Patzanie intamplata cu Sandu, soferu’ de TIR

Da, ma, stateam la ocazie, eram anu I, februarie, tocmai parasisem un asternut cald de camin cu cineva in el, ca trebuia sa ajung la Sibiu, ca avea prekinu meu de la gradinitza Neatza juramantul militar, ca el nu o fost la fel de norocos ca mine sa intre la facultate dupa a treia (!) incercare, ca mine. Era 8 dimineatza, sambata, pustie Calea Turzii, eram numai eu sh profesionistele (Puiule, te fac o clantza? Servus, Marocano, tu erai, nu se poate, inca nu s-or dat bursele!) Sh fluturam cartonu’ cu SIBIU bolduit cu picsu’, doar-doar sh-a face vrunu’ mila.

Sh, intr-un final, opreste un TIR verde, de Bucale, cu Sandu la volan. Salut, ba, io is Groparu, Groparu? Ce nume e asta? Nu e nume, mah, da’ suntem pe net, nu intelegi ca asta e fain pe net, ca te poci da anonim fara nume? Du-ma la Sibiu sh nu ma mai imbarliga. Ba, zice Sandu, te duc, da’ vezi ca io ma cam grabesc, ca azi se marita sor-mea in Bucuresti, sh io trebe sa ajung cu astea 30 de tone de oua din spate (pe vremea aia inca nu era restrictie de 22 de tone incarcatura pe tiruri) intacte, din Spania le aduc, da’ io ma grabesc, ce pana mea! Asa ca daca vrei sa mergi mai in sigurantza, nu te urca. Ej nebun, zic io, nu vezi ca de frig imi scot mucii tzurtzuri din nas, ca mi-am lasat manusile amanet intr-un bar! Du-ma, numa sa fie cald sh sa ajung intr-un final. Bineeeee, zice Sandu, da vezi ca tre’ sa stai cu genunchii la gura, ca am lazile astea de ulei, le duc la mama unui prekin, asta e! Sh n-am nici centura de sigurantza, pa, s-o dus. Sh se ghemuie Groparu in pozitia aia ombilicala; sh imi amintesc cum imi miroseau genunchii a podea de camin, de la ultimu’ chef in care n-am mai ajuns decat in 4-5 labe acasa.

Booon. Ficioru’ urca Feleacu’ sforaind, TIRu’ gafaia, eleroanele troznea – sau nu, ca alea cica numa la avioane este – oricum, panta mare pt 33 de tone. Da’ trecem de culmea Feleacului, sh bai frate, bai, de nu-ncepe Sandu asta al meu, mah, neshte janseuri sh depashiri pe banda dubla continua, de mi-o stat inima-n loc, de am si crezut ca mor inaintea lu’ Teoctist!!! Imi ascundeam privirile infricoshate dupa genunchiuri mirositoare, ma tineam de ce apucam prin cabina, da’ TIRu’ era un Volvo d-ala cu botul bont, de vedeam cum zboara soseaua pe sub picioarele mele, alea cu care ma taram io de la chefuri, sh am zis: daca asta se isbeste de ceva, voi zbura pana pe statia spatiala MIR (pe vremea aia inca exista) sh o sh strapung de la velocitate!

Bun, gonim noi, depasim coloane de tiruri pe contrasens in curbe cu vizibilitate redusa, incepem sa ne imprietenim, calcam un cutzu mare, ciobanesc, langa Turda, unde e panta aia mare care urca, da’ sh coboara daca vii dinspre Cluj, sh TIRu’ nij macar nu s-o hurducat; ca la 36 de tone in spate, cum dreq sa simtz ceva? Sh – da’ de fapt nu de asta vroiam sa va istorisesc, ca nu asta e important, pulsul meu de gropar care imi batea in vena aia de se umfla cand cânt sh copilaria mea de copkil abuzat de vecinu’ Luci de vizavi care se derula in fata okilor mei uimiti; ci istorioara pe care mi-o istorisit-o omul care avea drept de viatza sh de zburat prin geam asupra mea – Sandel, de!

Deci: ‘zce Sandel, care avea 2 metri sh 130 de kile: veneam odata din Portocalia cu nush ce incarcatura, nu ca astea 39 de tone de acum, sh vad o bunesa la ocazie. Curatzica, studenta, frageda sh crocanta. Statea sh vroia sa o duc acasica, da ea statea in Tg Mures, sh io meream prin Sibiu. Sh incepe sa se roage de mine haaaaaaaaai, ma, faaa maa Sandel maaa un occoooool, mah, prin Targu Mures! Io nu sh nu, ca io am traseu meu, da’ pan la urma ma-ndupleca, ca asa sunt io, inima slaba de mascul sh cedez cand o bunesa ma roaga ceva. Sh merem noi pe drum, mai o poveste, mai una-alta, sh zice Sandel: Tu fato, da-mi sh mie nr tau de telefon, poate om bea sh noi o cafea cand mai dau prin Cluj! Pai io n-am mobil, zice domnisoara, ca asa era pe vremile alea, nu toti aveau. Da’ daca vrei, zice ea shagalnic, iti pot da nr camerei mele de la camin, sh vii direct acolo, ca io stau serile acasa, sh invatz. Gata, zice Sandel, deci camin 4, camera 67, parca era, nu mai stiu exact. O lasa pe domnisoara in Tg Mures, sh el pleaca la Bucale. Da’ dupa 2 saptamani, are drum iara prin Cluj, sh zice: ia hai ma sa vedem ce iasa cu crocanta! Asa ca trage pe marginea drumului, se spala cu apa distilata de curatzat parbrize, se sh barbiereshte, pune un kil de spray pe fizic, parcheaza TIRu’ undeva pe unde apuca, ia un tacsi, ia un tufish de flori, sh zang! Repede, in caminu’ 4. Shpaguieshte portaru’ cu o tigare, urca la etaju 3 unde era camera 67, sh numara: camera 63… camera 64… camera 65… camera 66, astea-s dusurile… sh camera 67: camera 67 era, dragi colegi intr-ale dezamagirilor, nici mai mult nici mai putin decat BUDA caminului. Tzapaaaaa…

Unde te las? Ma intreaba Sandel, ca deja eram in Sibiu. Lasa-ma aici, la biserica asta, sa multumesc lui Dumnezeu din ceruri ca nu m-o loat la el, sh m-o mai lasat sa mai pacatuiesc. Da-l in pics de juramant, ca mai bine ma imbat io cu Neatza deseara. Drum bun!

26 lovituri, dă-i și tu!