Roma – prima zi

Era o seară liniştită în capitala Italiei, iar Bruno, în camera sa de hotel, se pregătea pentru a doua zi, una deosebit de importantă pentru el. Îşi puse costumul la tratament cu aburi în baia cu duşul fierbinte pornit, pentru că se cam mototolise de la drum; îşi verifică nodul la cravată, îşi scuipă pantofii şi îi şterse atent cu draperia, şi îşi pregăti ustensilele de bărbierit pentru dimineaţă. Era în delegaţie, iar a doua zi urma să se întâlnească cu preşedintele unei importante companii italiene din domeniul ambalajelor de gnocchi, cu care spera să încheie un contract de exclusivitate pentru serviciile de transport oferite de compania la care lucra Bruno. Bonusul trimestrial al lui Bruno depindea de succesul întâlnirii de a doua zi.

Şi, pe când îşi pensa urechile, Bruno auzi un mini-geamăt din camera de vis-a-vis. Se opri o clipă, şi când geamătul deveni puternic, baritonal, masculin, Bruno zise:

– Se fut. Se fut, îşi zise Bruno, mustăcind un zâmbet complice. Vecinii mei, gli Romeni. Se fut ca iepurii.

Geamătul se auzi din nou, mai puternic ca prima dată, mai prelung şi mai vibrant.

– Aşa! Dă-i!, Madonna, haha, deşi sunteţi Romeni, mă bucur pentru voi, amore massimo, é.

Geamătul se repetă, încă şi mai baritonal. Bruno dădu TV-ul pe o emisiune de seară cu italience cu ţâţe mari de pe ReteQuattro, şi dădu sonorul la maxim, să acopere.

– Câtă virilitá, Domini, câtă tinereţă! Of, passione, ragazze, Perroni, Italy… oftă Bruno, şi îşi aminti o secundă de ce făcea el cu ragazzele acum 6 ani, când nu era căsătorit şi nu îi avea pe cei cinci bambini ai săi. Acum – îşi vânduse Alfa Romeo, avea un Fiat Idea luat în rate, cel mai mare mai avea puţin şi mergea la şcoală… se schimbă vremurile!

Gemetele nu conteneau, deveniră o litanie sacadată, apoi urcară o gamă până începură să evoce o furie animalică, o tensiune zăgăzuită pe cale să se reverse ca un puhoi primăvăratic, un vulcan titanic de pasiune fierbinte cât Soarele, o avalanşă de simţiri care trădau un iraţional pur şi de nestăvilit, un vuiet ca de Mare Tireniană…

…după o oră de gemete, Bruno începu să se gândească cu cine şi la ce vârstă mai avusese el asemenea performanţe – fără stimulente. Hmm… avusese, fără doar şi poate! Dar amu avea un lapsus şi nu-şi amintea prea bine.

…după 3 ore, Bruno se gândi să sune la recepţie.

…după patru ore şi jumătate, în miez de noapte, Bruno, care se lupta cu somnul, cu gemetele masculine din camera alăturată şi cu bătăile ritmice şi sacadate în saltea, începu să le bată în perete. Basta, mascalzone, vai via! şi mai zise câteva cuvinte italieneşti care nu se spun decât între benzi rivale de sicilieni şi coze nostre.

…după 6 ore aţipi, iepureşte, cu patru perne peste cap şi sonorul la maxim, într-un concert de vaiere şi scâncete în cele mai ciudate tonalităţi.

…dupa 8 ore, Groparu reuşi şi el să adoarmă şi să nu mai geamă ca prostu de durere de măsea de minte, futu-ţi gura mătii de durere de măsea care nici cu trei Ketonale nu trece!

25 lovituri, dă-i și tu!