Nuntă la Sibiu

Weekendul ăsta l-am mai însurat pe unu’. Cel mai vechi prieten al meu (suntem prieteni din grădiniţă).

În primul şi-n primul rând am ajuns în Răşinari – cartierul lui Cioran şi Goga – sâmbătă, cu câteva minute înainte ca onor cuplul de însurăţei să intre în beserică. Afară era zăpadă, iar cortegiul prenupţial înainta iarna pe uliţă. Ca să ţinem pasul cu gaşca, l-am luat pe Gropărel în braţe şi ne-am grăbit să-l auzim pe popa. Ciubotele de Gropărel, năclăite cu zăpadă, îmi veneau la nivelul prohabului; iar zăpada adunată pe ele s-a topit veselă la mine pe şliţ. Aşa că am intrat în sfânta biserică cu o pată ca de pişu pe pantaloni, lucru despre care “Răcnetul Răşinariului” va scrie negreşit.

Apoi am ajuns şi la nuntă, unde am discutat pe îndelete cu un răşinărean care se plângea cât de greu îi este lui cu doi copii la facultate, agricultor fără serviciu, cu casă mare şi două maşini, una pentru fiu-său, cu motor de 1.9, şi una a lui (numai cu vreo 2 anişori mai bătrânică decât maşina familiei Groparu); şi care nu plăteşte impozite, că nu figurează nicăieri cu venit, moment în care mi-a făcut plăcere să constat că bine că plătesc eu taxe la Boc, Crin şi Ponta ca un prost.

Apoi s-a dansat. Bă oameni buni! Sibienii ăştia prevăzuţi cu musteţi dansează ca apucaţii, aşa ceva mai rar. Şi-au rupt condurii cu furie şi au aburit geamurile pe interior. Şi am halit şi am beut un vin roşu care de fapt era vin alb, şi ne-am distrat. Şi cred că cea mai sugestivă descriere a unei nunţi sibiene vine de la sasu’ (salut, Rolică, dacă citeşti – respecte eterne!):

“Vine cuplul – pe la 50 de ani – la nuntă. El cu musteaţă de pădurar; ea pregătită din timp cu trei maieuri şi două cămăşi de schimb.

El înghite nişte rachiuţ de poftă bună, apoi începe jocul: el zbiară nişte chiote de adunat oile la muls, sare în mijlocul nunţii şi începe să tropotească; şi joacă jiane, haţegane şi sârbe, învârtite şi hore, şi mai şi bagă rachiuţ de prună sub mustaţă; până când, la un moment dat, muierea cârâie scurt; la acest semnal, masculul – tranpirat ca un burete de vase – fuge repede-repede la budă şi îşi schimbă maieul şi cămaşa. Revine şi continuă să ţâpurească şi să joace muierile creştinilor de la nuntă, pentru că nievasta din dotare era oricum sfârşită, şi să mai puncteze pauzele cu degetare de pălincuţă; apoi, la al doilea cârâit al muierii, mai dă o tură la budescu, unde schimbă din nou uniforma; apoi revine, ia o verişoară sau cumnată la joc, pe care atâta o învârte de la un moment dat verişoara sau cumnata cade peste nişte vreo 16 mese; în acel moment, nievasta dansatorului cârâie scurt către el din nou, iar el, ruşinat, se pune la masă, de unde nu se mai ridică toată seara, bînd numai rachiu şi nemaivorbind cu nimeni”.

Pam-pam!

19 lovituri, dă-i și tu!