O zi de #safeblogging în care am fost apărat chiar şi de mine însumi

Nesiguranţa devine o componentă a vieţii din momentul în care părăsim pântecul frumos al mamei, înspicat de buricul acela ca un sâmbure de lubeniţă (salut, sunt Groparu şi am un fetiş cu buricul femeilor din viaţa mea! Lucru clar şi demonstrat).

– Bună dimineaţa, domnu’ Groparu?

Io făceam duş şi ascultam manele spaniole pe telefon.

Mulţumesc în premieră TVDeCe-ei şi Zaineascăi, din a căror discuţie pe Facebook am aflat şi eu astă-vară de această baladă populară tradiţională.

– Chiar eu!
– Bună ziua, suntem stejarii BitDefender, vă aşteptăm jos când puteţi coborî.
bitdefender

De fiecare dată când primesc vizite, petrec 30 de minute la telefon explicându-le oaspeţilor cum să ajungă la mine (intri în iad, treci de Hidra, omori leul din Nemeea şi-mi dai bip!) – bodyguarzii ăştia mă găsiseră fără nici măcar un apel, cu 10 minute înainte de ora stabilită. Deşi erau din Bucureşti.

În fiecare dimineaţă, fiu-meu face crize: că de ce trebuie să-l scarpine pe tati pe spate, de ce nu poate veni la gădăniţă în pijama, de ce ne grăbim? Păi eu nu ştiu că el trebuie să construiască podul din Lego?
– Gropărelu’! Fii antenă: în dimineaţa asta, vom merge la gădăniţă cu doi neni îmbrăcaţi complet în negru, care sunt prietenii noştri! Şi care sunt foarte muşchiuloşi! Şi într-o maşină care face cât apartamentul nostru, plus cât mai trebuie să dăm la bancă pentru el!
– Io vreau să merg cu mami.
– Bun! zic. Hai jos!

Coborâm: băi, deci doi ficiori frumoşi foc, muşchiuloşi… eleganţi, arătoşi…
IMG_0712
– Deci, practic, eu acum sunt Whitney Houston. Care dintre voi e Kevin Kostner?
– ???
– Deci, practic, voi veniţi cu mine astăzi, da? Şi dacă am o problemă, mă protejaţi, da?
– Da!
– Şi, practic, faceţi tot ce zic eu?
– Da!
– Bun. Băteţi-vă între voi.

Pornim către centru.

Fraţi oameni! Deci eu toată ziua mă plâng că ce greu îmi este cu Floreştiul, că e aglomeraţie, fac 38-51 de minute până la serviciu, că şoferii din Cluj îs naşpa… zic băieţii:
– Băi, da aşa lejer se conduce la voi!

Nevastă-mea conducea înainte, cu Opel Corsa, maşină de fâţa-fâţa-prin-oraş; şi noi, cu ditamai merţanu’ cât o garsonieră, o urmam aşa de îndeaproape, de zici că voiam s-o asasinăm!
– Lejer? Asta e lejer?

S-or uitat unul la celălalt, şi apoi la mine.
– Păi… nici un claxon, nici un figurant în trafic, oamenii îţi mulţumesc dacă-i laşi să se bage… e… e chiar OK!
– Apăi… să ştiţi că un drum până-n centru durează 30-40 de minute!
– La noi în Bucureşti durează minim o oră şi 20 de minute, mi-o retează ei.

Damian şi Gabi. Ficiori faini, lustruiţi, nu mă scoteau din “dumneavoastră”, deşi le-am zis că io-s numa’ un blogger din cea mai mare comună din România.
– Fix azi trebuie să duc maşina la Service. Nu mai merg ceva becuri de semnalizare, cred că am şi o bombă sub scaunul şoferului. Veniţi cu mine?
– Venim!

Am mers la Service, am lăsat maşina. Când m-au văzut din ce limuzină am coborât, mecanicii au triplat preţul manoperei – fără TVA.

Apoi s-a băut o cafea.

Apoi au urmat discuţii.

La noi la Cluj, de fiecare dată când vin bucureşteni, se activează un soi de patriotism local exacerbat care deja vede tot felul de ţigle, cornişe şi burlane care au fiecare povestea şi legenda ei. Şi, după ce tocmai veniseră de la Crivăţ, care transilvăneşte de ceva vreme, ce să le mai zici?

– Haideţi să vedeţi stadionul! Şi apoi mergem la un restaurant unguresc.

Căşi ardelene sunt peste tot în lume; dar restaurante ungureşti Kaja Tanya mai greu. Acolo am halit ceva ravioale cu limbă de vită şi sos de cartofi dulci… deci ceva tradiţional maghiar, dacă nu chiar unguresc.
– Domnilor… după aşa mâncare, am nevoie de nişte iubire!

Şi iubire mi-or dat.
IMG_0757

Apoi le-am zis că io m-am simţit protejat suficient.

Aşa le-am zis.

Şi că sunt băiat mare şi mă simt apărat pe blog, în trafic şi în căsnicie, şi că pot merge acasă, la ei, să protejeze viaipiuri.

Şi că îi aştept să revină şi cu familiile. Să vadă Cheile şi salina de la Turda, cetatea de la Bologa, castelul de la Bonţida…

Sponsorul experienţei mele cu bodyguarzii – care sunt nişte ficiori atâta de meseriaşi, că or “guardat”(aşa se zice în jargonul nostru, al KevinCostnerilor) cam fiecare străin faimos apărut în patrie – a fost Bitdefender Antivirus, o companie 100% românească, pe locul 1 în lume în topul tehnologiilor anti-malware, şi au 4 birouri în România și 7 în străinătate, cu peste 350 de ingineri în echipa de R&D şi peste 500 de milioane de clienți în toata lumea.

14 lovituri, dă-i și tu!