Relatia cu nevasta

Ajung  seară acasă, sui scările, mă opresc în faţa uşii de la intrare: oftez, scot cheile, le bag în uşă, răsucesc. Servus, draga mea, muah (mozolul de venit de la serviciu).

Mă spăl pe mâini, că numa’ aşa am voie să-mi pup moştenitorul. Îl pişc de pempărs, îi administrez şi lui un mozol bălos pe obraji, îl adulmec, mă fac că-i muşc mâna sau că-i trag o limbă în ureche, el mi se pârţâie – no, chestii gropăreşti.

Mă uit în jur. Îmi dreg vocea şi zic:

– Tu muiere… s-o întâmplat ceva?
– Ăăă… nu! Ce să se întâmple? zâmbeşte ea.
– Te simţi bine? Nu te doare nimic?
– Nu, Doamne feri!
– Tu femeie… sigur?
– Sigur! Da’ de ce-ntrebi?

Arunc o privire în bucătărie – papa aburindă, oala tocmaia acoperită. Ea – zâmbitoare.

– Tu muiere! tun io. Păi ce dracu’ se întâmplă cu tine!
– Ce să se întâmple! zice ea, da’ blând.
– Păi cum ce să se întâmple! Uită-te şi tu în jur!
– Ce-i?
– Ce-i? Ce-i? Îţi zic io ce-i!!!!

Deja eram de-a dreptul înfuriat.

– Păi tu… ce drac de cuplu suntem noi?
– Ha? zice ea.
– Păi vin acasă! Da? Obosit de la muncă! Da? Păi şi tu-mi zâmbeşti? Şi eşti relaxată? Păi ce ne facem! Unde sunt vremurile când nu făceam nimica bine? Când îţi plângeai soarta, că cine te-o pus să te măriţi cu mine? Că de ce mi-am lăsat chiloţii în sufragerie! Şi ciorapii pe pernă! Şi că de fiecare dată când gătesc las ca la porci în bucătărie! Că să nu mă mai auzi că scâncesc că vreau la bere! Păi ce, mă primeşti cu mâncarea făcută, şi toată zâmbitoare? Da’ unde te crezi, în prima zi?
– ???
– Nu-nţelegi, femeie? ÎN RITMUL ĂSTA, CE DRACU’ MAI SCRIU PE BLOG????

26 lovituri, dă-i și tu!