Leac pentru beţie? Întrebaţi-o pe soacră-mea

Deci eu, proaspăt venit de la Ţiganiadă, da? Orişicât mi-aş fi relaxat, liposucţionat şi masat pomeţii obrajilor cu uleiuri de cimbrişor, tot aveam privirea aia ca mănăstirea dintr-un lemn, privirea alunecoasă a unui om care a muncit trei schimburi la turnătorie şi sudură cu o noapte înainte – fără mască.

Stăteam la calculator cu căştile pe urechi şi scriam pe blog păţaniile de la Ţiganiadă şi reconstituiam firul epic pe baza pozelor şi filmărilor şi râdeam ca prostu’ de unu’ singur.

În spatele meu, Gropărelu’ o muşca pe maică-sa de ochi şi-i bea irişii ca pe sucul de morcovi; iar soacră-mea citea nişte hand-out-uri cu propagandă bisericească de la preasfintele mănăstiri la care am umblat noi de Paşti (1, 2), doar-doar i-o mai ierta Dumnezeu drăguţu’ păcatele! La un moment dat, zice aşa, ca pentru ea, dar suficient cât să aud şi eu:

– Beţia se vindecă prin post negru şi rugăciune!

“Dedicaţie specială pentru Groparu, să trăiască, La Mulţi Ani!” – cam aşa suna asta. Era un fel de declaraţie de război pe faţă – apropos, vedeţi şi voi cât sunt de făţarnici creştinii noştri? Şi cum te îndeamnă ei să urăşti? (e drept că numai beutura, ţigările, bârfa, carnea şi încă câteva chestii). Şi cum de ceva vreme se află mereu în cruciadă?

photo(5)
Jur c-oi lăsa beutura/Numai când mi-or coase gura…

Într-o primă fază, eu mă fac că nu am auzit nimic; dar se lăsase o tăcere aşa de insistentă încât simţeam că şi soacra, şi nievasta se uită la mine, să vadă cum mă apăr de sfintele învăţăminte ale preacinstitelor feţe bisericeşti.

Mă întorc la ele:

– Mamă soacră, zic, postul negru şi rugăciunea merg pentru afecţiuni mai uşoare, gen SIDA, ebola, lupus, Alzheimer, Parkinson.

8 lovituri, dă-i și tu!