Unele pisici sunt ca unii oameni

La cooperativa la care lucrez există o curte mică în care ieșim să ne mai aerisim creierii încinși – cei care mai au încă așa ceva (ceilalți, firește, au bloguri).

Prin curtea asta trec un stol de mâțe psihedelice, care sunt orice – mai puțin prietenoase, tăcute și deparazitate. Prietenoase nu, că rar se lasă prinse; tăcute nu, că miaună ca niște bebeluși răzgâiați când sunt în călduri (mai ales când se caftesc pentru pussy, sunt delicioase); iar de deparazitat nici nu mai zic. Trec pe la geam, în sensul că pe acolo e drumul care leagă birtul motanilor de bordel, că toată ziua se preumblă mâțele pe sub geamuri, se mai opresc, se uită la noi cum ne zgâim în monitoare ca ele-n calendar, își fac cruce și pleacă mai departe la traiul lor nișat pe trăit din ce-ți oferă orașul moca; plus mângâieri gratis de la clujeni, pentru că ooo, ce pisicuță frumoasăăăăă! Pspspspspspsssssss!

După o vreme, mâțele s-au mai învățat cu inginerii și chiar cu mine, care nici măcar inginer nu-s; și unele chiar mă lăsau să le iau în brațe, să facem schimb de purici (confesiune: nici eu nu sunt deparazitat) și să ne pozăm împreună pentru Facebook-ul lor.

Groparu si pisica
Omul ăsta e pe interes, te mângîie și nu-ți dă nimic de mâncare

Asta până când, într-o noapte, pesemne, un mâț parfumat și inebriat de atâta trai bun ne-a lăsat o căcuță mică, de mâță, chiar pe pervaz. Suvenir. Chiar la geam. Chiar acolo. Doar nu era să facă în drum, în poteca lor, pe unde umblă ei!

De la birt la bordel.

8 lovituri, dă-i și tu!