Polarul portocaliu reloaded

Aşadar, după cum vă spuneam, aseară am fost la lansare pe orbită.

Tu muiere, îi zic dis-de-dimineaţa, pregăteşte-mi haine alb cu negru, că aşa e la lansarea lu’ Hădean, e cu dress code! Şi apoi hai şi fă-mi duş, spală-mă pe dinţi, piaptănă-mă… să arăt şi io a om!

Nievasta îmi pregăteşte pantalonii mei negri casual-smart şi o cămaşă albă-albă, înfoiată şi decoltată de parcă eram Iancu Jianu.

Ies de sub duş picurînd stropi şi încerc pantalonii: fuck. M-am îngrăşat vreo 15 kile de când îi cumpărasem, şi îmi trebuia un cerc de butoi pe post de centură, că nici cureaua nu mă mai cuprindea. No! zic, asta e. Hai să văd cămaşa: deci fraţilor, lăbărţată pe mine de parcă eram un haiduc medieval, îmi mai trebuia chimir şi pistoale şi eram gata de apărut în balade. Tu nievastă, zic, nu se poa’; îs nouă grade afară, dacă mă duc cu cămaşa asta cu piepţii goi fac ţurţuri pe părul de pe torace! Las’ că…

…aşadar, mi-am luat pantalonii mei maro de rapper luaţi cu 6 euro din Jermanica (maro, negru, tăt un drac) şi un tricou alb-alb, împreună cu alte culori.

Fiind eveniment hădenesc, nu m-am mai bărbierit; ca să-i ţin isonul lui Hădean, care umblă cu obrajii ca şmirghelu’.

Apoi, înainte de a pleca de la firmă, descopăr că-mi curge mucii (sunt răcit ca un cub de gheaţă), aşa că am furat cu mine nişte şerveţele din alea verzi de budă, pe care se şterg colegii pe mâini după ce se spală că au mers la budescu. Să fie.

Astfel înarmat, am purces fluierînd relaxat către locul unde urma să vedem ce rachetă albă se lansează.

Şi mă apropii uşurel şi văd că la intrare erau vreo două gajicuţe cu rochii din alea cât un salariu mediu pe economie (toată garderoba mea nu valorează atâta), pe post de hosteriţe; mă, zic, ceva nu-i a bine! Mă apropii, zic parola (“Hădean?”), ele mă trimit direct să fac o poză cu un cârd de oameni îmbrăcaţi care mai de care mai fistichiu, de parcă eram în secolu’ XIX şi se lansa ceva operă de Verdi, atâta numa’ că n-aveau jobene. Şi io, cu pantaloni maro, tricou alb şi adidaşi, nebărbierit ca un om al străzii (lu’ Hădean măcar îi stă bine nebărbierit, io arăt ca un homeless boschetar), zâmbesc stingherit printre papioane, rochii de seară, parfumuri scumpe şi frizuri de Milano, Londra, Paris şi New York.

Urcăm sus, la cocktail, unde aceeaşi poveste: parcă eram la consiliul de miniştri din G8, sau la întrunirea de la Davos! Mă tot uit după Obama, dar se ascunsese (era, într-adevăr, lumină cam difuză pe-acolo), Putin am înţeles că rămăsese ţintuit de o diarie mai severă undeva într-un lift, iar Angela Merkel leşinase de la vin sub masă şi fusese îndepărtată discret de badigarzi. Ce să mai, mă simţeam ca atunci când am mers la recepţia primarului îmbrăcat în polarul meu portocaliu. Adică polarul ăsta.

Ajung în braţele lui Horia Vasiliu, unde discutăm o vreme, apoi suntem invitaţi înăuntru pentru că o tanti cânta jazz (foarte, foarte fain; alături de Aminda Nomade, avea cea mai bună pronunţie în engleză pe care am auzit-o la o cîntăreaţă româncă), apoi ni se anunţă de ce am fost noi acolo invitaţi.

Aşadar: Hădean se face mogul de media, îşi deschide, alături de o echipă faină, o revistă-magazin: Revista Bulevard, pe lifestyle şi fashion şi shopping şi bucătărit (n-or vrut să-mi zică cine le face secţiunea de păpică, Hădean o râs când l-am întrebat).

No. Apoi nu am mai stat să şi halesc şi am plecat cu troleu’ şi rechinu’ în Floreşti, bucuros că se mai mişcă ceva prin ţara asta a noastră căreia îi spunem Transilvania.

Aşadar, dragă Revistă Bulevard,… multă-multă baftă! Rupeţi-le curu’.

Pe bune vorbesc.

7 lovituri, dă-i și tu!