Trăiască în veci prietenia româno-sârbească!

Eram în Grecia, anul trecut, prin Creta. Tocmai văzusem un Jeep de armată american parcat în fața unei spelunci, și ne era cam fomică!
Jeep american de armata
Vai, curăța-i-aș jiglerul!

– Hai să mâncăm aici, șoptesc, fermecat (mereu mi-au plăcut chestiile de armată).
– Nu prea-mi place! zice nievasta.
– Ba da! Îți place! Ne e prea foame, zic.

Intrăm, salutăm, ne punem la masă. Ne uităm pe meniuri:
– E cel mai scump loc de pe toată insula! zice nievasta.
– Nu contează, au Jeep american de armată parcat în față, asta face toți banii.

Vine un nene înzestrat cu o privire de zici că era doberman care se uită prin gard la copiii care-l zgândăre cu o joardă:
Where you from? zice el, abrupt.
– Romania, zic; apoi încerc o glumă: you?
– Serbia.
– Hahahaaa! Ka ko si, brate, dobar dan! Ja volim te! Obicina voda, molim te! I love Serbia!!!!

Sârbul își schimbă privirea, în care dintr-o dată se oglindea toată Mediterana de câtă iubire sinceră simțea:
This is my place. Today I cook for you!
– Vezi, muiere? Asta-nseamnă să știi unde să mergi! Deja e gata, suntem prieteni și frați cu sârbul, ăsta e-n stare să moară pentru mine oricând.

Comandăm niște paste cu creveți, o musaca… nu mare lucru. Sârbul dispare și aud de la bucătărie cum sfârâie tigaia.
– Să vezi tu numa’ ce mâncare bună ne va face! zic.
– Du-te, mă, sârbii se pricep la gătit numai cărnăraie de porc, nu chestii italienești!
– Las’ că vezi tu! zic.

Apoi sârbul iese din bucătărie și pleacă în grabă cu mașina fără să zică nimic, n-am aflat unde nici până-n ziua de azi.
– Mno, unde pleacă prietenul tău?
– Probabil primește ceva transport de la ceva traficant de arme, că așa-s sârbii, nebuni și înarmați!
– Păi și mâncarea noastră?
– Se face, ai răbdare!

Și vine papa. Arăta bestial.

mancare de la sarb
Nu, nu am mâncat pâine cu spaghetti, ne liniștim, da?

La gust, însă… creveții – hmmm, să zicem că nu au fost cei mai reușiți. Pastele – normal, prea fierte. Numai italienii știu cum să le fiarbă cumsecade. Sosul – modest.
– Cum e mâncarea? zice nievasta.
– Delicioasă! zic.
– Îmi dai și mie să gust?
– NU!!!!!! ASTA E GĂTITĂ DE PRIETENUL MEU SÂRB, TRAFICANTUL DE ARME, BUCĂTARUL DE CREVEȚI!
– Mâncarea mea nu mă dă pe spate, zice ea.
– Muiere, tre’ să sărbătorim prietenia dintre cele două popoare surori! zic. Papă tot, că așa-i frumos!

Terminăm, vine nota… cu vreo 20% mai scumpă decât orice plătisem până atunci.
– Cât ciubuc lași? zice nievasta.
– 10 euro!
– Nu e prea mult?
– NIMIC NU E PREA MULT PENTRU A CIMENTA PRIETENIA DINTRE CELE DOUĂ POPOARE SURORI! zic.

Și plecăm.

Și mai trec câteva zile… zice nievasta:
– Mno, vrei să merem și azi să mâncăm la prietenul tău sârb?

Mă uit în portofel:
– Apăi, muiere… nu cred că-mi permite PIB-ul să mai sprijin prietenia dintre cele două popoare surori.

Mile, ‘tu-ți ceapa ta… azi e ziua ta, La Mulți Ani, să trăiești, mi-ești dator cu masa aia la care singurul fel bun de mâncare a fost berea! Vezi că țin socoteala!!!