Pe-a noastră bere scrie studenţie

Dacă m-aş apuca să marchez cu piuneze în câte locuri din Cluj am băut bere în studenţie, cred că aş umple o hartă cât un cearşaf de pat conjugal. Apoi aş pleca să mai cumpăr o cutie de piuneze.

Când reveneam în Cluj după o vacanţă, nu exista să nu ne înfigem la câte o spumoasă în Pub. Pentru că birtul era chiar lângă Litere, aşteptam să vină câte-o colegă din aia flower power care putrezea prin biblioteci citind din Jauss şi din “Nistezsche” ăla (cred că toţi am avut o asemenea colegă) de la care luam orarul. Aceeaşi colegă mă înscria apoi la seminarii cu referate, să mai umflăm niţel nota, poate pică nişte bursă semestrul următor.

Trăiam adevărate odisee prin birturile presărate în drum spre Haşdeu. Acolo ne adânceam în discuţii filosofice cu colegii mai citiţi ca mine şi analizam scriitori englezi drogaţi, poeţi francezi sifilitici dependenţi de opium sau prozatori ruşi de prin arhipelaguri Gulag.

Când beam cu colegele mele (în anul I ne numărai pe degete pe cei care beam bere; în anul IV ne numărai pe degete pe cei care nu beam bere), ajungeam invariabil la “ce v-o predat Crăciun la Fonetică? Deci acum, dacă-mi ţuguiesc aşa buzele către chelneriţă şi o pup, se cheamă pupic bilabial? Şi reacţia ei începe cu o consoană plozivă, nu, pentru că P e consoană plozivă, nu?”

Când ratam un examen (paradoxal, deşi nu prea m-am sinucis cu slovele, numai vreo 3 restanţe am avut în toată facultatea, nici una dintre ele examen serios), ţuşti în Niko să ne înecăm amarul. Când luam notă mică, haidam în Nera să uităm de necazuri. Când marcam un 10, făceam pe dracu-n 4 să-l am în carnet, apoi alunecam ca pe skateboard înspre masa mea preferată din More, zis MS, pe care o împovăram cu sticle de bere (presupun că ştiţi şi voi care era masa mea preferată, nu? Vă spun tot eu: orice masă).

La o bere mi-a venit şi ideea lucrării de diplomă, la o bere mi-am sinucis emoţiile în noaptea de dinainte de licenţă, iar după ce am dat examenul, cu o zi înainte de susţinere, am petrecut o noapte de pomină în Big Apple laolaltă cu tovarăşii din căminul 16. Asta după ce am cântat la chitară în stradă în centrul Clujului cu Silvan (te pup, cântăreţ albanez) şi Cristi (te pup, intelectual ratat) – eveniment care chiar merită o postare de sine stătătoare, când i-a sosi vremea.

Am băut bere după cursuri, am băut când învăţam pentru examene şi după acestea, în biblioteca de la Litere în timp ce reciteam Byron pentru licenţă, în facultate, la sindrofii cu profii şi în camere de cămin, la banchet, în bucătăriile din căminele de fete sau în garsoniere şi apartamente luate în chirie în care se ţineau zile de naştere cu bufet suedez (ia şi mănâncă până plezneşti, student fomist). La chefurile la care mergeam neinvitaţi. În trenurile cu care veneam de acasă sau imediat după ce coboram din ocazie, cu nările fremătînde, căci ne aştepta încă o săptămână de fericire. În tot Haşdeul, la fiecare terasă, pe fiecare stradă, la colţul tuturor căminelor, la serenadele de la medicină şi pentru a sărbători sfânta noapte de duminică spre luni.

Aşa că, dacă ar fi să răspund la întrebarea lansată de berea Silva, “Cât de importantă este pentru tine berea?”, aş răspunde, profund original şi cu mâna pe inima mea curată: “Pentru mine, berea este foarte importantă!” Iar dacă aş reuşi să zic asta cu vocea maestrului Radu Beligan, atunci aş şi zâmbi niţel, aşa cum numai un Radu ştie când îl imită pe un alt Radu 😀 (nu-i spuneţi asta şi domnului Beligan, vă rog, să nu-i stricaţi săptămâna).

28 lovituri, dă-i și tu!