La pescuit in Delta – partea a doua

N-aşa. După cum vă spuneam, ajungem noi pe înserat la locul promis, la pescuit in Deltă, pe Chilia. Am descărcat catamaranul, am beut ceva, am pus corturile, am mai beut ceva, am făcut focul, iar am mai beut ceva, am făcut grătar delicios şi apoi – fireşte – ne-am apucat de beut. Eram numai noi şi ţânţarii – care vara nu dorm.

A doua zi ne sculăm de dimineaţă, pe la 6, fresh ca portocalele. Ne adunăm la locul de pescuit, punem de-o cafea şi începem să ne facem curaj să ne montăm sculele, să facem monturile, dă-mi un plumb de 50, dă-mi un momitor.

În timp ce colegii înjurau de mama focului, că se certau pe cele mai bune locuri de lansat, eu scot undiţa mea şi dau la plută la 2 paşi de mal. Şi nu stau mai mult de 10 minute, şi jbeng! pluta la fund; şi scot afară un caras de toată frumuseţea! Uaaaai, Gropare, se excită toţi, să-mi bag! Băăă, aici e peşte, ui, o luat un caras fără să momească locul! Io mai arunc o tură şi scot după încă 10 minute un lin sexy (linul, după părerea mea, e peştele cel mai frumos din câţi există); deja gaşca era în delir, ca după o injecţie cu Ecstasy.

Se lansează în draci, febril, toţi aruncă, pun boabe, boilies, avertizoare, bambine, clopoţei… şi gata, nu mai trage nimic toată dimineaţa.

Între timp, scoatem elefantul din husă – barca noastră pneumatică de care vă spuneam – şi purcedem a o umfla. Apoi ne uităm la ea ce mândreţe e, şi momin cu boabe în jur.

Şi stăm, şi tot nimic.

La un moment dat, Greuceanu, naşul gropăresc, zice: bă, io mă duc în treaba mea; iau barca şi încerc şi eu un răpitor, o plută, ceva pe canal.

Şi pleacă, şi dus a fost.

Noi rămânem în bază, mai un coniac, un mic dejun, un banc şi o anecdotă.

La un moment dat, auzim un motor de barcă; era diferit de bărcile obişnuite din Deltă, părea un camion american printre stuf; şi când auzim că se apropie de noi şi încetineşte, ne uităm: era fucking paza de coastă. Grănicerii.

Opresc lângă noi, noi sărim din scaune, serviabili (“bună dimineaţaaaa!”), şi ei ne iau direct:
– Băi băieţi, pe voi cine v-o adus aici?
– Păi… noi suntem ăia de la Casa Sibiană; sigur v-au anunţat că venim, avem permise de pescuit pe zona de frontieră, avize, buletine,… carnete de sănătate… CV-uri…
– Ştim asta, ştim şi cum vă cheamă, doar ne-am întâlnit ieri (în ziua sosirii trecusem de un punct de frontieră şi ne verificaseră actele); dar cine v-o adus nu v-o spus vouă că malul celălalt e malul ucrainian?
– Păi ba da, zicem noi; e bai că noi aruncăm la malul lor ucrainian şi le furăm peştele lor ucrainian?
– Nu, zice grănicerul; dar colegul vostru care o plecat cu barca se legase de malul să pescuiască, ucrainian, şi asta e încălcare a frontierei de stat! Că nu ai voie să acostezi la malul lor! Şi dacă te prind băjeţii lor… adio concediu!

Îi ademenim la mal, şi grănicerii, după îndelungi negocieri, debarcă. Îi momim cu coniac, şpriţ, pălincă de Bistriţa de la nunta colegei Bernadette… nici o şansă (pare rău, băieţi, suntem de serviciu, nu se poate!); şi apoi aflăm toată tărăşenia.

Deci sigur aţi auzit voi de sistemul de securizare a frontierei făcut de EADS, când doamna Merkel a dat României vreo 800 de milioane de euro cu dedicaţie, să luăm firma EADS să ne pună nu ştiu ce radare şi camere la graniţă; ei: lângă un asemenea releu din ăsta aveam noi pusă tabăra. Şi stâlpul ăla vede tot: are radar, cameră video de înaltă rezoluţie, sistem cu infraroşu pentru vedere de noapte… tăt tacâmul. Nebunii au tras în jungla aia curent, în mijlocul pustietăţii, şi acum frontiera noastră este securizată ca Area 51. Din cauza asta pe Chilia nu se braconează cu curent, nu se face contrabandă cu ţigări… pe ei îi sunase de la departamentul central de prin Constanţa (!!!) să le spună că o barcă pneumatică albă (!!!) stă ca nesimţita acostată pe malul ucrainian, şi le fură vecinilor noştri peştele lor ucrainian. Mai mult, camera asta de înaltă rezoluţie vede mai bine noaptea decât ziua; pentru că lor le spusese că barca e albă, când colo, barca noastră are şi nuanţe de gri (!!!). Mai mult: aşa bine te vede camera, că cică odată era o epavă în mijlocul mării, la vreo 20 de km de ţărm; şi un Ghiţă se suise pe epavă, să vadă ce poate şparli; şi camera asta l-o dibuit, la 20 de kilometri de ţărm, cum fura fier vechi, voios ca o cinteză; au trimis şalupa şi l-au umflat.

Şi cu ucrainenii cum e, întrebăm noi, dacă te prinde că ai trecut din greşeală frontiera, ce păţeşti? Păi nimic, zic ei; vin după tine cu şalupele lor şi te umflă (noi, românii, ţară membră UE, nu avem şalupe deştepte ca ale lor; au, de exemplu, bărci ca o coajă de aluminiu, cu motor de 240 CP; păi alea zboară pe apă, ajungi cu ele la Sighetu Marmaţiei în 2 ore şi ceva, dacă vrei; şi vin, te ridică, iar dacă eşti un pic recalcitrant, îţi trag o mamă de bătaie ca la Stalingrad – ce-i aia Drepturile Omului? Şi – aici e partea care ne-o făcut să râdem – îţi dau de haleală următorul meniu: în prima zi terci, în a doua zi terci; în a treia zi – terciul din prima zi; şi tot aşa, până termină ei toate actele de extrădare şi te livrează la colegii români. Posibil să te trezeşti şi cu o amendă, pentru că fuck you, that’s why.

Later edit, că numa’ amu mi-am amintit: zice un grănicer bă, voi sunteţi din Ardeal; io vreau să-mi fac rachiu anu’ ăsta, şi spuneţi-mi voi ce şi cum, că voi sunteţi ardeleni, sigur ştiţi. Noi zicem: apăi nu ştim foarte bine, că noi suntem la oraş; dar putem vorbi cu unul-altul care se ştie, şi-ţi zicem. Cum nu ştiţi să faceţi ţuică? Că io mă tot uit la unu’ care se filmează când conduce şi tot zice dume, şi ăla tot zice de pălincă, şi e ardelean; şi sigur şi voi ştiţi. Deci tată Gaben, cu postările tale despre pălincă şi pălincie, află că oamenii care veghează la binele ţării nu or auzit de Zoso, de Arhi, iar de mine nici atât; dar or auzit de tine, frate, deci ce să mai.

Revenind, între timp apare şi căpitanul nostru Ahab dînd la vâsle ca un sclav pe triremă, spăşit ca o preacuvioasă de la mănăstire – şi tot sejurul am făcut mişto de el bine targetat, că să se ducă în Ucraina dacă-i aşa şmecher.

Odată cu venirea grănicerilor, or început şi peştii să ia prânzul; şi or păpat în fiecare zi, ţucu-le io branhiile. Vă arăt poze imediat ce le primesc de la atelierul de mărit peşti în fotoşop.

Vă spuneam tura trecută despre ficaţii mei de porc albastru, care miroseau a antrax şi a abator de sconcşi, şi care dispăruseră peste noapte fără urmă ca prin farmec, de parcă erau la şcoala de vrăjitorie a lu’ Henry Potter. A doua seară, dintr-o dată, auzim vânzoleală prin tufişuri, de parcă doi bizoni făceau sexuleţ, aşa se fojgăia; şi punem lanternele în desiş, şi descoperim că la noi se uita o pereche de ochi lucitori ca ai însăşi Satanei, dracu’ s-o ia! Ne apropiem tiptil-tiptil, fluierăm, pisu, pisu, cuţu, cuţu, şi reuşim să filmăm… fucking enotul, frate! Am căutat pe net, acum un an, să văd şi eu cum arată un enot (sau câine enot, sau câine jder), şi nu am găsit; aşa că vă arăt şi vouă ce am filmat.

(îmi cer scuze, îmi este imposibil să găsesc o filmare cu noi în Deltă pe care să nu se fi înregistrat înjurături sincere, dar prieteneşti).

Tura viitoare sper să primesc toate filmările (vă repet, camera mea video e încă la Mediaş), să vă arăt cel mai tare drill la crap, aproape la fel de tare ca cel de anul trecut; şi un enot placid şi blazat filmat ziua, în toată splendoarea sa. A, şi să nu uit să vă povestesc despre războiul nostru cu enoţii care au venit să ne pape peştele nostru, prins cu trudă şi cu chin şi cu osândă!