Aveam 13 ani. Şi cred că toată viaţa voi avea flashback-uri când văd artificii. Atunci, în ’89, am avut artificii pe bune. S-a tras în Sibiu câteva zile și nopți.

Şi voi avea mereu flashback-uri când voi mai vedea mulţimi mari de oameni care strigă slogane. Cu patimă. Cu ură. Cu disperare. Nu voi putea niciodată să particip la manifestaţii gen #uniţisalvăm, oricât de mult aş crede în orice. Mă ia bâţu’.

Am scris acum mai mulţi ani despre toată degringolada aceea fantastică. Unii au făcut-o mai documentat, dar nu am putut citi tot: m-am oprit la jumătate.

Merită citit. Şi merită să ne amintim de ei, cei care au avut mai mult curaj atunci decât a avut România de atunci încoace.

Hai, Românie, că ai făcut un drum enorm de lung! E totuşi bine.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. alina Reply

    Eu aveam 14 ani, dar in Medgidia nu am trait nimic din ce povestesti. Da, merita citit, si merita sa ne amintim. Si mai ales, pentru toti tembelii care spun ca era mai bine atunci, trebuie permanent amintit tot restul. Poate Securitatea si Canalul nu au reprezentat franturi de realitate cotidiana pentru marea majoritate. Dar toti vedeam aceleasi lucruri: curentul electric la ratie, painea, uleiul si zaharul pe cartela, cozile la lapte, carne, portocale, ciocolata, hartie budica sau vata (wtf!!!), vitrinele magazinelor chele, cozile la butelii sau benzina. Sunt om in toata firea si nu pot sa mananc biscuiti sau napolitane. I-am zis odata sotului meu ca am mancat in copilarie cat pentru 3 vieti de om, ca altceva nu gaseai. Cand, prin ’95, studenta fiind, am scapat la banii mei, imi cheltuiam cel putin jumatate din alocatia lunara pe ciocolata. Acum cativa ani am ajuns cu fi-miu la un campionat de sah pt juniori in Voineasa, statiune vai de mama ei intr-un fund de lume, am trait un déjà vu care mi-a dat fiori. O cofetarie cu frigider-vitrina mastodont ca pe vremuri, cu servetele asezate in colt, si, tot ca pe vremuri, cu un singur fel de prajituri care dispareau in 10 minute. Si un magazin de legume-fructe in care gaseai dimineata timp de maxim 1 ora banane, ce dispareau sub asaltul atator copii, iar in rest, sticle si borcane de bulion si ghiveci. Iar hotelul si cantina restaurant puteau servi de decor pentru orice film despre comunism.
    M-a facut sa-mi amintesc imbulzeala la ciocolata sau, intr-o toamna, pantofii cumparati direct din camionul de marfa, pe neprobate, sau puiul de gostat vandut la pachet cu un kg de oase albeee si lucii pe care toata lume le arunca inainte de a se aseza din nou la coada. Si mai ales frigul cumplit din apartamente si programul de apa calda de 3 ore pe saptamana!!! Si ma enervez numai sa le insir aici…

  2. zoltybogata Reply

    Io aveam 15 ani, unde locuiam io atunci era o comună mare și nu se auzeau înpușcături. Auzeam tot felul de povești și ne uitam mult la tv. Multă sănătate

  3. CSB Reply

    In jurul casei mele se duceau lupte, ca la un cretin ii venise gandul ca sunt teroristi in podul facultatii de stiinte si la azilul de batrani de pe cosbuc. Cum bine ii statea unui profesor pe vremea aia, tata avea gaini ( care ne dau noua / carne lapte branza oua ). Si s-a hotarat sa le dea de mancare, in timp ce noi stateam pititi in pivnita. A iesit in pijama cand de dincolo de gard o teava s-a indreptat spre el si a auzit “stai ca trag”. La el in curte, in fata usii. Nu a venit si impuscatura din fericire… O mai tin minte pe mama fugind prin casa cu o oala de lapte ( din aia de aluminiu ) plangand ca o sa moara ca a baut cafea si au zis la TV ca la Sibiu e apa otravita. O mai tin minte plangand cand fratele meu a plecat dupa prietena lui intr-un bloc de langa politie, iar apoi mergea la manifestatii. Era un tanar student – mare noroc c-a scapat. Ai dreptate. tara asta a parcurs un drum lung si greu, si ne e bine… Dar cand m-am uitat la pozele alea cu “teroristi” morti, oameni ca mine si ca tine pe care niste minti slabe, dezinformate si manipulate nu i-au lasat sa traiasca, mi-a venit in cap zambetul larg de cucuvea. Si cu toate ca ma bucur ca eu si copiii mei pot trai ce traiesc azi – tot imi simt viitorul inselat de un criptocomunist. Sarbatori fericite gropare, si mersi ca imi mai inveselesti cate-o zi. Sa-ti creasca groparelu sanatos, si sa mai faci … ca cimitiru-i mare si avem nevoie de forta de munca.

  4. Foxcrawl Reply

    Eu aveam vreo 14. Desi in zona Neamtului dinamica nu a fost la fel ca in sudul tarii, am simtit totusi un feeling deosebit urmarind evenimentele la TV. Mai ales ca incepusera sa emita mai mult decat cele 2-3 ore pe zi livrate de Ceasca. Au urmat si filme mai bune, si scandaluri mai mari 🙂 . Din pacate, la 24 de ani de la momentul respectiv, stam tot cu un picior in buda,,,dar societatea pare sa se trezeasca, si asta e bine

  5. karmapolice Reply

    @Alina-poate la tine era asa-in bucuresti cofetariile erau pline de tot feluri de prajituri iar ciocolata chiar daca nu era asa variata ca sortimente era geniala-si acum imia duc aminte de ciocolata Pitic si Scufita rosie-yummy, sa nu mai zic de Rom..apa calda de 3 ore? pe bune?
    Eu am iesit la revolutie si am scapat razant de gloante dar nu imi plac exagerarile-desigur era mincare fara variatii dar nu stiu sa fi murit cineva de foame, din contra pe cind acum cunosc personal persoane care mor de foame linga Cimpina in sate , sau in bucuresti pensionari ce maninca zile intregi orez gol sau piina-hai s-o lasam

  6. karmapolice Reply

    piine*-si NU nu sint comunista dar ce au facut jegosii cu sacrificiul SFINT al celor puri e mai mult decit pot sa suport-ca si comentariile timpite-ati fost vreunul in vizita la cimitirul eroilor? v-ati uitat la pozele de pe morminte? ati vorbit cu parintii ce zi de zi se duc sa aprinda lumanari?

  7. Cami G. Reply

    Am luat si paine pe cartela, stand la cozi, si zahar si ulei … Carne mai primeam de la bunici, de la tara. In timpul liceului, imi amintesc, ca se lua curentul seara, pe la 19. Invatam la lumanare, pana a facut rost tata de o baterie de masina si mi-a montat un bec. Aveam apa calda de doua ori pe saptamana, cate 2-3 ore. La Petrosani aveam apa rece cate 2 ore pe zi.
    Revolutia m-a prins acasa, in Bihor. Aveam 20 de ani si priveam cu teama derularea evenimentelor, la televizor.
    24 de ani?! Hmmm…

  8. ErRon Reply

    Cumplite amintiri am si eu din perioada aia! In 21 eram cu mama la spitalul militar in vizita la un unchi ce era in faza terminala cu cancer. Cand am intrat in spital am vazut picaturi de sange pe pragul usii de la intrarea in spital. In vizita la unchiul era un fin de-al lui din Bucuresti; le-am spus ce vazusem la intrare. Finul acela al lui a iesit ca din pusca din salon, fara sa mai salute. Am aflat ulterior ca era securist, venise din Bucuresti cu treaba. Unchiul a murit dupa vreo luna; finul lui e pensionar si am auzit, ca eram curioasa ce mai face, ca e nemultumit de cuantumul pensiei! Dupa ce am parasit spitalul militar am vrut sa merg si eu la revolutie. Pe langa Casa armatei erau taburi si militari fara expresie pe ele. Cand am ajuns pe Eroilor, cam in dreptul Bancii Transivania de acuma, am auzit impuscaturi.Niste zgomote seci ce reverberau in aer impersonal, dar foarte clare. Se tragea in fata la Conti. Nu puteam sa cred, dar se tragea! Am plecat acasa.
    @karmapolice nu stiu cat de bine s-a trait in Bucuresti in ultima perioada comunista, dar la mine in camera, in Cluj, trebuia sa rup sloiurile de gheata de la usa ce dadea spre balcon s-o pot deschide! Aveam lampa cu petrol la care invatam cand se lua curentul ( pe la ora 18), stateam la coada la lapte de la 6 dimineata, alimentele erau pe cartela si nu, nu erau prajituri in cofetarii.Vitrinele magazinelor de carne si lactate aveau desenate pe ele (asta mi s-a parut, adolescanta fiind, culmea ipocriziei) salamuri sau cascaval!
    Daca in momentul de fata exista tarani care mor de foame e alegera lor! Sa stai la tara si sa n-ai ce manca mi se pare absolut de neinteles! Zici ca nu-ti plac exageraraile!
    Da, nu e bine, asa cum ne-am fi dorit, dar e incomparabil mai bine decat a fost!
    Acum exista posibilitatea de a pleca oriunde in lumea asta, la studii, la munca, in concediu sau de tot!
    😉

  9. Ioana Reply

    In acea perioada aveam doar 3 ani, dar in oraselul nostru au avut loc batai de strada intre romani si unguri, asa ca am stat baricadati in casa, de frica.
    De asemenea, doi securisti din blocul nostru au fost atacati, li s-au facut praf si pulbere apartamentele, tin minte cum le aruncau mobila pe geam, in spatele blocului…
    A ramas doar sentimentul acela de teroare si frica.

    Craciun fericit!

  10. alina Reply

    @karma – doar un exemplu: pentru o bucata de cascaval la o masa festiva, ca pentru mesele cotidiene era ca-n piesa aia a lui Andries, trebuia sa mergem la Constanta, dar nu era mereu sigur ca gaseai. Cel mai sigur era sa te sui in tren sa mergi la Fetesti sau Slobozia, asta de prin ’84, ’85 cand imi aduc eu aminte. Ti se pare ca exagerez? De Scufita rosie mi-am adus aminte dupa ani de zile, cand am mancat prima mea ciocolata cu marzipan, mi se parea ok-ish, si oricum nu o gaseai oricand. Pitic nici macar nu stiu cum arata, am cautat pe net si ambalajul nu-mi spune absolut nimic. Ciocolatele Kandia erau o raritate in Medgidia pentru amaratul de rand, ne aducea tata cand se intorcea din delegatii. Nu stiu cum era la Buc, dar nu am exagerat absolut deloc. Dupa perioada asta am ramas cu pitici pe creier, la mancare si la calatorit. Primul e piticul meu personal, de copil pofticios lipsit de toate alea. Al doilea e visul de o viata al tatalui meu care n-a mai trait sa si-l vada cu ochii.

  11. Mugur Reply

    Era o vreme ca in zilele acestea… si eram plin de entuziasm si bucurie pentru ca am scapat de un regim nenorocit. Nu am fost destul de atent sa-mi dau seama ca de fapt era o farsa…

  12. Ana Reply

    E interesant cum pentru unii a fost bine in timpul comunismului, iar pentru altii a fost rau.
    …mi se pare ca e ca si in cartea “Sint o baba comunista” de Dan Lungu 🙂 (merita citita)

    Nu pot sa spun ca am trait comunismul (m-am nascut in 88), ci doar l-am auzit din povestile parintilor.
    Dar eu ma bucur de libertatile pe care le am …libertati pe care parintii mei nu le-au avut.

    Cred ca e important sa nu uitam pentru ce si-au dat vietile oamenii.
    Si sa incercam sa pastram si sa luptam pentru libertatile astea atat pentru noi cat si pentru semenii nostri.

    A chain is no stronger than its weakest link. … African proverb

Leave a Reply to Ana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *