Florin Gherasim este cu siguranţă cel mai pitoresc român pe care l-am cunoscut anul acesta; posibil şi următorul.

În 1987 absolvea Institutul Politehnic din Cluj Napoca, specializarea Automatizări-Calculatoare. Părea că stelele îi orânduiseră un destin de inginer de calculatoare – o meserie onorabilă, chiar dacă un inginer rămâne, totuşi, un inginer. Atâta numai că, printr-un joc al sorţii, s-a înscris apoi la Facultatea de Litere, secţia Română-Etnologie, pe care a şi absolvit-o în 2002. Întâmplător, aceeaşi facultate la care a transpirat sânge şi un blogger clujean; dar, deşi abia strângi masculi de o echipă de fotbal din Facultatea de Litere, eu numai alaltăieri l-am cunoscut în carnea şi oasele lui ingineresco-filologice pe Florin.
Florin Gherasim selfportrait, march 2014

Două facultăţi! Fain; dar se simţeau singure ele, facultăţile. Aşa că a urmat şi cursurile Facultăţii de Sociologie, specializarea Antropologie, pe care a terminat-o în 2006 (licenţa încă aşteaptă).

Şi apoi a făcut o schimbare de orientare şi s-a dat la învăţare la Universitatea De Artă şi Design Cluj Napoca, la secţia Foto, Video, Prelucrarea computerizată a imaginii. Unde este student în anul III, urmînd să-şi dea licenţa în iunie 2014. Poate şi să încerce câteva emoţii la cursul festiv, de ce nu?

Boooon.

În timp ce era ocupat cu facultăţile, i s-a părut că este un pic cam liber; aşa că a urmat şi Masteratul de Antropologie Culturală şi Multiculturalism, absolvit în 2003 la Facultatea de Studii Europene de la UBB, şi a mai tras un masterat la Facultatea de Sociologie, pe Comunicare şi Relaţii Publice – absolvit în 2009.

Boooon.

În timp ce era ocupat cu facultăţile şi masteratele, i s-a părut că este un pic cam liber; aşa că s-a apucat şi de doctorat în Sociologie, absolvit în 2013, cu teza “Ritual şi spaţiu funerar în Câmpia Transilvaniei”. Şi a mai terminat unul, în Arte Plastice şi Decorative, pe tema “Managementul cultural al mesajului artistic. Reprezentare, comunicare, receptare”, la Univ. de Artă şi Design din Cluj. Şi de încă unul, la Facultatea de Studii Europene, în Studii culturale, cu finalizare în 2014-2015, pe “Arta şi memoria colectivă în spaţiul public”.

N-aşe. Şi, fiindcă Vodafone doreşte ca Împreună să aducem toata Romania pe Internet,

Florin Gherasim primeşte un smartphone. Pentru că nu are încă unul.
telefon nokia

Și pentru că are nevoie de internet pentru a-și promova cumsecade galeria de artă pe care o păstorește în cartierul Mărăști din Cluj, în subsolul unei biserici: Galeria Horeb. Artă în cartier, nu artă de cartier – acestea au fost cuvintele lui extrem de exact reproduse aici.

Vodafone oferă și altor români șansa de a folosi internetul pe mobil cu noua gamă de abonamente de tăt felul. Gen:
– închei un contract sau îți prelungești abonamentul Easy, Smart sau RED și primești trafic dublu de Internet timp de 2 ani
– dacă ai abonament Smart și RED atunci primești Internet nelimitat între 1 și 4 luni
– dacă ai abonament RED atunci primești și mai multe minute internaționale pentru mobil sau în roaming
– dacă ai/îți prelungești abonamentul, primești un pachet complet de aplicații: pentru divertisment, Zonga și Seenow, și pentru o experiență sigură de utilizare, Vodafone Cloud sau Protect.

Update: se cuvine a menţiona că
1. În tot acest timp, Florin Gherasim a fost angajat cu normă întreagă la propria sa firmă de inginerit instalatii electrice (fondată în 1992), deci nu a ocupat un post de lipitoare de burse
2. Galeria de Artă Horeb a fost înfiinţată împreună cu preotul paroh Vasile Istrate şi este un proiect de voluntariat 100%
3. Cândva, în perioada asta, Florin a avut şi o bursă POSDRU
4. N-ajunge?

Later update: …așa că, hai cu internet la tăt cartieru’!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. Ioan T. Morar Reply

    Dacă galeria nu avea pe simeze oexpoziţie a impostorului Silviu Orăviţan (ştiu personajul de vreo 30 de ani! nu vorbesc în necunoştinţă de cauză) poate că mi se părea totul mai interesant.
    Cît despre oameni cu trei doctorate, şi Dragoş Paul Aligică, de la Universitatea George Mason, are trei doctorate! 🙂

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ Ioan T. Morar: maestre, căile artei sunt extrem de intortocheate. Cât despre educație, așa cum zicea și străbunica mea, mai bine să ai trei doctorate decât trei doctorițe!

  3. florin Reply

    Apei gropare, mie nu-mi mai place de tine ca prea te bagi in gasca cu vodafonele… Internetul nu merge ok la ei, numarul mi l-au suspendat timp de o zi din cauza la nuj ce greseala de-a lor, fara insa sa-mi dea explicatii, iar ghita asta e preten cu ponta 😛 . Pe langa cosmote, vodafone e copil….

  4. Maria Reply

    Îti dai seama cum e sa-i fi profesor unui om cu 3 doctorate! 🙂 are experienta in profesoori …:)
    Etnologia aia se vede ca-i pt destepti.
    No, sa stii ca mie-mi place promovarea ta. Ai adus-o din condei.

  5. Marian S Reply

    Maria: şi mie îmi place că faci economie la litera i. Poate ai nevoie vreodată de un i, economisit în prealabil. :mrgreen:

  6. Maria Reply

    Dragă Marian,
    i-ul meu, furat de tine, sa-ți fie de noroc și să-ți ție de cald la vară!
    Cu drag,
    eu.

  7. boierul barba Reply

    Stiu eu ce sa zic , Gropare in legatura cu prietenarul lu’ matale Florin , bre ??? , am eu asa o banuiala sora cu revelatia.
    Socotind dupa spusele dumitale , nenea asta Gherasim , pare a se fi nascut cam pe la farsitul colectivizarii in Romania adusa in buzunarele de pufoaica ruseasca (1962-1963) si ma gandesc ca in respectiva pufoaica sa nu fi fost si oarece prafuri stimulatoare care iti anihileaza franele la invatatura si efort , astfel ca barza insarcinata cu desantul prietenului tau sa fi fost si ea contaminata . Numai asa ezista o esplicatie a efortului titanic de autoperfectionare si dezvoltare personala. Sincer am un respect deosebit pentru efortul sau individual de a-si demonstra siesi si probabil celor din jur , ca poate asemenea performanta. Am recitit postarea ca sa gasesc o logica a acestui demers , si reiese evident ca plecand de la o platforma pur tehnica ce nu se potrivea probabil cu profilul sau psihologic , omul si-a dezvoltat o perspectiva a etapelor cunoasterii intr-o succesiune perfect logica : lingvistica , etnologie, antropologie culturala, sociologie, studii culturale si multiculturalism si arta aplicata, ultima valorizand fizic etapele anterioare. Ca omul nu are frana la “invatatura ” este evident dupa cum observam si eu empiric , dar in ceea ce priveste reactia societatii la efortul sau NULA. La americani exista un obicei cu totul ciudat si anume acela de avea oameni foarte putini cu expertiza inalta dar foarte ingusta , ceea ce e foarte bine , la noi e totiul rasturnat: avem oameni multi care stiu cate ceva despre multe iar asta cultiva mediocritatea. Daca as fi un factor de decizie l-as lua pe acest om si l-as plati 365 de zile pe an sa tina conferinte in institutiile de invatamant si nu numai , despre comunicare, dezvoltarea culturala si sociologie moderna , iar galeria sa de arta sa ramana parte de aplicatie a acestui periplu.

  8. unom Reply

    Bun, dara daca am o facultate, 2 masterate, un doctorat si si un liceu, se inseamna ca o sa scrii articol despre mine? Sa imi zici din vreme sa imi apretez un papion. De la Vodafone nu vreau ninica. Is deodata

  9. fbronnie Reply

    Am fost colegi la socio. Un personaj excelent, era o placere sa il asculti ce povesteste. Stia sa le zica de numa-numa.
    Bravo Florin, felicitari pentru premiu.

Leave a Reply to unom Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *