Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Izolare

– Bă, ai strâns bani mulţi?
– Nu, mă, termină. Abia am strâns 3700 lei.
– Ai fost acolo să vezi ce şi cum? Ai făcut măsurătorile?
– Nu am avut vreme.
– Ai măcar idee unde e casa lui Zolty?
– Nu.
– Ştii ce materiale îţi trebuie şi în ce cantităţi? Ai scule?
– Habar n-am. Nu.
– Ai de unde cumpăra materialele? Ai vorbit la depozite, le au pe stoc? Cu ce le duci la Zolty acasă?
– Nu. Nu, bis. Habar n-am.
– Ştii să pui polistiren?
– Habar n-am. Bă, plm! Tu ţii cu ursu’?

Intră în scenă Cosmin. Salut, sunt Cosmin, foarte tare că îl ajuţi pe Zolty, dacă ai nevoie ajut şi eu. Mersi, Cosmin, avem destui voluntari. No, cum vrei… tata e prof la construcţii, am prekini constructori. Tu numai guiţă şi vedem cum facem.

După vreo 3 săptămâni: Alo, tu eşti Gropare? De ce plângi la telefon cu sughiţuri? CE????? Nu ai meşter şi poimâine vrei să izolezi casa lui Zolty?!?!?! Bă… io nu am mai făcut izolaţii, dar te ajut!

Cosmin ăsta e un fel de zâna din aia cu bagheta magică (da’ amu să nu vă aud că râdeţi în pumni şi ziceţi “Groparu o pus mâna pe bagheta lui Cosmin!”, că v-am spart!!!). Cu o zi înainte de marea izolare o fugit de două ori la Zolty, o făcut măsurători, o vorbit la depozite, o mers la prekini şi a venit de acolo cu o hârtie cu indicaţiile de cum se face izolaţia, luate de pe net. Şi dacă nu era el cu bagheta lui magică, noi şi acum am mai fi fost pe-acolo, rozîndu-ne unghiile de la picioare.

Sâmbătă dimineaţa, la prima oră, ne întâlnim cu Zamfir. Zamfir arată ca Doamne-Doamne, şi instant l-am luat, ca un obraznic ce sunt, la per tu, deşi îmi putea fi tată; şi are şi o jivină cât un viţel, îi cheamă ca pe Odiseu, care mănâncă vreo 4 boi şi 7 vaci la micul dejun. Haidam la Zolty! Ajungem acolo, şi aşteptăm să vină Cosmin, care fusese prins la o cumetrie cu o noapte mai înainte, şi care a venit taman ca să ne dea timp să curăţăm păreţii şi să eliberăm căile de acces direct.

Şi – ne apucăm de izolat. Şi izolăm, măi frate! Cu frică, of cors. Decupăm polistiren, scuipăm în pălmi, scuipăm în sân, treaba merge.

Între timp făceam bancuri cu Zolty, că ziceam că o să scriu pe blog că Zolty o beut tot vinul pe care i l-am adus (rămăsese nişte licoare de la ultimul tim-drinking şi i l-am dus să-şi umezească serile de iarnă) şi ne tot fugărea prin curte cu căruciorul lui, să ne calce, să ne facă daună totală; şi Zolty glumea că el nu bea la volan.

Pe urmă am trecut la bancuri cu Dorel.

Pentru că prea se glumea pe-acolo, am vrut să îl rog pe fratele lui Zolty să ne mai dea nişte capace peste cap din când în când, să luăm munca mai în serios.

După vreo 4 ore de muncă asiduă, am reuşit să punem vreo 30 mp de polistiren. 6 oameni. Da, muncă grea. Care comentează că în 6 oameni ar fi trebuit să terminăm în 2 ore, jbeng, primeşt ban IP! Şi să nu v-aud că plăcile de polistiren sunt puse ca pişu de la bou, că vă fac ca pe Ana lui Manole; noi muncim, nu gândim, da?

Când am terminat munca, colegul Atti a pus de-un grătar delicios. Ca nişte domni finuţi ce suntem, am halit cu mâna, ca dacii medievali.

Şi ca nişte români şi unguri ce suntem, am lăsat treaba neterminată: mai trebuie băgate diblurile (ce-or fi astea…?) şi trasă plasa peste plăci, că astea se fac numai după întărirea adezivului. Dar despre acestea – la următoarea sesiune de Marea Izolare. Sâmbăta viitoare. Când avem nevoie de voluntari, nu ca la polistireneală, unde-i uşor! Nu mulţi, unul sau patru, dar care să se ştie în dat găuri şi pus plăşi. Că io dijaba încerc, că io nici să scriu pe blog nu ştiu; plus că nu cred că voi putea ajunge acolo; deci dacă nu aveţi unde o arde sâmbăta viitoare, vă rog lăsaţi un comment cu adresa de e-mail. Vă băgaţi? Primul oferit, primul servit!

Mulţumirile merg către: Zolty şi fratele lui, că ne-au scos din amorţeală; Atti, care a donat ca un rege şi a pus şi osu’, mersi frumos, man!; Alpi, care mai mult munceşte decât vorbeşte, că m-o şi inervat la un moment dat, că ce-i cu atâta hărnicie; Cosmin, cu bagheta lui magică, ţuc-o femeile; că dacă nu era el – vezi mai sus; Zamfir şi Ulise, că ne-o zis la bancuri şi ne-o lătrat fest, când unul, când altul. Poze şi filme de la eveniment – în albumul zamfiresc şi pe blogul lui.

Şi mai ales donatorilor – de pe blog, de la mine din cooperativă, cititorilor blogului, precum şi blogherilor care au scris (lista întreagă – aici, la pingback-uri) şi (mă repet) tuturor donatorilor, din nou şi iarăşi (mă gândeam să public lista întreagă, pentru transparenţă, dar nu ştiu dacă e chiar aşa o idee bună, poate mai sunt şi oameni care suferă de modestită, o afecţiune groaznică). Ne-au rămas vreo 2700 de lei din banii dăruiţi de voi şi în primăvară, dacă Dumnezău e cu noi, cu ei şi cu ce mai strângem, vrem să reuşim partea cea mai grea a operaţiunii – consolidarea casei lui Zolty, că alfel pică pe bunătate de blogger. Dar asta e altă campanie, până atunci vă rog să nu mai donaţi bani în contul meu pentru că prima parte a operaţiunii s-a cam încheiat. OK? În schimb, donaţiile în contul lui Zolty sunt binevenite.

Mâine vă fac un update cu cea mai sugestivă poză făcută vreodată pe vreunul din şantierele patriei.

Update: iata poza cea ma sugestiva. Deci cea mai sugestiva!

Aşa. Şi dacă mai doriţi să donaţi pentru consolidare, io-te contul prietenului Attila: RO14INGB0000999900198927, pre numele Attila Ilyes.

23 lovituri, dă-i și tu!