Maghiarizarea numelor româneşti de către horthyşti, fascişti şi imperialişti

Un bunic merge la Primăria Jibou cu oarece treabă. Se pune la coadă și, când îi vine rândul, funcționara îl întreabă:
– Buletinul?
– Apăi nu-l am la mine, domnucă dragă.
– Cum nu-l aveți? Trebuie să purtați mereu la dvs. actele de identitate!
– …
– Cum vă numiți? Să vă caut în registru, poate vă găsesc.
– Hossu Ioan.
– Cu un “s”, sau cu doi de “s”?
– Apăi nu știu, doamnă scumpă.
– Cum nu știți? E numele dumneavoastră!
– Apăi nu ăsta-i numele meu adevărat.
– Cum adică nu e numele dvs. adevărat?
– Apăi mi l-or schimbat horthyștii în ’40.
– Cum adică vi l-au schimbat horthyștii?
– Păi era perioada aia… no, cu rezboiu’ și genocidele, și dacă aveai treabă la Primărie te prindeau ungurii și îți schimbau numele.
– De ce?
– Păi așé or vrut, să ne facă pe toți unguri, și numele meu nu era suficient de unguresc.
– Da’ cum vă chema înainte?
– Ungur Ioan.

Da, e adevărat.

13 lovituri, dă-i și tu!