More on RATUC

Ratuc: ii Regia (: Sergiu Nicolaescu) Autonoma (secuiasca) a Transportului subUrban Cluj. De ce nu or pus si N(apoca) in denumire, imi depaseste capacitatile materiei mele cenusii, care se mai si decoloreaza.

Amenzi luate: 2.

Amenda 1. Stau sa vina autobuzu’, eram prof, eram cu vreo patru elevi prin jur, si nu aveam chef de discutii de autobuz cu “Ce mai face mama ta? Ti-a gasit tatic?”, asa ca ma indrept spre chioscu’ de ziare si imi cumpar Catavencu’. Imi iau si bilet, si tocma’ cand iau bilet, vine autobuzu, tzushti! in autobuz, desfac Catavencu, cetesc si rad nervos, isteric, nebun, in fine. Ma distrez.

Vine controloru’:

– Biletele la control, zice, ca v-am vazut ca nu aveti.
– Cum sa nu! Ma ratoiesc io, ca erau si elevii langa mine, si se holbau prelung, si trebuia sa imi demonstrez aptitudinile de leader. Ui aci! Si ii dau biletu’.
– Asta nu e compostat, ca de cand v-ati urcat v-am urmarit, zice el.
– Cum aica, zic io, trebuie si compostat? Pula me, zic io, cand am fost in Danemarca nu trebuia compostat. Poftiti aici, luati banii de amenda.
– Nu merge asa, zice el. Sunt obligat sa va dau jos din autobuz ca sa va dau amenda.
Dai pe pizda matii, ma gandeam, cu elevii care se uitau la mine ca la Stan si Bran.
– Foarte bine, zic eu, un adevarat model social, coborâm. Nu e nici o problema.

Am ajuns cu 20 minute intarziere, si cand am intrat la prima ora, toti bitangii radeau “hăăă, hăăăă, o loat profu’ amenda!”

Amenda 2. Eram tot prof, vai de steaua mea, nefericit, imbracat la costum (sau nu) si cu rucsacu’ in spate, ca pula bani de servieta. Si imi expira abonamentu’. Si aveam bani sa il schimb, da’ n-am apucat sa imi innoiesc cartela. Si imi era si lene.

Ies de la scoala, ma sui in autobuz, dau ochii roata sa caut ceva fete in care sa-mi proptesc privirile, si o vad pe ma-sa lu’ un elev, de ii eram io diriginte. Copilu – loaza, da’ nu se spune asa ceva unei mame. I se spune “Are o gramada de talente! Ce predau eu nu e unul dintre ele!” Madama, cand ma vede, incepe sa isi fluture manutzele la dom’ profesor. Oftez, ma indrept catre ea, ma asez lângă si incepem o conversatie pedagogica despre lumea de azi, Descopery, polenizare, Dacia Logan, restituirea tezaurului, pelteaua de gutui, bateriile NiMh, ce culoare e de fapt magenta, Gica Hagi, suveranitatea pantalonilor de stofa comparativ cu blugii, de ce nu dau meditatii, biserica scientologica, Silviu Prigoana, mufele USB 2.0, imbogatirea uraniului, spaga care se da la doftori, (cat aveti salariu? numai atata? deci =>) hotii din guvern.

Si tocma’ cand ajungem la faptu’ ca nu conteaza, doamna, ce salariu are cineva, conteaza sa se descurce pe langa serviciu, ca de-aia avem doua maini si un cap, nu ca sa ajungem acasa la 9 seara si sa ne punem la TV cand mai putem munci 6 ore, pac! “Biletele si abonamentele la control”, aud din spatele unui ecuson tricolor (in Cluj, ratucii au legitimatie tricolora, cf. funar). Ma uit la doamna, care isi compostase si batista, numa sa fie in regula, si io… pula me, ma fac ca ploua, scot abonamentul, i-l inmanez gecii negre, si mai ca-mi vine sa-l ingân pe nenea controloru, ca stiam exact ce urmeaza sa zica:

– Abonamentul acesta e expirat, zice nenea.
– Da? Ma prefac eu surprins. Cum asa? De cand?
– Din februarie, zice nenea. Anu’ trecut.
– Vaaaai, zic io, sa vezi ca am luat din greseala vechiul abonament! Ntz ntz ntz…
– Va rog sa prezentati un act de identitate, zice nenea.
– Cum sa nu, zic eu, vai, ce regretabila greseala.

Pula buletin, pula bani.

Zic:

– Haideti mai bine sa coboram la statie, zic eu, ca si asa ma dau jos la urmatoarea (de fapt mai aveam vreo 4 statii pana la punctu’ terminus). No, zic io catre doamna care isi dadea seama de puterea exemplului meu benefic pentru dezvoltarea armonioasa a odraslei ei. Ce ghinion! Oare cum am putut sa incurc abonamentele? In fine, asta e…

Ma scoboara nenea (erau doi) ca pe un pungash, tinut de o areapa, de se uita tot autobuzu’ ca la decapitare de vrajitor. Ajungem jos, si le zic:

– Ba, pula me. N-am bani la mine. Va las geanta, si asteptati 5 minute, ca revin, zic io.
– Ba, zice unu, ba profule, ca io stiu cine esti. Sa nu ma pui sa stau degeaba!
– Taci, ma, ca vin.

Si ma duc la Litere, ca acolo oprise autobuzu’. Si – ce pula sa fac? ma duc la secretare. Saru’mana, zic io, is Groparu, de la sectia aia de regie porno. Ce mai faceti? Stiu ca nu e program cu publicu’, ma scuzati, va rog nu mai urlati, dar am o problema. Nu, nu ma intereseaza ce nota am la Istoria Limbii Ebraice, nu, nu, si nici nu e nevoie sa sunati la portar, credeti-ma. Serios ca nu. Dati-mi va rog niste bani imprumut, ca m-or prins ratucii fara belet si vor sa ma beleasca. 200.000 ajung. Da. Multumesc. Vi-i aduc maine (i-am si adus in aceeasi zi. Asa cred)

Si-apai sa-ti mai placa de ratuci???

PS: Cu mama lu’ elev’ ala am mai avut cel putin doua momente interesante. Primu: meream pe strada, si mi se infige in gat un scuipat d-ala rau, da’ rau-rau, de de-abia mai puteam respira. Io nu prea scuip pe strada. Da’ atunci o trebuit! Si m-am uitat in jur, nu era nimeni, si am lasat un scuipat din ala albicios, de care scot tebecishtii. Si cand am ridicat privirea – cine era in fatza mea, si zambea? tanti mama lu elevu’! Si a doua – penala rau. Ma duc cu un prekin la spital, ca il durea tot felu. Cautam sectia de boli interne. Si nimerim la urologie, da’ fara sa stim. Si asta zice – ma duc peste ei, bag pula in ei de doctori, ca alfel nu te baga in sama. Si se duce. Si io stau si il astept pe bancutza aia de stau pacientii la rand pe ea. Si cand stateam io mai abitir – apare tanti mama lu elevu’! Dom profesor, zice ea tare, aveti probleme acolo jos?

4 lovituri, dă-i și tu!