Linşaj

Deci: plecăm cu Gropărelul în concediu în Mallorca, una din insulele Balneare (io le tot încurc cu insulele căCanare), alături de Ibiza, Menorca şi cealaltă insulă.

În noaptea plecării, Gropărelul n-a vrut sub nici un chip să adoarmă până pe la 1 noaptea, timp în care noi făceam bagaje şi ne uitam la el cum umblă în patru labe şi pune frână cu obrajii pe parchet şi URLĂ ca SMURD-ul.

Linşaj.

După vreo oră, l-am trezit să-l suim în taxi ca să plecăm. Pe jumătate adormit, a plâns, a răcnit şi a zbierat tot drumul. Taximetristul – stupefiat la început, apoi înduioşat, apoi furios: drum de 30 minute la 3 dimineaţa cu prunc urlător ca o maimuţă amazoniană nu e de ici, de colo.

Linşaj.

În aeroport am intrat în faţă: era dreptul nostru, doar aveam cu noi locomotiva de Galaţi. Toţi turiştii aşteptau ca Berilă. Se uitau la noi.

Linşaj.

În avion, Gropărelul începe să zbiere tocmai când lumea tocmai aţipise. Îl plimb pe culoar, el ţipă special zbierete lângă fiecare turist adormit, care se trezeşte în agonie şi se şterge de saliva care-i picura dintre buze.

Ca să-l potolim, îi dăm apă. Din cauza schimbării de presiune, apa din sticluţa lui ţâşneşte afară ca din stropitoare pe programatorul adormit de la Tora (firma asta a băgat team building o săptămână în Mallorca, mă!) şi pe cocul bunei doamne străvechi din faţă. Închidem sticluţa, ne cerem scuze sincere (programatorul dormea în continuare de parcă era cu capul pe tastatură).

Linşaj.

Redeschidem sticluţa; dar presiunea apei îi stropeşte din nou, fără să vrem. Bufnind de râs, ne cerem scuze cu 900 de cuvinte (aproximativ 6000 de caractere).

Linşaj.

Din cauze naturale fireşti, Gropărelul trage vânturi fără discriminare, buna doamnă străveche de lângă noi zâmbeşte înţelegătoare, cu şerveţelul umed cu miros de levănţică la năsucul domniei sale.

Aterizăm şi trecem pe lângă autorităţile mallorcheze ca prin brânză în timp ce Gropărelul, fascinat de acustica aeroportului, zbiară, urlă, ţipă şi gângure consoane din limba rusă. Lumea se uită la noi de parcă suntem însuşi George Clooney praf de beat la braţ cu regina Angliei. Noi le zâmbim politicoşi din spatele cearcănelor.

Ieşim cu Gropărelu’ la playa. Zbierete, ţipete, nimeni nu aţipeşte pe plajă; pe un nene neamţ străvechi îl ia Salvarea mallorcheză de la tensiune umflată.

Nişte fetiţe germane au organizat o mică băltoacă cu apă de mare ca să se joace cu păsărica lor în nisipul fin şi spaniol. Gropărelul, în patru labe, ţuşti la ele în băltoacă, face pişu mic pe băltoacă, pe castelul de nisip şi pe găletuşa lor (Gropărelul face pişu 5 metri, drept ca un creion dacă-l laşi). Copilele pleacă, toate pişate, zbierînd de plânset la părinţii lor nemţi. Linşaj. Explicaţii în germana mea, ăia încruntaţi.

Plecat în excursie cu grupul. Zbierat non-stop pe drum, spre disperarea celorlalţi tovarăşi români, precum şi în oraşul Inca, la cetatea Sant Carles, la catedrala La Seu, lovit un prunc neamţ şi unul francez cu mâna lui grea la tobogan, pârţuri fără număr, fără număr în tot autocarul.

La fiecare masă, zbierat până i se înroşeau traheele ca la guvizi; nievasta zicea că e din cauză că sunt prea multă lume şi agitaţie în jur, eu din cauză că sunt prea mulţi nemţi. Comeseni oripilaţi – toţi. Linşaj.

În cameră, spart una bucată pahar în 9456 de cioburi, apoi ascuns telecomanda într-un loc secret, numai de el ştiut, nu va mai fi găsită decât de arheologi. Explicaţii la recepţie în spaniolo-germană, râdea recepţionerul de zici că se uita la Stan şi Bran cu Mr. Bean.

Revenit acasă. Acelaşi drum, aceleaşi mugete – de parcă se uita la Narcisa Sălbatică, numai când a apărut serialul ăla mai zbiera aşa, un răget mai special cu mulţi de ăăăăăăăăăăăă. Deja oamenii vociferau că ar vrea să ne lase să ne jucăm pe-afară, deasupra Apeninilor, la 9000 de metri.

Lin…

…şaj.

47 lovituri, dă-i și tu!