Prima delegaţie cu Jens – partea una

Eram pentru prima dată singurel la training, la clienţi de-ăştia şmecheri.

Urc io în avion, Olympic Air (fusese după olimpiada de la Atena, încă mai aveau cozile vopsite pe tema aia la avioane) şi mă tot uit că nu ştiam modelul ăla de avion. Mi se părea cam vechiuţ, cumva, da’ no, poate era numa’ ponosit. Şi mai mult ca sigur că minunea aia de scotch (duct tape) care atârna la compartimentul de bagaje l-o pus careva în bătaie de joc.

Mă uit la hârtiile alea de le pun ăştia în spătarele scaunelor, să pic jos, nu alta: Boeing 717. Nici nu ştiam că există modelul ăla! Acuma e drept că nu e foarte vechi modelul, da’ după ce ştii că este 777, parcă nu îţi cade bine să stai în 717 – mai ales când eşti ferm convins că îs în ordine cronologică.

Am aterizat cu bine cu „vechitura”, da’ am ținut io neapărat să trag de scotch-ul ăla, să văd de ce e el lipit – o venit un compartiment de bagaje jos, deci nu îl pusese nime’ în bătaie de joc.

M-am dus io fain frumos iară la Vodafone la training (au ăştia în Grecia ceva taur colorat cu roşu in faţa fermei, foaaarte taaaare, ce să zic), unde am şi dat de altfel pentru prima dată de aparate de-alea cu raze X, de văd prin bagaje. Io credeam că îs doar la aeroporturi, bag samă că mai aveau pe stoc, sărăcia ştie. Între timp m-am obișnuit cu ele, se pare că e la modă în toată lumea să îți scaneze bagajul la intrarea în instituții…

La training o fost destul de nașpa cum ar veni, aveau oamenii probleme mari cu infrastructura lor, trimitea toată lumea SMS-uri gratis, și încerca poporu’ (fix oamenii mei de la training trebuiau să se ocupe) să fixeze problema cât mai curând. Vă dați seama cât chef de training aveau, când ei trebuiau să fie atât atenți la mine, cât și să rezolve problemele. Dar per ansamblu n-o fost chiar rău, job well done cum ar veni.

Dar să ne întoarcem la povestea noastră, care este cu și despre Jens. (nota Groparelui: Jens este fostul nostru şăf mare; ăla mare-mare!)

Şi vine Jens. Şi ăsta se certase cu ăia de la Vodafone, că vreţi training da’ vă bateţi joc de trainer, îi puneţi numa’ beţe în roate, etc. Dimineaţa să dau de el, îl sun în camera lui (venise pe la 12 jumate noaptea), coboară, era prăzuliu de nervi. Ce draci ai mă, îl întreb. Că idioţii şi cretinii de la banca mea din Anglia. Io: ? El: mi-or blocat cardul! No, dă-l în mă-sa de card, io îl am ăla de la firmă, te rezolv. La care ăsta – nu, nu înţelegi. Or blocat cardul care trebuia schimbat şi nu l-or schimbat. Io: ??? El: păi mi-o expirat cardul. Aşa, şi… Păi or emis altul, da’ nu l-or trimis în România, şi i-am sunat şi or zis că pot să-l folosesc pe ăla vechi până intru în posesia lu’ ăla nou. Şi i-am întrebat da’ cum fac plăţi pe net, că nu mă lasă să pun data expirării în spate? La care ei or zis mulţumim pentru înţelegere. Şi uite, acuma or blocat şi  cardul expirat. No, io râd ca un măgar (ceea ce fac de obicei) şi îi zic la ăsta lasă bă, sunăm după 12 (ora Greciei, ora 10 în UK) în Anglia si te rezolvăm, nu stăm noi dintr-un card.

No, am sunat, la care ăia de la bancă (ştiu că e procedura standard, da’ mie mi se pare că merem prea departe cu paranoia şi cu ura în lumea asta) îl întreabă pe Jens: am constatat o activitate suspectă cu cardul dumneavoastră, puteţi să-mi confirmaţi că aţi efectuat o operaţiune în jurul orei 11 seara în Atena (11 seara ora UK-ului, în Atena era cam pe la 1 noaptea)? Pentru cei ce nu ştiu, când îţi verifică minunea de card la hotel îţi ia o sumă mică de pe el, să vadă că merge. Suma în cauză era ceva de genul 5-6 euro. Jens n-o mai rezistat şi s-o apucat de zbierat la ăştia bă voi sunteţi cu vaca? Cine să-mi fure cardul şi să fure 5 euro de pe el? În Atena? La 1 noaptea? Răspunsul clasic, ca de obicei, vă mulţumim pentru înţelegere. I-or deblocat cardul, până la urmă, dar o mâncat 2 zile pe banii mei și ai lui Lenți, ca să zic așa.

Lenţi, ajunsese şi ăsta (cred că e unul din cei mai geniali oameni pe care îi ştiu, despre asta mai târziu), hai în Placa (da, Plaka, ştiu) vieţii să mâncăm. Îl întreb pe Lenţi tu unde stai măh? La care ne arată ăsta o vilă splendidă în piaţă, cu terasă, chiar la poalele lu’ Acropole ăla. Şi io, şi Jens, am înlemnit – te miri cât dracu plăteşte ăsta pe cameră. No ia ghiciţi, era mult mai jos decât plăteam noi la hotelu’ ăla de carton (pereţii erau din ceva rigips, i-am auzit pe doi cum se certau şi băteau, apoi sexul de împăcare – îs convins că nu aveam pereţi comuni la camere). Şi cum ai dat de vila asta? Ăsta, senin, păi m-am plimbat pe aici data trecută şi am zis să întreb. Şi s-o făcut de cameră cu terasă, îşi bea ăsta sucul de portocale pe terasă dimineaţa, uitându-se spre Acropole. Tot de la el am aflat că este Carrefour la noi la hotel (era fix în dreapta, cum ieşeai, am trecut pe lângă el de 10 ori şi nu l-am văzut), loc unde am şi dispărut a doua zi să fac provizii de papa – a propos, laptele ecologic LaDorna, în Atena, costă sub un euro. Ăla ecologic, da? La noi e cam 7 lei. Tot de la el am aflat că nu tre’ să merem la Vodafone cu taxi, este metrou, opreşte fix peste drum de fermă. Tren? Aaaa, păi mere şi la aeroport. Încă mai cred că Lenţi ăsta e un fel de variantă timpurie a lui Google Maps, da’ încă n-or ajuns ăia de la Google să aibă chiar toate facilităţile lui Lenţi.

(Guest post de la Nârţoagă zis Pârţoagă – care a scris şi la Lumea Mare înainte să gropărească, cu graţie, şi aici)

9 lovituri, dă-i și tu!