Televizorul poate fi şi bun pentru viaţa ta

Nu cred că există român care să se declare mulţumit de ce vede la televizor.

Mondenităţi. Emisiuni biasate. Cenzură. Minciuni. Scandal. Exagerări. Incultură. Dacă se schimbă puterea, se schimbă şi echipa de conducere şi odată cu ea punctul de vedere şi unghiul abordării. Titluri alarmiste inutil, care încep cu “în România, nici măcar nu se mai…”. Cazuri izolate de malpraxis care, odată malaxate de media, ţi se prezintă ca fiind cutume ale spitalelor. Ni se aduc pe sticlă, obsesiv, personaje care nu au absolut nimic de comunicat: dacă e grotesc, atunci e în prime time. Asta în vreme ce aceia pe care îi recomandă experienţa sau intelectul rămân undeva în fundal, programaţi la ore imposibile sau pur şi simplu uitaţi. Filme proaste. Filme vechi şi mai bunicele, dar pe repeat.

Dai pe alte canale care îţi sunt livrate în pachete premium de abonament: aceleaşi documentare obosite, cumpărate cu 99 de dolari de la BBC. Spitalul veterinar pentru pisici din Chichestershire, crima odioasă din oraşul australian Porongurup, emisiune concurs despre cum 5 oameni construiesc o catapultă într-o curte plină de fier vechi. Pentru că dau documentare ieftine, audienţele sunt mici, aşa că nici advertiserii nu se înghesuie să-şi cheltuie banii. Rezultă că, la un documentar de 45 de minute (durata standard), rămâi cu un sfert de oră pe care nu ai cum să-l umpli, şi atunci se difuzează aceleaşi două reclame şi aceleaşi patru promo-uri de 3 ori la fiecare 60 de minute. Întreaga zi.

Per total, nimic după care să rămâi cu ceva. Iau în unele seri telecomanda şi zapez la nesfârşit. Din cele vreo 200 de canale, dacă reuşesc să prind unul care să mă ţină lipit de sticlă fără să verific Facebook-ul de pe telefon la fiecare 5 minute atunci e mare lucru.

Şi parcă nu era aşa. Parcă mai vedeam emisiuni echidistante. Parcă invitaţii aveau mai mult aplomb, mai multă clasă. Parcă rămâneai cu ceva la final de emisiune. Mai vedeai un documentar bun. Parcă nu erau atâtea telenovele sudamericane, indiene sau turceşti.

Plus că… generaţia mea a învăţat limbi străine de la televizor. Ne uitam ca apucaţii la desene, la documentare cu animale, la filme. La Rambo cum vorbeşte în italiană, la Terminator cum anunţa grav, în germană, “Ich komme wieder!”,

la Ţestoasele Ninja în engleză. Nu am cum să mor de foame aproape oriunde în Europa.

Şi parcă nu trebuie să rămână aşa. Parcă ar trebui să ai mai multă libertate în a alege la ce să te uiţi. Ce canale să ai în grilă. Poate mergi în concediu în Turcia şi doreşti să te familiarizezi cu limba. Poate vrei să-ţi pui la punct engleza, şi cauţi un canal de filme fără subtitrare. Poate vrei să vezi dacă înţelegi un jurnal de ştiri în italiană sau spaniolă. Pe mai multe posturi, să ai de unde alege.

Poate n-ar strica să vezi şi alte oferte de pachete de televiziune. De mai mult de 25 de ani, Astra livrează canale TV, staţii radio, internet şi servicii multimedia în întreaga Europă prin satelit în peste 143 de milioane de gospodării. La nivel de planetă, SES, compania care operează flota de sateliți ASTRA, transmite peste 6.200 de canale TV, iar 1.800 din ele sunt în format HD, în peste 291 milioane de gospodării. Deci ai de unde alege, iar Orange TV aduce, prin satelitii Astra, cea mai mare ofertă de canale HD din România.

 

13 lovituri, dă-i și tu!