Venind de la Sibiu la Cluj,

am luat o amendă de viteză. Le arătasem Gropăroilor mica noastră maşină de râgâit şi pârţâit, şi veneam satisfăcut că i-am pus să mi-l schimbe de kk. La amendă nu am comentat, nu ştiam că se schimbase viteza de rulare în Sălişte pe drumul european de la 70 la 50 km/h de un an de zile, şi m-or prins cu 71. No, nu e bai, luna viitoare cumpărăm cu 134 lei mai puţini pempărşi. Bugetul de bere a rămas, în continuare, neatins.

Venind înapoi spre Cluj, Gropărelul dormea în maşină, cuminte. Îl ameninţasem că dacă nu doarme îi rup gâtul păpuşilor cu care se va juca când îl vom îmbrăca în fustiţe: aşa e cu copiii, nu e bine să-i baţi ca să-i educi – bine-nţeles, exceptînd cazurile de legitimă apărare.

Şi, venind pe drum, ne izbeşte în nas o miasmă de mlaştină, dintr-o dată! Dacă Hercule s-ar fi duelat cu asemenea miros, Elada nu ar mai fi scăpat nici până-n ziua de azi de Hidra din Lerna.

– Tu muiere! zic în gura mare. Ai gaze?
– Exact asta vroiam să te întreb pe tine! se uită ea la mine, necruţătoare. Că ştii că io nu fac din astea!!!
– No, amu! zic.

Ne uităm unu’ la alta.

– Mamă soacră! zic. Vrei să ne asfixiezi pruncul? zic.
– Ha? zice soacra. Ce tăt vorbiţi acolo?
– Păi de mine nu-mi pasă, zic io. Da’ dacă mor sufocat… rămâne pruncu nostru cu datoriile mele… şi nu ar fi bine să păşească cu stângu’ în viaţă!
– Doaaaamne fereşte, zice soacră-mea! Io!!! Io de când mă ştiu… începe.
– Mamă soacră, zic, dacă vrei, ne oprim să îţi cureţi maţele! o-ntrerup eu. Ţi-or fi căzut greu sarmalele de la cuscră-ta, mai zic.
– Deci io-n viaţa mea… continuă ea. Cum Dumnezău poţi să te gândeşti la aşa ceva?!? zbiară ea.
– No, intervine nevastă-mea, miroase urât de-afară, mă! Or fi dat ăştia cu bălegar pe câmp şi amu intră în maşină mirosul, că îs 12 grade afară şi o fermentat.
– No… păi dacă voi ziceţi că nu aţi făcut nimic, io nu mai zic nimic, zic.

Soacră-mea nu se lasă, că o pusesem pe jar. Îl adulmecă p-ăsta micu la pempărşi:

– Fiu-tău e de vină! O făcut pe el! îmi zice ea mie, de parcă io-i dau lu’ fiu-meu lapte ca să aibe ce scoate pe fundulică.
– No, zic, foarte bine că îi mere colonu’! Da’ oare aşa rău să miroasă de la un pic de prunc?
– Păi tu iubitule, zice muierea. Deja e băiat mare, mă, are înspre 9 kile, amu începe kk să poarte miros…
– No! zic. E bine, creşte mare! Las’ să ne asfixieze, batâr ştim ce miroase în maşină.

Trece o vreme.

– Tu muiere… zic. Cam de pe la ce vârstă încep copiii să vorbească?
– Păi… de pe la 2-3 ani încolo, zice ea.

Tac din gură. “Deci mai am vreo 2-3 ani până începe Gropărelu’ să vorbească şi o să poată să se disculpe”, îmi zic. “Nu e rău. Nu e rău deloc!”. Mai stau un pic şi mă gândesc. “În doi doi-trei ani de zile o să mă gândesc eu la alt ţap ispăşitor… faină treabă! Faină ghe tăt…!”

28 lovituri, dă-i și tu!