce să mai spun, concediu plăcut !
Concediu plăcut a fost când nu mă gândeam la lovit găleata 😀
O gură de țuicomicină o făcut numa bine, zic bătrânii, altfel sănătate să ai!
N-a mers, deși le cam consum!
10 zile, atat dureaza izolarea. Nevasta si copila tocmai au iesit din izolare.
Dupa asta eu cred ca Nievasta iti va ridica statuie cand va vedea ca e mai greu fara tine. Sau dimpotriva, devii ‘obsolete’ fiindca se descurca si fara tine. Vezi tu si ne zici si noua.
A, da, abia a așteptat să-mi zică că nici n-a fost așa de greu, am mai plătit asigurarea aia de viață?
Sănătate, boierule!
Să trăim, boiar!
Domnu Groparu, in primul rand sănătate
In al doilea întreb si eu: de unde il luași?
Nu se știe, toți contacții mei au ieșit negativi https://groparu.ro/experienta-noastra-cu-covid/
Eh, cre’ că vorba lu poetu, c-un covid (s-ar putea) să fim toți datori.
Multă sănătate!
Mi-am achitat datoria cu brio 🙂 Sănătate și vouă!
Felicitări și multă sănătate!
Mulțumesc, aș dori să mulțumesc contactului meu!
Multă sănătate, man! Să treacă repede și ușor.
Mulțumesc! A trecut încet și ușurel!
Te-ai exilat mai ceva ca poetul Covidiu. Daca nu ai simptome, baga un PCR sau un test rapid pentru care se elibereaza certificat verde…S-ar putea sa ai surprize. Vorba ‘ceea: norocul ti-l faci singur cu mana, vaccinul ti-l fac altii. Sanatate!
Am primit și confirmarea, e ofițial!
Dap, sanatate multa.
Sper sa nu stric carantina dar …
Ca unul care a facut COVID din ala cu licenta, varianta originala Alfa cu holograma de laborator din China, doar spun ca asta cu autoizolarea nu functioneaza deloc.
M-am autoizolat cu masca manusi and shit si la final dupa 14 zile de nevazut sotia si fetita, la un test de anticorpi toata lumea a iesit cu pozitiv.
Un medic de la infectioase mi-a si confirmat ulterior ca sa fie fericiti vecinii de palier daca nu au luat COVID.
Omicron de deja super raspandit in Cluj. Doar la mine in bloc cunosc deja 3 apartamente cu lume cu COVID 🙁
Am rămas mască azi când am văzut că-s 34k de infectați.
Tu? Ceva Long Cobid, sau ai scăpat?
Toate bune. Recomand sa faci un ITP extins dupa ce scapi. Am bagat un cearceaf de analize si raze al plamani. Ceva mici nereguli, multe cunoscute dar doar asa poti afla daca ai long covid. Din fericire eu sunt OK dar am auzit de cazuri “usoare” care din pacate au dezvoltata chestii nasoale ulterior.
Cat se mai stă acum in carantină?
Vaccinat, 5 zile de la testul oficial. Ăla neoficial nu contează.
vezi ca faci confuzie la termeni: da, carantina pentru vaccinati e 5 zile, dar carantina e aia a unuia care a avut contact cu un pozitiv, fara a avea ea insasi test pozitiv.
izolarea – si asa cum ai facut si tu, asta se aplica unei persoane infectate si cu test pozitiv confirmat – e de 7 zile pentru vacinati.
Sănătate!
Mulțumesc!
Uite un serial fain:
https://www.netflix.com/watch/80085154
In rest, dupa cum am zis io acum vreun an jumate dupa ce am auzit niste pareri de medici care s-au exprimat direct si fara PR, “stati linistiti, ca de facut il facem toti”.
VItamina C, apa de gura cica mai reduce din numarul lor din cavitatea bucala, rabdare.
Am băgat și din alea, gargară cu apă sărată, apă de gură, ceai, NUMAI PALINCĂ NU AM AVUT VOIE!
Multă sănătate
Și vouă, Zolty!
La cum răspunde ăsta pe blog la comentarii , cam toată lumea o să zică că este pe ATI deja. Io cred că are nevoie de un proctolog pentru că are o mare durere-n cur.
Te oferi? Deși nu vreau să-mi fac proctologul gelos.
treceți-ar mai rpd
Gata, s-a săvârșit!