comunism

Ce se bea în comunism

Am dat peste clipul ăsta și am zis că e păcat să nu dau mai departe, mai ales că urlă internetul despre cât de patriot era Ceaușescu, că a plătit datoriile țării, și despre câtă calitate aveau produsele de pe vremea aia…! (oftat).

Așadar: vinurile erau ”de masă”, în sticle dodoloațe de care se lipise o etichetă care părea găsită pe un trotuar într-o zi ploioasă. Calitatea licorii? Hai să n-o dăm în hipstereală, suntem un popor care preferă oricând vinul de buturugă făcut de bunicul tataia din struguri izabelă de-a valma aproape oricărei fițe de podgorie sorbită din pahare din cristal de Mediaș; și de păcatul ăsta recunosc că și eu sunt vinovat. Dar, istoric vorbind, la 2000 de ani după ce l-am omorât pe Burebista pentru că a-ncercat să-i taie uncheșului Gebeleizis vița de vie, e trist că în perioada comunistă singura evoluție era reprezentată de o zeamă incertă bună numai la mahmureală; căci de plutit suav deasupra sălii de petreceri după două pahare nici nu putea fi vorba.

(între noi fie vorba, apogeul, din punctul meu de vedere, era vinul Schwarze Mädchentraube – fetească neagră de export, frate! ”vin de fetițe negre”, hehehe)

Spirtoasele erau fix așa cum le sună numele: pentru drojdieri adevărați. Rachiu alb din cereale, secărică, băutură spirtoasă, coniac – variațiuni pe aceeași temă. Veteranii din bloc aduceau acasă rachiuri de doi lei în sticle de jumate ”fără gât”, și rareori se abțineau să nu deguste pe drum, că de multe ori îi driblam când ne jucam cu mingea, că ei nu mai știau pe ce planetă se aflau și încercau să descuie poarta de fotbal. Zic asta pentru că am avut vecini care lucrau la Vin-Alcool, și parcă pe sprânceană erau aleși! Unul chiar a dormit la noi pe balcon într-o vară, că se prăbușise pe scări de atâta fericire și alor mei le-a fost jenă să-l lase acolo să zacă; dar nici în pat nu-l puteai pune, că era riscant din motive pe care le știți toți cei care ați avut de-a face cu cetățeni turmentați (Caragiale, la tine mă uit, jos labele de pe Veronica Micle!).

Berea a prins momentele ei de glorie, și era un deliciu dacă o prindeai proaspătă. Hint: nu prea o prindeai. La Sibiu era o fabrică de bere (Trei Stejari) care era anume făcută să fermenteze încetuc beutura egipteană preț de vreo 70 de zile, ceea ce rezulta în mahmureli mai blânde – nu ca azi, când berea se face în două ore dacă pui prafurile potrivite, iar pântecăraia după a treia sticlă te ține toată săptămâna. Chiar, știți vreo marcă de bere românească neartizanală decentă?

Nu mai zic de beuturile răcoritoare – prin ’88 am mers la mare și am băut primul meu Pepsi de care-mi amintesc (povestea – aici). Tot la Sibiu mai aveam Sicola (normal, Sibiu-Cola!) și cred că numai doamna-grasă-de-la-ghișeu e mai amară decât ea; restul, beuturi cu arome de portocale, mai bine nu – singura excepție era Brifcor-ul, dar o singură dată am prins, că era făcută-n Brașov, și sibienii cu brașovenii n-au fost cei mai buni prieteni, că Brașovenii aveau Regionala CFR, iar sibienii aveau numai o gară, și asta-i făcea să turbeze.

Mai multe, în reportajul de mai jos. Nostalgici din toate țările, uniți-vă

PS: Consumul excesiv de alcool dăunează grav realității.

20 lovituri, dă-i și tu!

O poveste comunistă din Cuba cu fosta Germanie Democrată

Amu, că o dat colțu’ și InFidel, mi-am amintit de o poveste mai veche.

Pe la sfârșitul anilor ’80, o dat Sfântul Che Guevara să se facă o supraproducție de trestie de zahăr în Cuba.

Între noi fie vorba, în fiecare an în care se întâmpla asta, SUA inundau piața cu rezerva lor strategică de zahăr, iar prețul internațional pățea ce-o pățit și Zidul Berlinului în ’89.

Dar, tot ca-n fiecare an, Fidel cerea ajutorul țărilor socialiste surori, să facă bine să trimeată forță de muncă, că altfel rămâne recolta în câmp și o bate zăpada.


Altfel i-o trăjnit Rosalita! (sursa: Alina Răzvan Dragoș TvDeCe fotography) (more…)

19 lovituri, dă-i și tu!