Trăim într-o ţară mătreaţă!

La Ciainiz. Beijing fastfood, Mihai Viteazu.

– Bună ziua, o supă ciorbă chinezească sau japoneză sau de care aveţi, şi un pui Shanghai cu orez cu legume.

Îmi toarnă în bol un polonic cu zeamă aia chinezească din burete de spălat vasele cu ciorapi de armată NATO.

– Ioi… la pachet…! Nu se poate la pachet? Că am uitat să vă spun!
– Nu se poare ra baket, zice chinezu’.
– De ce…?
– Pus sup în bor deja… nu putem schimba!

Toată lumea ştie că ciorbele nu îşi pot schimba garsoniera, că se supără spiritele.

– Na, binie,… daţi-mi aşa, dar puiul Shanghai puneţi-mi-l  în caserolă, îl iau la pachet.
– Bine. 15 lei, zice.
– 15 lei? Dar meniul e 10 lei!
– Cin şu pe lee daca ia meniu. Pui Shanghai nu ia meniu!
– De ce nu scrie nicăieri?
– Nu scree!

Na! Ninja de restaurant chinezesc, cu ochii mijiţi.

– Bine, na 15 lei. Mersi.
– …
– Bon de casă? Nu…?
– Majina stlicat!

Chinezul acesta, doamnelor şi domnişoarelor (dacă mă citesc şi masculi, îi rog frumos să se înlocuiască cu domnişoare şi doamne, că alfel rămân fără inspiraţie), a venit din China aia a lui, dintr-o ţară în care se face totul pentru client, în care consumatorul care îţi trece pragul este respectat, iubit, adulat, venerat. În care, dacă eşti acuzat de corupţie (nu ştiu dacă măgăria asta cu evaziune fiscală că nu treci în casă consumaţiile reprezintă corupţie) eşti pedepsit cu moartea. În care încerci să îl faci pe client să revină. În care orice îţi cere clientul trebuie să se poată realiza! Şi după un an sau doi petrecuţi în patria noastră, a devenit mai aprig şi mai aspru decât cel mai chioşcar de autogară din coteţ de tablă care vinde hotdogi la precupeţe care vin şi ele la oraş.

Suntem, fără nici o îndoială, o patrie măreaţă, din moment ce valorile ei prevalează în faţa valorilor, fără îndoială inferioare, ale altor naţii.

29 lovituri, dă-i și tu!