Pescuit la Sântejude, la Balta lui Tibi

N-aşa. Cele trei zile de pescuială au intrat la apă şi au devenit numai o noapte, din motive de lipsă de cvorum.

Unde să mergem? La balta lui Tibi, no, la Sântejude, lângă Dierla.

Când ne-am hotărât? Apăi pe la vreo 5, no, şi nu aveam nimica pregătit: undiţe, momeli, nimic.

Cu cine am mărs? Apăi cu Tzo şi cu Micuţu, zis Micuţu’ din motive care ţin de faptul că e mai mititel el, aşa; şi e şi din Abrud, şi cînd era mai mic se lua la trântă cu ursu’, no.

Şi am pornit şi am ajuns seara pe la 9, că abia am apucat să aruncăm beţele şi să cinstim o sticlă de coniac, dar numai  cu mâna cu care nu ne apăram de ţânţari; că or apărut instant şi ne-or dat omorul (io mă distram, că erau rudele mai pricăjite ale suratelor lor din Deltă, care sunt cât condorii).

Amu, pentru pescari: drumul este practicabil, iar balta asta se prezintă într-un mare fel.

photo 2  photo 4 photo 1

E frumoasă foc, are pădure pe un mal şi stai la umbră ca bossu’ pe caniculă import Sahara; peisajul e superb, liniştea e cea mai adâncă, vizavi de pădurea de stejar e pădurea de brazi şi numai dealuri în jur. Când am ajuns, am discutat cu Tibi, patronul de patron, şi dintr-o dată numa’ ce-l văd că se uită-n zare şi ne face semn: ni, căpriorara! Şi într-adevăr căprioara păştea cuminte pe o culme, la vreo 3 km.

Deci fain.

Altă chestie faină: e catch and release, aşa că laşi monştrii să prindă şi bacalaureatul viitor. Dacă prinzi până în trei kile de caras, îl poţi duce acăsică să-i dai la pisică.

Şi încă o chestie faină: plin de vietăţi de apă – egretă mare, lişiţă şi încă ceva păsăret. Un pui de şarpe, şi cam atât.

Plus chestie faină – poţi campa pe malul lacului, şi dacă promiţi că nu asculţi manele poţi face şi focşor. Şi ţi se pune la îndemână cărucioare pe două roţi să-ţi cari calabalâcul, chiar dacă în vreo două locuri erau nişte punţi un pic cam provocatoare pentru fese opărite de orăşeni.

photo 3

Taxa – 25 lei/zi, 25 lei/noapte. Deci 50 lei 24 h, şi jur că merită, aşa cum veţi vedea în cele ce urmează.

Am ajuns pe baltă tocmai când nişte bistriţeni mai eficienţi ca noi lansau undiţele.
– Rahat! am zbierat la ei în semn de salut.
– La fel! mi-au şoptit ei. Dar mi s-a părut că nu prea s-au bucurat de salutul meu, ce-i cu atâta coprofagie între pescari.

Mno. Toată noaptea nu o tras nimic, numai noi la măsea şi apoi la aghioase.

Apoi ne-am trezit la priveliştea aia frumoasă şi la o beruţă rece şi papa din conservă. În undiţe – mămăligă, boabe de porumb din Bonduelle, porumb cu aromă de mărar şi usturoi şi viermuşori pentru plută.

Şi stăm, mai aruncăm un premix să momim şi câte o mămăliguţă. La plută era scandal cu cărăşeii, dar erau din grupa mică, deci numai de distracţie.

Apoi începe căldura tropicală pe care oricum o simţeam şi la umbră. Vine Tibi să vadă ce am făcut, ne spune că bistriţenii au luat vreo 2-3 crăpălăi la vreo 2-3 kile peste noapte, cinste lor. Apoi ne explică cum, acum vreo 2 ani, într-o toamnă, frunzele stejarilor de pe mal au căzut în lac şi taninul i-a otrăvit vreo 10 tone de peşte (!). Aşa că a repopulat lacul şi şi-a cumpărat şi 400.000 de bucăţi de puiet de fitofag de la Galaţi, să nu i se mai întîmple tragedia şi la anu’! Şi acum are fitofag în lac; haidem să-l vedem. Şi ne suim pe o coastă de deal, şi vedem peştălăi la 2 kile cum ieşeau la suprafaţă să respire!!!

Şi mai stăm la o poveste, la o conservă, şi zbrrrrr! Intră pluta la fund ca apucată.

Şi-mi înţeapă Tzo un crap de un kil de mai mare dragul! Pe care-l scapă din cauză de mal prea abrupt.

Pfuaaay, parcă am luat foc! Refă monturile, verifică momelile, rosteşte incantaţiile, lansează din nou!

Şi iar un crap de un kil la Tzo! Tot la plută! Hahaaaa, pe ăsta l-am scos afară, l-am pupat şi l-am proslăvit înainte de a-l elibera în lumea lui pelagică. O să vă pun şi pozele imediat ce-mi vin de la photoshopat.

Şi stă Groparu şi se gândeşte că iară nu are noroc la peşte; mai ales că, după canicula aia pe care adormisem şi mă trezisem fiert de insolaţie, pe cer se îngrămădeau nişte nori negri ca Samuel Jackson, într-un film cu asteroidul pe care-l violează Bruce Willis.

Şi, fireşte, începe o ploaie, fraţilor, cum numai în Evanghelii mai citeşti. Băi, deci ropoia cu grindină şi stropi de zici că făcea pişi pe noi Tyranossaurus Rex. Şi eram toţi la adăpost în cort şi ne uitam unii la alţii că ce bine ne e, în loc să fim la birou.

Şi odată ce-mi sare Tzo în ploaie strigînd hai, bă vacă, ca-ţi bagă băţul la fund! Şi-mi înţeapă un peşte, şi apoi îmi înmânează băţul să-l scot eu afară, că era lanseta mea. Lanseta cu mămăligă în ac.

Băi, şi începe o luptă epocală dintre mine şi fiară ca-n “Bloggerul şi marea”! Dă-i fir, trage-l încolo să nu ne încurce beţele, trage-l acuma – ui aşa mă tot ghida Tzo. Şi io răcnesc în spate către Micuţu: scoate, bă, telefonul şi filmează, nu sta cu deştu-n fund! Şi scoate, şi încep şi eu, şi Tzo să băgăm show megashow, că de acum eram filmaţi, şi trebuia să facem caterincă.

Cât să fi durat? O oră? 2 minute? Asta numai bunul Dumnezeu al peştilor o poate şti; cert este că, după o luptă între inteligenţa şi forţa mea nativă şi puterea brută a lighioanei, scoatem, uzi leoarcă, repet – pe o ploaie diluviană din Jurasic – cel mai sexy crap oglindă de un kil de pe faţa pământului. Bă, ai prins asta? urlu la Micuţu’. Dară! rânjeşte Micuţu, cu zâmbetul pod între urechi, filmînd cu pasiune. Haha!!!! urlu eu din stratosferă, şi îi trag un pusi la peşte, şi fac un moonwalking, şi sar în aer 7 staturi de om, şi ţip ca o fetiţă către Sf. Ilie (oarecum cu teamă, că le trăznea şi fulgera ca pe front, şi se cam moare din asta).

Apoi, sub ochiul necruţător şi rece al camerei, mă îndrept cu trofeul către baltă, îl eliberez frumos pe King Carp şi îi urez odihnă plăcută şi să se bucure de mămăliga din burtică, Doamne-ajută.

Apoi dau fuga, ud ca un burete, în cort, şi zic:
– Dă-mi, bă, să văd şi io filmarea!!!!!

Micuţu’ scoate telefonul, butonează la el şi dintr-o dată îi cad fălcile a depresie şi mi se confesează sec:
– Am uitat să apăs pe Rec.

20 lovituri, dă-i și tu!