Păţăşti!

– Alo, salut, bă Greucene, zic.
– Bă, zice. Bă!

Face o pauză, trage aer in piept.

– Bă! zice. Bă, da’ de ce eşti prost, bă?

Stau o secundă, mă gândesc – oare ce dreq am făcut iară?

– Taci, mă! Că nu-s prost.
– Nu eşti prost? Nu eşti prost???
– Nu mă! Cum să fiu prost? Eşti prost?
– Bă, zice ăsta. Ai auzit ce ai păţit?
– Da, zic. Am auzit, plm.

Ştiu că ştiţi, dar pentru cei care nu ştiţi vă repet: poza asta. Mile a pus-o la el pe site, în categoria pozelor de la nunta cărpenişană, cum că ea-l reprezintă pe Groparu. Io, care toată viaţa mea am încercat să-mi duc viaţa cât mai obscur, am sărit ca ars: “bă, sârbulaine! bă… iar ai pus poză cu mine pe interneţi? scoate-o, plm!” “taci, bă, zice Mile. Taci! Eşti prost? Că ai fost la nuntă! Şi am pus cu toată lumea poză! Şi tre să pun şi cu tine! Fincă aşa trebe!” “Bine, bă” – zic io – “sper să nu mă văd pe saituri de matrimoniale la secţia <gay, caut cuplu>; da’ scoate măcar numele Groparu de lângă ea, să zică lumea că sunt un nuntaş inebriat oarecare!” (plus că mama nu ştie că eu fumam, şi nu vreau să afle, că dupa aia nu mă mai lasă să-i încasez pensia, şi adio bani de pochere!)

Ei bine, Mile pleacă, sireacul, în pauza asta fără permisie, că deja-s supărat pe el de Doamne feri, să vedeţi numa’ ce-i fac când îl prind; şi la Antena, avidă de poze cu Mile, poza asta a devenit poza asta. Adică poza lui Groparu a devenit poza lui Mile, că invers nu se putea decât prin involuţie, şi natura nu prea face d-astea. Am aflat la câteva minute de la săvârşire, mulţumesc, bă Marus!

– Păi! mai zice Greuceanu. Vezi că eşti prost?
– Nu-s, mă, prost! mă inervez io.
– Ba da! Că ce caută poza cu tine acolo? Că tu nu eşti Mile! Că tu nu eşti nimic; nici măcar mort. Eşti un bloagăr, şi-atât! Un bloagăr!
– Păi e vina mea, bă, că or pus ăia poza defectă?!
– Ba da! E vina ta. Fincă eşti prost, şi de-aia or greşit ăia poza!

Face o pauză, trage aer în piept.

– Bă! îi zic. Uite.
– Ce! zice.
– Bă! Io cu faza asta am devenit mai tare decât Ludovic ăla al numaiştiucâtelea. Da?
– Ha? nu pricepe Greuceanu.
– Păi da, bă! Că ala o zis “L’État, c’est moi!”. No…
– Păi şi?
– Păi! Şi io amu zic “Sârbu, c’est moi!” Şi am încheiat povestea! Da? Da. Că invers nu se poate decât prin involuţie, şi natura nu prea face d-astea.

Ca să dispară orice urmă de ambiguitate: mi-am anunţat părinţii gropăreşti să nu se sparie şi să nu dea repede fuga să verifice dacă sunt trecuţi ca beneficiari la asigurarea mea de viaţă, că teveurile minte. Şi nu intenţionez să dau pe nimeni în judecată la ora actuală, fincă a greşi e omenesc, şi nici nu cred că asta îşi doreşte familia Cărpenişană, de alfel greu, foarte greu încercată, sărumâna, tanti, sărumâna, nenea! Pare numa’ rău că uneori nu am coaele lu Mile, că sârbulaine ar fi pus o mână pe Colt şi una pe sacul cu gloanţe, şi s-ar fi lăsat cu borş antenesc, neregretabil borş, dacă mă întrebaţi.

Update: ieri la mormântare am auzit că deja pregătesc terenul pentru a acţiona Antena în judecată. Dacă e aşa, îmi spuneţi şi mie, vă rog, cum se termină procesul? Şi mai ales, dacă îl câştig? A: şi vedeţi că titlul ăsta e unul din motto-urile preferate ale Mileşanului, că d-aia l-am scris cum l-am scris.

48 lovituri, dă-i și tu!