Dacă sunteţi posesori de creieri funcţionali, aţi aflat deja că civilizaţia umană a început în România, mai exact în Transilvania; iar dacă nu erau românii, mai exact ardelenii, lumea ar fi fost doar în secolul XIX, XVIII sau chiar XXV. Asta o ştiţi deja – altfel nu aţi citi aceste cuneiforme digitale, voi, urmaşi ai marelui Zamolxe/Zalmoxis/Zalmoxe/Zamolxis!

Nu numai atât; dar noi, românii ardeleni transilvanizaţi, suntem aproape precişi că suntem cele mai vechi forme de viaţă semi-inteligentă de pe planetă, alături de rechini, crocodili şi Ion Iliescu; şi avem şi cele mai bătrâne picturi rupestre pe lavabilele din peşteri, aşa, ca să muară dujmanii de ce termopane cu vitralii ne-am tras. Şi pentru că în peştera Coliboaia s-au descoperit aproape cele mai bătrâne desene rupestre de pe planetă, oamenii de ştiinţă au reuşit, în premieră, să descifreze ce preocupa creierul bărbatului preistoric. Occupy brain, cum s-ar zice. Click pe tablou ca să vedeţi ditamai splendoarea!

Mulţumesc, Dorescu Panait, pentru că egzişti.

PS: Am stat o oră jumate bibilind la poza asta grotescă în Paint, deci se poate puţin respect pentru munca artistului digital naiv?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 29 comments

  1. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    Am intrat in pestera-linxyta…m-a cam mirat in text sa dau de rinocer..si printre pozele generale cum arata o pestera mai pestera decat alta pestera…deci Colibosita…am dat de poza rinocerului…ori eu is chior, ori domnii esperti din Frância..
    .pana si Dürer care n-a vazut Rhinoceros in viata lui, l-a redat destul de realist si a pus ca Dumnezeu in nu stiu a cata zi din GENESIS numele OBEKTULUI la OBEKT..Rhinoceros.
    Dar frâncii nu s-o fi gandit de loc si timp ca s-ar putea sa fie altceva..oarece l’Oliphant de Roland?
    DACA este toata chestia autentica..pentru ca mi se pare DUBIOS sa-mi arate mai multe poze cum arata o PESTERA IN GENERE ca PEISAJ si UNA singura cu un desen din tematica de senzatie tare..si cu experti chemati asa pe-o zi si-o bere..
    .Mai sa fie…Rhinoceros..pai Dürer/Ajtai chiar de pe acilea dupa colt se trage..ca toate de la Râm cura..
    Si daca Dürer o facut aici in ciuda un Oliphant? Monograma AD pe undeva?

    Incerc sa dau pozna cu animalul aici:

    http://www.speotimis.ro/stiri-speologie/Picturi-rupestre-descoperite-in-Pestera-Coliboaia.html

  2. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    Am mai citit..s-a facut expertiza cu carbon..dar mult mai tarziu..peste un an..sunt acolo si oarece ursi si alte oarece Arca lui Noe. se pare ca intr-adevar si rinoceri..dar altii..pe alt poze..insa acesta cu doua colturi mai scurte evidente si o prelungire care NU poate fi al treilea colt lung de tot…fie si numai pentru ca rinocerul are numai doua cornuri: unul scurt suprapus peste unul mai lung…dar si pentru ca aceasta prelungire care nu se ascuteste nicaieri..este evident TROMPA… incerc sa dau poza de pe alt server, fiindca in pagina e numai flash, eu vad clar un ELEFANT:

    http://cavingnews.com/wp-content/uploads/2011/09/rhinocoliboaia1.jpg

    [img]http://cavingnews.com/wp-content/uploads/2011/09/rhinocoliboaia1.jpg[/img]

  3. konskriptor Reply

    Eram aproape convins ca si pe vremurile alea erau cocalari, piţipoance si cluburi. Din şchiţa aia se pare că m-am înşelat, ceea ce ma duce cu gandul ca astia nu avea inca Libertatea,Click si CanCan. Sunt zdruncinat din temelii…

  4. chocolate Reply

    da’ ce cauta aia din vaslui pe acolo?
    ma refer la ala de isi alearga nevasta cu toporu’

  5. ovidiu Reply

    Mda,barbatii dupa ce se casatoresc si au primul copil se maturizeaza,plus ca in felul asta i-am aratat sotiei ca e o regula general valabila (rade de 10 minute) !

  6. zyp Reply

    @ konscriptor: macar e pescuitu´, da cum nu vad unii care se inghesuie pana la schilodire si spart vitrine sa apuce ceva tigaie eftina de prajit pestele si nici o sfintire de undita sau momitor, am dubii serioase ca ii vorba de-ai nostri

  7. Victor Reply

    Da bloggeru preistoric unde-i? Ca ma gandesc ca era si pe atunci cineva care sa scrie despre vremurile celea.

  8. Georg Scoenpflug von Gambsenberg Reply

    @Victor: Da bloggeru preistoric unde-i? Ca ma gandesc ca era si pe atunci cineva care sa scrie despre vremurile celea.

    La Tartaria (nomen est omen)….da’ acolo îs bloggarite mult mai devreme..nici luna n’o fo’ despartzâta de pamântulu… si practicau de zor protocronisme eneolitice in rune secuiesti…serialele acestea picturale apar numa’ dupa ce-o dat vidéul cu 3D si 4k in ei… (gâl-guglâ)…

  9. Georg Schoenpflug von Gambsenberg Reply

    @ILUZIA: vaaai, nimic despre Apple ?

    L’o fi mâncat ursii din poze…DUSMANII ARTEI….scrie in artikulush ca toata ziua stergeau la picturi in veselie, si iar erau pictate, si iar sterse…manoli-manoli…poate au capatat psihoze depresive de la concertele STRAMOSII-MELOMANI-de-PESTERA (si de astia au existat multilateral-dezvoltati, scrie mai sus)

  10. aviatorul Reply

    io’nteleg ca barbatii au capu bine organizat, urmand reguli geometrice cunoscute din preistorie, adica patrat.

  11. Ramses3 Reply

    Eu nu inteleg de ce pozitia pe la spate e d’abia dupa ce cazi in cap dupa bautura, ca nu cred ca e yoga pozitia aia

  12. Groparu Reply

    @ aviatorul: da! capul barbatilor este patrat. Pe interior.
    @ Ramses3: pai Yoga s-a inventat in Ardeal, ma, nici macar asta nu ai invatat-o la istorie?
    @ mac gregor: femeile nu au cap, numai cand li-l imprumuta barbatii.

  13. Victor Reply

    @konskriptor: adeca vrei sa zici ca Groparu ii ase batran? Acum eu stiu ca ficatu lui ii mai negru decat o roca vulcanica si o capatat niste pete dubioase. In plus, probabil ca nu mai duce asa bine la vin,berule si jinars, da totusi mintea o are destul de ascutita, fapt ce demonstreaza ca nu-i din vremea picturilor rupestre. 😛

  14. konskriptor Reply

    @Groparele: deci de atunci sunt pozele alea pe care mi le-ai aratat cand a fost potopul. Potopul lu’ Noe mo, cand am beut noi palinca ceea…
    M-ai tinut incordat pana acu’ !

  15. aviatorul Reply

    @groparu: aha, deci d’asta barbatul alearga femeia cu toporu – ca sa-si ia capul inapoi….

  16. Andrei Reply

    am vazut picturi rupestre la fel de impresionante si in moldova. oamenii de stiinta spun au fost pictate prin anul 2000 (cu aproximatie)

Leave a Comment

Your email address will not be published.