Nu cred că există cineva care să fie 100% mulțumit de spitalele din România – firește, cele care mai sunt și au scăpat de furia distructivă a tăierii de costuri din perioada guvernării Boc-sescu. De exemplu, așa arăta (sper să se fi renovat, dar sunt circumspect) Spitalul de Boli Infecțioase de la Cluj acum 2 ani, când am ajuns cu Gropărelu’ mușcat de căpușe la Urgențe.

Exterior Spitalul de Boli Infectioase Cluj

Interior Spitalul de Boli Infectioase Cluj

Între timp, pentru că autortățile ridică din umeri (politicienii se tratează la Viena, în Austria, deci nu le pasă), niște nebuni frumoși s-au hotărât să pună osul și să strângă bani pentru un spital nou de copii – între aceștia, și prietenul meu Gigi Țepuș. Campania Un leu pentru spitalul de copii merge deja de câțiva ani, în încercarea de a strânge suma necesară construirii unui spital modern de pediatrie.

Primul după 1989.

Practic, oamenii ăștia aleargă (literalmente) cât de mult pot și cer de la oricine măcar un leu. Leu cu leu s-or face, într-o bună zi, cele câteva milioane pentru construcție.

Campionul la alergări pentru cauza asta nobilă este Andrei Sovereșan, în cadrul turneului său Arc peste Carpați. 1500 de km prin munți, tăticule!

Andrei Sovereșan, unul dintre cei mai buni alergători de maratoane montane din România, dar și din străinătate, a inițiat proiectul Arc peste Carpați, în cadrul căruia va alerga, în luna iulie, întreg arcul carpatic. Va porni din Sighetul Marmației și va urma principalele creste montane până la Orșova. Întregul traseu are aproximativ 1.500 de kilometri.
Proiectul Arc peste Carpați are ca scop strângerea de fonduri pentru Spitalul Copiilor, un proiect al Asociației 1 Leu. Acest demers presupune construirea unui spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Dacă doriți să ajutați copiii care suferă de una dintre cele mai grave boli, puteți să îl susțineți financiar proiectul Arc peste Carpați. Fondurile strânse prin acest proiect vor fi donate asociaţiei 1 Leu pentru construirea Spitalului Copiilor.

Așadar: vă roagă Groparu să dați un Like aici și să urmăriți traseul omului care aleargă pe piscurile din Carpați (acum este prin munții Cindrel, din ce-mi dau seama).

Și, dacă puteți și aveți plăcerea, puteți dona și voi aici.

Sau puteți alerga și cere de la colegi, prieteni, cunoștințe câte un leu.

Pentru că, leu cu leu, s-or face, într-o bună zi, cele câteva milioane pentru construcție!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. zoltybogata Reply

    Mi-a venit o ideie, îmi dă cineva 1 leu pentru fiecare km făcut zilnic cu căruciorul electric? îi donez pe toți pentru acest proiect. Multă sănătate

  2. Pamfil Reply

    Prin 2010, adica atunci cand se punea in practica politica criminala a betivanului nu te-am vazut pichetand Cotroceniul!
    Erau doar aia de la A3, restul mucles!
    Sa vii acuma cu mesaje lacrimogene mi se pare de pork.
    Da, stiu, nici tu nici altii nu l-au votat pa chelbos, pur si simplu ni l-au teleportata bubulii.….puah, mi-e foarte greata……

  3. rodion Reply

    Ne trebe’ F16 oamenii buni .Si Patrioate cu reducere de la 3 la 17 milioane de euroi . Pa-i nu-i pacat sa nu aiba americanii unde sa-si caseze rablele pe niste preturi astronomice?Si ne mai trebuie si armata UE ca ne ataca bau-bau.Si ne mai trebuie si scut la Deveselu sa putem deveni tinta sigura la un atac nuclear.Cine are nevoie de spitale pentru copii?Ce conteaza sanatatea copiilor nostri in ochii strainilor?Ce conteaza ce vrem noi in ochii celor care vand tara asta zi de zi si a celor care o cumpara?Ati vazut cum a sarit de cur balbaitul Johannis cand nu i-a aprobat Grindeanu 2% din PIB pentru armata , adica pentru cumparat gunoaiele altora?Si ati vazut si cum acelasi personaj (alaturi de eminenta cenusie Mugur Iscalescu , pe care nu l-a clintit nimeni si nimic din functie 27 de ani) au aparat bancile la legea darii in plata , in defavoarea romanilor.

  4. rodion Reply

    Adica stau si ma intreb…si va intreb si pe voi…e normal sa facem spital din donatii (daca vom reusi sa facem vreodata) si sa folosim banii din PIB ca sa cumparam arme expirate la suprapret?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *