Postare serioasă, da? Uşor nostalgică şi introspectivă.

Amu 4 ani de zile, pe 12 martie 2007, treceam de pe yahoo 360 (adică un fel de facebook de yahoo) pe un domeniu .ro proaspăt cumpărat, călare pe cel mai simplu, banal şi nesofisticat template de wordpress. În 12 martie 2007 am venit de la serviciu seara, m-am pus la calculator şi am transferat, timp de două zile, postările de pe Yahoo 360 pe noul site. M-am învăţat cât de cât cu wordpress-ul după ce mi-am ros toate unghiile de la picioare de frică, am învăţat să fac back-up prin ftp, să lucrez cu blogrollul şi să fac ghiduşii cu linkurile.

Apoi mi-am frecat mâinile bucuros de parcă urma să fac prima baie în şampanie alături de fotomodelele de la Casa de Modă Venus din capitală, fără să am, în imensa mea naivitate, nici cea mai vagă idee în ce mă bag: imaginaţia îmi era prea aprinsă de reactorul de narcisism din fund. Aşa că mi-am suflecat mânecile fără să-mi promit nimic, băgându-mă şi în treaba asta, ca şi în restul treburilor din viaţa mea, cu capul înainte, fără să mă gândesc la consecinţe. Apoi am stat călare pe Mishu să-mi tragă noul template, cu frumuseţe de header interactiv, cel mai jmekeros din blogosferă (mersi, bă, eşti bun! mai ai loc în pod de mulţumirile mele?)

Şi aşa m-am apucat de corvoada imensă de a încerca să postez zilnic câte ceva original. Voi ştiţi cât de greu este să faci asta? Pfuay, Doamne, e mega greu, vă zic eu. Cum îmi place mie să zic: transpir sânge pe blogul ăsta. Sau credeţi că “decât” mă pun la tastatură şi cuvintele curg?

Au trecut 4 ani. 4 ani în care am încercat, pe cât posibil, să fiu eu însumi pe blog. Adică să nu sui pe site viralele altora, clipurile altora, pozele altora, orice materiale luate de pe net şi care nu poartă ştampila Groparu pe certificatul de naştere. O singură dată am publicat textul altcuiva (îl primisem e-mail), şi am menţionat acest lucru. A doua zi am descoperit că era textul lui Julius, la sesizarea lui l-am dat jos instantaneu and that was the beginning of a beautiful friendship.

O singură dată am cerut cuiva să mă bage în blogroll, fără succes. Privind în urmă îmi dau seama că a fost în avantajul meu.

Am încercat tot timpul să păstrez o doză de bun simţ în postări. De multe ori mi-a ieşit.

Am încercat să nu judec oamenii. De multe ori nu mi-a ieşit.

Am încercat să îmi respect cititorii, şi observ cu plăcere că cei circa 2000 de oameni care intră zilnic aici stau chiar bine cu cei 7 ani de-acasă. Şi pe blogul ăsta nu se prea înjură, nu ca pe forumuri şi ziare online.

Am încercat să nu scriu de divorţurile lui Iri şi Pepe, de politică, de mondenităţi, maşini, gadgeturi, haine, ştirile ProTV, Paris Hilton, iPhone şi iPad, junk, mizerii, porcării, nesimţiri, guverne, modă, Narcisa sălbatică, google şi gmail sau Nistorescu, am încercat să nu atac pe nimeni direct decât dacă într-adevăr răcneau atomii în mine să iau atitudine, am încercat să promovez lucrurile care-mi plac, cum ar fi chefurile şi pescuitul şi sexul.

Am încercat să nu-mi dau cu părerea despre porcării şi trivialităţi cotidiene despre care nu ne vom mai aminti peste 5 luni. Am încercat să nu fac analiză şi să nu scriu eseuri argumentative (deşi acest lucru s-ar putea să se schimbe pe viitor): internetul este oricum plin de trepăduşi care-şi dădeau cu presupusul pentru că pot (şi de asta internetul este sublim), n-avea rost să mă apuc să despic şi eu firul în patru.

4 ani lungi am încercat să râd şi să vă fac şi pe voi să râdeţi cu mine. Deşi au fost patru ani nebuni în care nu o dată mi-a venit să pun mâna pe Kalashnikov şi să împart dreptatea. Îmi asum fără modestie meritul că aproape niciodată nu s-a văzut cât eram de prins în bătălia cu România şi cu mine însumi. Şi să nu vă gândiţi că viaţa de Gropar e numai lapte şi miere. Hell, no. Habar n-aveţi!

Am încercat să fiu sincer cu voi şi cu mine. Odată am băgat o greşeală de ortografie în titlul unei postări, şi am primit sesizare într-un comentariu. M-am pedepsit lăsând greşeala nemodificată, să-mi amintesc de propriile mele limitări.

Am citit fiecare comentariu la fiecare postare în parte. Răspund rar la comentarii, pentru că de multe ori mi se pare că rup vraja. Dar să nu credeţi că nu mă distrez cu ele şi nu le citesc, pe fiecare în parte.

În 4 ani am strâns 1.366 de postări şi 22.197 de comentarii. Bă, asta-i muncă!

Am încercat să nu mă vând oricui îmi flutură o sută de euro pe la nas. Dacă nu ar fi fost aşa, am fi avut prea multă publicitate şi prea puţină gropărie pe blog.

Am cunoscut o cârcă de oameni valoroşi, şi mulţi dintre ei şi-au făcut un loc în blogrollul meu.

Am încercat să nu dau limbi în cur nimănui: dacă aveam o apreciere sănătoasă pentru vreun om extraordinar, mi-am exprimat-o ca atare.

Am încercat să nu moderez comentariile decât în momentul în care s-a ajuns la limbaj şi atitudini de crâjmă cu manele. Am acumulat frustrări, căci e normal, am legat prietenii, am dezlegat relaţii, am avut parte de trădări, puţe în cur, cuţite în spate, am iubit, am urât, mi-am auzit vorbe – sau numai mi s-a părut, căci odată ce treci de un număr de unici pe zi devii uşor paranoic.

Am încercat să mă educ să nu mai cedez la primul impuls, ci să stau şi să analizez înainte de a scrie. Şi am încercat să nu scriu cu ură niciodată.

Am încercat să răspund tututor lepşelor, provocărilor, trackbacks-urilor, apelurilor etc. Nu am reuşit. Am promis de multe ori că voi răspunde, şi din nou nu am reuşit.

Am încercat să refuz politicos când mi s-a cerut să manipulez anumite situaţii, cauze sau concursuri în care nu credeam: nu pentru asta am pornit cu blogul la deal.

Trăgând linie, două lucruri mi s-au părut cel mai greu de făcut: 1. să încerc să nu mă umflu în pene şi să devin plin de mine şi arogant, ci să-mi păstrez o doză de modestie în vene; 2. să învăţ să primesc complimentele aşa cum se cuvine.

Ar mai fi multe de scris despre mine, care sunt şi subiectul meu preferat, dar pentru că astăzi e o zi cu nevoi speciale, astăzi am chef să vă citesc eu pe voi: există ceva, altceva, ce aţi dori să citiţi pe blogul ăsta?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 124 comments

  1. Delice Reply

    Stimate Gropare,

    Cu bucurie in suflet marturisesc cata bucurie in suflet imi aduceti. E unul din putinele bloguri din Ro pe care le mai citesc si e ca o raza de soare prin ceata asta londoneza.
    Multam, sa te tina Dumnazau in putere sa scrii ca mare bucurie le faci unora 😉
    Hai la multi ani!

    PS: nu beau o bere aici in cinstea ta ca e posirca ce au astia. Mi-i asa dor de-un Ursus rece de acasa……

  2. Necunoscutu Reply

    Frate esti tare! din greseala am nimerit aici dar sincer iti zic ca-mi dau palme ca nu te-am descoperit mai devreme…ai un umor rar intalnit sper ca o data sa-ti sperii pestii cu o bere dar pana atunci toate cele bune si vlaga in degete ca tare bine mai scrii!Bere sa fie ca restu vin ele :mrgreen: 😳

  3. poporul revolutionar Reply

    ma gropare io te citesc de vreo 4 ani si am inceput sa “comentez” numa’ cand am vazut ca situatia scapa de sub control 😀 Dar, daca dupa 4 ani tot te cetesc, inseamna ca inca-i bine, blogu’ merge inainte, nu da inapoi. Desi parca totusi cam primii 2 ani au fost, cum sa zic io, de exceptie bre 🙂

  4. matei sabaila Reply

    tot respectul..si toata…consideratiunea..esti deosebit..felicitariiiii si…inca multiii ani deacum incolo….multe multumirii de aici din timisoara…..stima noastra……goldner matei

  5. ion ion-romanul care nu face politica Reply

    Cu intarziere ardeleneasca LA MULTI ANI! La multi bani! La multe blogarisme!

  6. omu' muncii Reply

    satz traiasca in continuare toate tiglele (pe care nu le ai)de pe casa ca tare fain mai iesti.Alceva nu mai am ce spune pen ca am intrat tarziu si pen ca ceilalti cetitori au ecsprimat cu elocventa/elocinta tot ce trebe ecsprimat……..sa ne traiesti

  7. Ovidiu Reply

    La multi ani ! Nici eu nu comentez prea des , dar ma amuzi de fiecare data cand te citesc ! Numai bine !

  8. idiceanca Reply

    no, bine, la multi ani, dară.
    Greuceanu şi furia vişinie – nu mai shtiu nimic de ea, poate mi-o fi scapat vreo postare… Greuceanu, pare intra-devar personaj din poveste si din moment ce te-ai facut neam cu el, trebe că ai destule poveşti, fie şi din copilaria lui, scăpate la vro gura de jinars.
    Sou, Gropare, felicitarile de rigoare si sa stii ca eu nu citesc bloguri, numa pe tine 😉

  9. Laura Reply

    La multi ani!!!! Sa-ti pastrezi mereu stilul spumos si inconfundabil orcie ai scrie!

  10. CJ-07-CFR Reply

    Ma intreb cat de greu ti-e sa-i faci pe altii sa rada cand tie-ti plange sufletul. Or fi rare zilele alea de suflet plans, dar, totusi, cum faci sa te aduni si sa dai poporului showmustgoon-ul?
    Nu te citesc de 4 ani, dar nu din vina ta. Doar ca n-aveam eu treaba cu blogurile pana acum vreo 6 luni. Pentru ca am pierdut cea mai mare parte a perlelor tale (pe astea le urmaresc in postarile tale, alaturi de comicul de limbaj), mi-ar place daca ti-ai gasi timp sa faci un Top 10 al propriilor postari. Cred ca ar fi o ocazie foarte buna sa-ti scoti preferatele din arhiva si sa le mai scuturi de praf in public. Ce zici?
    In rest, multa groapa!

  11. Ramona Reply

    Multumesc pentru ca existi! La multi multi ani de blogging!!!!!!!

  12. Groparu Reply

    @ CJ-07-CFR: …cred ca la pensie voi avea timp…! Sau numai daca devin scriitor sarac lipit, cu timp berechet, uitat de posterioritate si de toti. Nu ca amu as fi tinut minte, de altfel!

  13. Marius B. Reply

    Cu scuzele de rigoare LMA pentru data de 14.03.2010.
    Peste 2 ani, prin mai am sa-ti zic LMA si pentru 2011.

    Sânii traiesti Gropari. Sâ-l faşi pi Groparelu mari. Sâ aiva cin’ ni scrii-n continuari.

  14. Ionut Reply

    esti bun, poate cel mai bun, dar sigur cel mai citit de mine cand sunt la munca.

    la mai mare!

  15. edy Reply

    Gropare,dupa parerea mea,esti unic…Nu iti schimba stilul,ramai asa cum esti acum,cam asta e tot ce pot sa-ti zic…Hai noroc si la mai mare!!!

Leave a Reply to Rares Cojocaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *